Cei de la Heineken Craiova mi-au facut favoarea sa ma considere membru al presei si, impreuna cu reprezentanti ai acestei nobile bresle si cu jurnalisti informali indeobste cunoscuti sub numele de bloggeri, vineri, pe 2 septembrie (nota bene!, nu sambata, 3 septembrie, cand s-a bulucit toata craiovenimea in speranta ca va bea moca) am avut parte de o vizita in fabrica de vise, pardon, bere.
Experienta a fost excelenta din toate punctele de vedere. Ni s-a explicat pe indelete cum se face berea, de la boaba pana la licoare, am descoperit cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata, am schimbat sicane inofensive cu amicii blogosferici Freaktuning, Nebunia, Neydamn, Dan si Flori, m-am minunat de ce preferinte in materie de bere au fetele de la Gazeta de Sud, am ras si, bineinteles, am gustat obiectul muncii.
La sectia de degustare am fost foarte curios sa aflu cum sunt selectati cei care au misia sa semnaleze defectele produselor, iar interesul pur intelectual mi-a fost privit cu suspiciunea ca as cauta o slujba cu jumatate de norma.
Ospitalitatea celor de la Heineken si compania foarte agreabila in care ma aflam conturasera deja o experienta placuta, dar sectia de imbuteliere m-a dat gata. Pe langa spectacolul impresionant in sine al liniilor care se intretaie si se suprapun si functioneaza cu o ritmicitate neomeneasca, mintea mea a inceput sa gaseasca analogii de tot felul: n-am putut sa nu-mi aduc aminte de puii din Baraka sau de giumbuslucurile lui Charlie Chaplin din Modern Times, iar zgomotul cadentat, aproape asurzitor, dar, paradoxal, nu neplacut, din aceasta sectie m-a dus cu gandul la marsul unei armate. Unde mai pui ca masinaria imensa de la final, care infasura paletii in folie, parea rupta direct din reactorul vreunei Death Star.
Am sa va spun concluzia acestei vizite in engleza, pentru ca asa e si citatul pe care il parafrazeaza: Sometimes, big is beautiful.
Daca vreti un fel de Rashomon al berii, cititi ce au scris si Nebunia, Neydamn sau Dan/Flori.
Caiet de insemnari 