Sa privim pictura! (XV)

Compozitie cu rosu, galben si albastru

Daca pana acum v-am oferit diverse picturi, de facturi diferite, m-am gandit sa va prezint si ceva ce eu consider a fi non-pictura.

Oricat mi-as munci creierul, psihicul, umorul etc. nu reusesc sa inteleg de ce picturile reprezentative ale lui Piet Mondrian sunt atat de galonate. Inteleg, sufletul omului postmodernist nu se mai satura cu arta academica, manierista si conformista, dar, totusi, sunt doar niste patrate si niste dreptunghiuri!

Sa imi lipseasca mie ceva esential, astfel incat nu pot vedea nevazutul si patrunde nepatrunsul? Va rog, scoteti-ma din aceasta bezna!

Tacaneala (a se citi cu diacritice)

The Wackness, film pare-se independent, avea un imens potential sa fie o catastrofa, judecand dupa cum incepe, dar a reusit sa se salveze spre final, cand a evitat o supradoza de sentimentalism, fara a lipsi insa factorul motivational-imbarbator.

Un pustan introvertit (Josh Peck) isi castiga existenta vanzand marijuana ca si cum ar fi omul cu inghetata, se imprieteneste cu psihologul sau (Ben Kingsley), caruia ii este si furnizor, se indragosteste de fata vitrega a acestuia si se confrunta cu falimentul familiei sale.

Mi s-a parut un pic trist ca un actor care l-a interpretat grandios pe Gandhi sa ajunga sa se scalambaie asa cum face Kingsley in rolul sau de adult cu criza de personalitate, dar macar am avut consolarea ca nu m-a plictist vreun ageamiu in cautare de glorie. Mult mai tanarul tau partener de ecran face o treaba destul de buna in rolul adolescentului cu frustrari si probleme, nu sunt sigur ca datorita talentului sau faptului ca asa e, dar, oricum, suficient cat sa imprime nota generala a filmului: adica o mare, mare, colosala lehamite.

Parerea mea despre filmul asta e impartita: pe de o parte, nu-i contest o oarecare veridicitate, dar pe de alta spun raspicat: decat sa mai vad The Wackness inca o data, mai degraba privesc un horror.

Versetele noastre satanice

Dupa ce am citit Evanghelia dupa Jimmy de Didier van Cauwelaert, mi-am si imaginat cum citeste un musulman aceasta carte si surade ingaduitor: Bai frate, ce minte au si crestinii astia, de ce sunt in stare numai ca sa-si demonstreze credinta! N-ar avea rost sa ma revolt la o astfel de perspectiva, pentru ca exact asa ma manifestam si eu citind Versetele Satanice ale lui Salman Rushdie.

Romanul lui van Cauwelaert porneste de la o premisa reala de la care construieste o fictiune menita sa atace profunzimile crestinismului contemporan. Folosind mostre de ADN prelevate din Giulgiul din Torino, cercetatorii americani (cine altcineva?), sub mandatul lui Clinton!!! L-au clonat pe Iisus. Urmatorul presedinte, the one and only  George W. Bush, respinge orice fel de preocupare pentru aceasta problema. Capitolul acesta, primul din carte, este antologic prin finetea cu care autorul construieste portretul lui W. Scena in sine nu e foarte importanta, pentru ca, oricum, grosul actiunii se petrece in alt plan temporal, in schimb, profilul psihologic al deja fostului locatar de la Casa Alba este delicios prin faptul ca, fara a fi deloc magulitor, ramane foarte uman.

Facem un salt si ajungem in perioada cand in fruntea Americii se afla primul presedinte gay, iar tovarasul sau de viata este numit, firesc, Primul Domn. Aceste mici amanunte sunt plasate la fix: iti dai seama ca orice ar urma, oricat de veridic si argumentat, nu e decat o satira.

Ca sa dea o super lovitura de imagine, oficialii de la Casa Alba hotarasc sa il gaseasca pe cel clonat si sa puna in scena, la scara mondiala, revenirea Mantuitorului. Noul Mesia raspunde la numele de Jimmy, e curatator de piscine si sufera dupa o iubire pasionala pierduta. Dupa ce e gasit si racolat, se vede implicat intr-o orchestrare gen Wag The Dog, cu intrigi politice si mediatice, cu rasturnari de situatie, dragoste, miracole si chiar sex. Umorul nu e stralucit, dar exista, iar unele pagini sunt supraincarcate de detalii pseudo-stiintifice, care m-au indemnat sa accelerez lectura.

