Caiet de insemnari

Septembrie 30, 2013

Elegia goliciunii sufletesti

La_Dolce_VitaUn film de trei ore poate fi gol de substanta, dar plin de forma. O galerie de situatii si personaje in care nimicnicia sufleteasca e obiect de studiu solicita un efort sustinut de rabdare din partea privitorului si o oarecare apetenta pentru film ca mecanism expozitiv, nu narativ.

Aceastea fiind spuse, m-am achitat de sarcina de a-mi schita obiectiv opinia despre La Dolce Vita. De acum incolo ma pot lasa in voia propriilor trairi.

Una dintre ele ar fi lehamitea. Nu fata de realizarea cinematografica in sine, ci fata de ce infatiseaza. La un moment dat, risti sa te contaminezi de starea de nimic (concept pe care l-am enuntat cand a fost vorba despre o carte de Milan Kundera) a spectrelor umane (pentru ca fiinte cu greu se pot numi), fapt care, desi neplacut, e un motiv de lauda pentru arta lui Fellini.

O alta traire ar fi atentia focalizata. Singura metoda prin care episoadele disparate care compun acest film pot contura ceva este sa urmaresti cu precadere reactiile personajului lui Marcello Mastroianni. Nici el nu scapa de morbul vidului interior, dar asta nu il scuteste de a se comporta in diverse feluri cand intra in contact cu al altora.

La_Dolce_Vita2

Minunata din punct de vedere static, scena aceasta trece foarte rapid in film.

Merita amintita si pozitionarea valorilor. In orice dictionar de specialitate, scena emblematica din La Dolce Vita este cea a Anitei Ekberg balacindu-se in Fontana di Trevi. Admit ca, fotografic vorbind, aceasta imagine serveste cel mai bine promovarii filmului, dar momentele sale de zenit trebuie cautate in moduri de redare specifice cinematografiei. Daca ar fi sa aleg tot din bucata alocata divei celei blonde, dragute si superficiale, ar fi dansul frenetic, contrapus spleen-ului comesenilor.

Pe ici, pe colo, apare incantarea. Da, n-are cum sa lipseasca, Fellini stie sa ti-o smulga, chiar si cand nu simti vreo pasiune deosebita pentru el.

Dar sa nu uit plictisul. La trei ore cat are La Dolce Vita, coreland cu prima traire pe care am amintit-o, e inevitabil.

Dar, in ciuda lui, uite-ma aici, scriind despre acest film.

Cred ca e de bine.

La_Dolce_Vita3

Ceea ce nu se poate spune si despre starea de spirit a acestor personaje.

La multi ani, traducatori!

Pentru traducatorii din Craiova, ca si pentru membrii acestei profesii de pretutindeni, ziua de 30 septembrie este una speciala, deoarece la aceasta data se celebreaza Ziua Internationala a Traducatorilor. Intr-o era a globalizarii in care comunicarea eficienta si exacta este un imperativ, membrii biroului de traduceri din Craiova considera ca fiind o dovada de normalitate ca aceasta pasiune transformata in meserie sa beneficieze de o ziua dedicata ei…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com.

Septembrie 20, 2013

Sa privim pictura! (LXXXVII)

Eliberarea Sfantului Petru

Eliberarea Sfantului Petru

O pictura a lui Rafael, compusa din trei scene cu un efect filmic naucitor.

Cea din dreapta e mai pasnica, dar impresioneaza prin subtilitatea stralucirii angelice in armurile soldatilor facuti inofensivi.

In stanga, lucrurile sunt mai dramatice: avem o semiluna superb pitita dupa nori, o imagine de care Alfonso Cuaron ar fi mandru, si tensiune la paraxosism in interactiunea celor doua personaje de jos. Priviti numai cat de autoritar ordona capitanul si ce privire deznadajduita ii arunca subalternul.

Insa grandiosul e rezervat scenei din centru. Totul vine dintr-o idee simpla (un simplu grilaj care potenteaza lumina emanata de figura ingerului), dar de efect. Si ce efect!

Cineastii contemporani care au tendinte catre vizual ar face bine sa arunce o privire catre pictura aceasta a lui Rafael.

Septembrie 17, 2013

Ce este o carte buna?

Niste amici au lansat o provocare. De fapt ii stiti, sunt cei de la Libris, librarie online unde gasiti carti in format fizic sau carti online, dupa plac.

Manusa pe care mi-au aruncat-o nu e una prea catifelata, pentru ca intrebarea e grea: Ce este o carte buna? Pare cea mai simpla interogatie din lume, dar cand e sa-i formulezi clar raspunsul, sa il scoti din starea embrionara a gandului si sa il transpui in cuvinte, simti ca pierzi ceva, oricum l-ai intoarce.