Desi, aparent, provin din acelasi filon, Evanghelia dupa Jimmy nu are nicio legatura cu Codul lui Da Vinci. Nu urmareste sa rescrie istoria sau sa loveasca in institutii, ci este doar demersul unui european (de aici aciditatea la adresa SUA) de a-si indemna semenii la mai multa toleranta, spiritualitate si speranta. Jimmy nu e cineva anume, ci oricare dintre noi:

Tine minte, Jimmy… nu te nasti Fiul lui Dumnezeu, ci devii.

Sa privim pictura! (XIV)

Pescarita din Granville

Cand privesc o pictura de Nicolae Grigorescu devin invidios pe el. Nu pe talentul lui incredibil, nu pe culorile care te invadeaza cu lumina, nu pe frumusetea diafana a femeilor sau serenitatea barbatilor din tablourile sale. Acestea nu sunt decat instrumentele cu care Grigorescu isi manifesta acel dar pe care eu il admir: puterea de a vedea viata frumoasa, de a se bucura de fiecare clipa, de a o surpinde si memora pentru a-l insoti in gand si a-l face mai bun.

Imi place tremurul Pescaritei din Granville, care trece dincolo de panza, impingand o briza sarata si racoroasa spre privitor, care sta uita usor, usor cat timp petrece in fata picturii. Muzeograful se apropie si, cu o atingere fina, il trezeste: Imi pare rau, domnule, programul s-a terminat!

Tablourile lui Grigorescu ma fac sa trag aer in piept si sa exclam: Viata chiar poate fi frumoasa!

Apocalypse later

De la alter-ego-ul meu pasionat de film am primit o depesa fffff urgenta:

Vazut Tropic Thunder stop Placut ceva ceva stop Seamana Zoolander stop Trei reclame la baza la inceput stop Stricat de ras la ele stop Parodiaza filmele cu Vietnam stop Are actori multi si buni stop Ben Stiller ca de obicei stop Jack Black dus ca intotdeauna stop Matthew McCounaghey o scena tare stop Nick Nolte slabut stop Robert Downey Jr haios in rol de negru si actor blazat stop Tom Cruise bestial bestial bestial bestial stop (aici l-a intrerupt telegrafista ca el ar mai fi continuat) Gaguri asa si asa stop Morala inevitabila stop E bine sa traiesti ca in filme stop E greu stop Dar merita stop

Pentru cei care vor mai multe detalii de la el, puteti sa ma contactati pe mine, pentru ca eu sunt impresarul lui.

Ce-ar fi fost daca…? (XI)

Ce-ar fi fost daca nu ar fi avut  loc Marea Schisma in 1054?

Consider ca acest eveniment a avut un impact mai mare decat ne imaginam. Europa ar fi fost mai unita in fata pericolelor externe; spre exemplu, ar fi facut front comun impotriva Imperiului Otoman, care nu s-ar mai fi instalat in Peninsula Balcanica, iar crestinismul ar fi fost impins, ca religie dominanta, cred, pana in Orientul Apropiat. Invazia mongola nu ar fi produs o zdruncinare atat de mare in estul Europei.

In acelasi timp, cred ca aparitia protestantismului ar fi intarziat si s-ar fi limitat la zona nordica a continentului, data fiind universalitatea religiei oficiale, care ar fi dispus de mai multe resurse pentru a stopa aparitia unui curent potrivnic ei.

Mi-e greu sa intrevad evolutia Rusiei intr-un context religios unitar al Europei; e greu de crezut insa ca toti conducatorii ei, din diverse perioade, ar fi acceptat suveranitatea unui lider religios, care pretindea si influenta politica, din alta parte, in stilul supunerii monarhilor medievali fata de Papa de la Roma. Ar fi existat sanse ca spatiul rus sa nu se mai crestineze.

Sunt un critic nedrept, cred

Scafarlia cica desteapta a lui Seth Godin

Mi-a cazut in mana cartea lui Seth Godin, Viitorul apartine companiilor mici. Hai s-o citesc si eu, sa vad ce zice ganditorul asta faimos in ale biz-ului. Cartea e o colectie de eseuri, articole de pe blog si de prin reviste, scrise de acest tip foarte la moda. Bucatelele nu au legatura prea mare intre ele, iar pe la jumatate, toate pataniile si reflectiile lui motivational afaceristice m-au obosit si m-am lasat.