Dar n-am ajuns degeaba la aceasta varsta respectabila citind carti. Am gasit o solutie pe care o imprumut dintr-o alta arta, nu cea a scrisului. Michelangelo se uita la o bucata de marmura si deja vedea Pieta in mijlocul ei. Ce urma nu era decat sa elimine partile care acopereau capodopera. Asa voi proceda si eu si va voi spune ce nu este o carte buna.

O carte buna nu te descurajeaza prin marime, nu te aduce in starea sa faci subler dintre degetul mare si aratator, ca sa-ti confirmi cu groaza cat ai de lecturat. O carte buna nu e o povara.

O carte buna nu iti provoaca o stare neplacuta, sora cu anxietatea, izvorata din simpla reflectie: puteam sa vad un film cat timp am pierdut citind-o, sa ma plimb, sa imi fac un pic de curat in dulap etc. O carte buna se masoara in placere, nu in timp.

O carte buna nu se pierde in meandrele unei biblioteci, nu se rataceste printre alte volume,  ea troneaza printre ele. O carte buna nu se uita.

O carte buna nu este o raritate, nu are doar o editie pe care o cauta numai buchinistii si bibliofilii. O carte buna se reincarneaza la fiecare generatie.

O carte buna nu e umbrita de ecranizari si transpuneri in alte medii, nu paleste in fata lor, ci le domina. O carte buna e reperul dupa care se judeca toate celelalte.

Sclavii lui Michelangelo sunt magnifici tocmai pentru ca sunt neterminati, asa ca ma opresc si eu aici. Mi-au scapat multe, stiu, dar ma pun chezas ca, de veti aplica toate cele de mai sus, veti intrezari cu siguranta ce este o carte buna.

Septembrie 16, 2013

Engleza in filme

Deoarece la centrul de traduceri din Constanta ne plac enorm filmele, nu e de mirare ca, intr-o buna zi, ne-am gasit in situatia de a analiza si dezbate (a se citi “aprins” in subtext) care actori au reusit sa vorbeasca o engleza cu accent strain cat mai veridic. Parerile pe care le-au emis traducatorii autorizati din Constanta sunt diverse si surprinzatoare…

Continuarea pe www.biroutraducericonstanta.wordpress.com.

Septembrie 15, 2013

Cuceriri SF

Stiu un site bine facut (imbina atat vocea demos-ului, cat si pe a unui cunoscator) care ma ghideaza in alegerea romanelor SF demne de citit.

Mai am si un prieten care se milostiveste periodic de mine si imi imprumuta Kindle-ul lui, pentru ca mi s-a betonat o convingere: cartile Science-Fiction merita pe citite pe suport electronic. Esti cumva mai inauntrul lor, mai ales cand abunda in descrieri tehniciste.

Ca urmare a celor doi factori de mai sus, am mai cucerit cateva borne in lectura de SF.

Gateway de Frederick Pohl – mi-a produs o satisfactie de geek autentic: am descoperit ca ideea de baza a superbului joc Anachronox e inspirata de aici, adica din povestea unei goane dupa aur in spatiu, care imbina organic drama asumarii riscului, pe cea a rumegarii remuscarilor si pe cea a unei idile care urmeaza un grafic de parabola. Ambivalenta prezenta/absenta a speciei extraterestre creste considerabil valoarea acestui roman.

SF1

The Left Hand of Darkness de Ursula Le Guin – la prima vedere, e un fel de Shogun pe o planeta inghetata, populata de o civilizatie cu iz medieval. Deosebit este efortul scriitoarei de a strecura in insusi fundamentul povestirii un element care o domina subtil, dar permanent: bastinasii acestui corp celest sunt hermafroditi, pot fi cand femeie, cand barbat, dupa cum o cere situatia. Protagonistul, un fel de Anjin-San mascul standard, se vede prins in jocuri politice absconse, nu foarte spectaculoase, dar care prilejuiesc cititorului reflectii asupra rolului impulsurilor sexuale in modelarea istoriei omenirii.

SF2

Rendezvous with Rama de Arthur C. Clarke – un colosal vehicul spatial de forma cilindrica se apropie la o distanta abordabila de Pamant, iar o echipa de cosmonauti incearca sa ii patrunda tainele. Ce am remarcat in Sfarsitul copilariei se vadeste mult mai pregnant aici: Clarke a fost un neintrecut peisagist SF, relieful din interiorul lui Rama este descris amanuntit si, daca faceti un efort si vi-l imaginati in ansamblu, e grandios de-a dreptul. Din nou, acelasi mecanism al ambivalentei (vezi descrierea cartii lui Pohl) intregeste superb atmosfera.