Treaba e cam asa. Pe coperta cartii sta scris: Obligatoriu de citit! Daca vrei sa iesi in evidenta, asculta sfaturile lui Seth. Iti vor schimba pur si simplu viata. Bun, atunci sa facem urmatorul rationament: asta e o carte tiparita, deci apartine culturii de masa, adica o vor mai citi cel putin atatea persoane cat este tirajul. Rezulta urmatoarea ecuatie multipla (ma voi nota pe mine cu X si cu X1, X2 etc. pe toti ceilalti care citesc Viitorul apartine companiilor mici si care vor, ca si mine, sa se afirme):

X + sfaturile lui Seth Godin = succes

X1 + sfaturile lui Seth Godin = succes

X2 + sfaturile lui Seth Godin = succes

.

.

.

Xn + sfaturile lui Seth Godin = succes

_____________________________

Tragem linie si observam ca sfaturile lui Seth Godin se reduc si ca succesul este dependent tot de ceea ce esti ca persoana, indiferent de ce sfaturi iti dau ceilalti, aparent mai stioci ca tine.

Personal, nu ma tem de cei care vor citi cartile lui Seth Godin, Zig Ziglar, Dale Carnegie sau altii ca ei, ci de cei care au citit Caracterele lui La Bruyere, reflectii de La Rochefoucald, Panciatantra sau Arta Razboiului de Sun Tzu (cea originala, nu toate prapastiile adaptate marketingului).

Marturisesc ca, atunci cand m-am hotarat sa las balta cartea lui Godin, am avut o strangere de inima ca pot rata marea revelatie, dar pana la urma m-am simtit ca Tom in finalul acestui desen animat.

Femei, femei – e plina lumea de nebune

Doua mari actrite dau viata unor doua monumente de psihologie. Cate Blanchett e o profesoara, casatorita, cu odrasle, care are o aventura cu un elev de vreo 15 ani (ceva a la cazul Ralph, mult dezbatut la OTV), iar Judi Dench este o alta profesoara, fata batrana la vreo 60 de ani, inteligenta, cu o retorica afectata si cam sociopata, care o manipuleaza pe prima pentru a-i fi prietena, nelipsind aluziile de iubire lesbiana. Notes on a Scandal exploreaza intr-un mod afurisit de subtil atat criza varstei de mijloc, cat mai ales infamia solitarului, care uzeaza de orice tertip pentru a umple golul iremediabil al singuratatii.

E fascinant sa urmaresti manevrele perfide ale lui Judi Dench, descrise amanuntit de insusi monologul interior al actritei, mai ales cand acestea sunt insotite de muzica lina, dar nelinistitoare, a lui Philip Glass. Dincolo de neverosimilul legaturii dintre Cate Blanchett (si ea nominalizata la Oscar) si pustanul amorez, zbaterea zadarnica a personajelor si traseul lor spre autodistrugere sunt de-a dreptul palpitante.

Notes on a Scandal este o tragedie greaca antica, perfect adaptata contemporaneitatii.

Nosce te ipsum

Gratie unei persoane care a fost suficient de draguta sa lase un comentariu pe blogul meu, am dat peste un test de personalitate destul de interesant, in urma caruia a rezultat ca sunt Self-Knowing Self-Improving Tree Hugger:)))), ceea ce nu e prea departe de adevar.

Incercati-l si voi!

Sa privim pictura! (XIII)

Apa

Aerul

Bibliotecarul

Giuseppe Arcimboldo imi ofera un dublu deliciu: atat vizual, cat si intelectual. Opera sa cea mai reprezentativa se constituie dintr-un concept pe care pictorul il reia constant, dar pentru care gaseste alt si alt material artistic: redarea unor figuri omenesti compuse din elemente care sunt definitorii pentru tema aleasa. Avem de-a face cu parintele iluziilor care s-au proliferat enorm in zilele noastre.

Ador sa examinez picturile lui Arcimboldo centimetru cu centimetru pentru a descoperi detaliile de compozitie pe care artistul le foloseste pentru a-si realiza jocul vizual si nu incetez sa ma minunez.

Arcimboldo nu e un pictor in adevaratul sens al cuvantului. E un accident in istoria artei, dar un accident pentru care ma bucur de fiecare data cand ii privesc opera.