SF3

Ubik de Philip K. Dick – tocmai l-am introdus pe autor intr-o galerie selecta si foarte restransa de persoane (unde ar mai fi Samuel Taylor Coleridge, Aldous Huxley si William Burroughs) carora trebuie sa le multumesc pentru ca au consumat substante halucinogene, pentru ca le-a augmentat inspiratia. Acest roman SF incepe precum Ocean’s Eleven, continua precum Inception si se termina precum Life of Pi. Tot traseul asta prin umor, suspans si relevatie are loc intr-o lume in care exista telepati si contra-telepati si in care persoanele decedate sunt pastrate intr-un fel de criogenie din care pot fi contactate, dar cu masura, sa nu se epuizeze prea repede. Ca sa fiu la adapost de acuzele ca as exagera, nici n-o sa folosesc cuvantul capodopera.

SF4

Septembrie 13, 2013

Despre galeza

Unii dintre clientii care s-au perindat pe biroul de traduceri legalizate din Constanta au dorit sa stie ce alte limbi decat engleza se mai vorbesc pe cuprinsul arhipelagului britanic. De data aceasta, traducatorii autorizati din Constanta au decis sa le povesteasca despre galeza…

Continuarea pe www.biroutraducericonstanta.wordpress.com.

Septembrie 8, 2013

Fericirea – inauntru sau in afara?

Lost Horizon1Priveam un film din anii ’30 ai secolului trecut si o parte din mine isi spunea: m-am autodepasit, am reusit sa fiu fascinat de un film facut in 1937 si nu simt o fascinatie transplantata in trecut, gen „daca as fi fost pe vremea aia, m-ar fi spart astia”, ci una reala si contemporana mie.

Lost Horizon este filmul vinovat de aceasta reactie. Povestea este a unui diplomat englez foarte charismatic (magnificul Ronald Colman) si cativa tovarasi care de-abia scapa dintr-un orasel din China cuprins de valtoarea revoltei si se prabusesc cu avionul undeva in muntii care strajuiesc platoul lumii. Cand sunt pe punctul sa isi zica unii altora „imi parea rau ca n-o sa apucam sa ne cunoastem mai bine”, sunt salvati de niste bastinasi misteriosi care ii duc in mitica Shangri-La, taramul fericirii si al bunastarii perpetue. De aici, actiunea se dilueaza oarecum, pentru ca fiecare dintre personajele secundare da semn ca si-ar construi o linie narativa proprie, a modului cum percepe si adopta utopia, fapt care nu se intampla totusi, ramanand la un nivel cvasi-ideatic, iar asta nu face decat sa fure din timpul alocat personajului principal.

Insa acesta este un neajuns minor, pentru ca regizorul Frank Capra, mare realizator de comedii cu happy-end, da semne clare ca, in Lost Horizon, este pe un taram care nu-i e tocmai familiar, dar, ca un scolar inzestrat si constiincios, da 110% pentru a-si vedea munca implinita. Rezultatul este o maiestrie deosebita in a infatisa tumultul nocturn al unei multimi, un zbor ametitor deasupra muntilor Himalaya si o coborare plina de tensiune, o societate opulenta si organizata si lupta ingrata a omului cu versanti viscoliti. Rar mi-a fost dat sa vad un film in care scenografia si mizanscena sa concureze cu atat succes cu insesi personajele care le populeaza.

Lost Horizon2

Interpretarile sunt limitate de acel scenariu pe care il aminteam mai sus, care ramane prea mult la nivelul caracterizarilor schematice, dar sunt meritorii. Roland Colman a incetat a mai deveni un simplu nume pe care il stiam pentru ca sunt pasionat de epoca de aur a Hollywood-ului si s-a materializat in mintea mea drept un actor inzestrat, cu o deosebita prezenta scenica, un Clark Gable cu o mina mai serioasa. Dintre celelalte personaje, se distinge H. B. Warner, a carui politete, dublata de o foarte subtila ambiguitate proiecteaza dilema asupra tinutului Shangri-La: este oare o lume a fericirii reale sau doar o dictatura abil mascata si intretinuta de huzur?

Pornind de la acest mister, Lost Horizon trezeste o reflectie de care ne lovim zi de zi: Exista o Shangri-La exterioara la care sa ne raportam pentru a defini fericirea sau nu trebuie decat sa o construim in interiorul nostru?

Lost Horizon3

Septembrie 2, 2013

Viitorul dictionarelor

La biroul de traduceri din Craiova avem o axioma: nu se poate traducator fara dictionar. Indiferent cat de priceput ar fi un traducator, cat de multe cuvinte ar sti, tot e nevoie de acele carti masive care contin cuvinte insiruite alfabetic. Stiind asta, traducatorii din Craiova au fost surprinsi sa vada cum, intr-o prelegere de pe site-ul www.ted.com, exista opinii care se ridica impotriva formei clasice a dictionarului…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com.

Blog la WordPress.com.