Caiet de insemnari

Martie 21, 2014

Lansare Media Galaxy in Craiova

Media Galaxy Show Room (1)

Pentru a raspunde interesului manifestat de doljenii care viziteaza site-ul Media Galaxy, pe data de 28 martie, in Craiova, va fi deschis un nou magazin Media Galaxy  care va oferi cele mai bune preturi la produsele electro-IT de ultima generatie. Astfel, craiovenii se vor putea bucura de cel mai inovator magazin electro-IT – Media Galaxy, chiar in orasul lor. Acesta va fi amplasat în Mall-ul Electroputere Parc si va oferi peste 2500 de metri patrati de noutati si spatii demo cu cele mai noi produse, de la gadget-uri și pana la electrocasnice.

Pentru a marca acest moment, Media Galaxy pregateste preturi promotionale care vor fi dezvaluite inainte de momentul inaugurarii. Odata cu deschiderea din Craiova, Media Galaxy isi consolideaza prezenta la nivel national, acoperind si zona de sud a tarii. Astfel, toti cei care pana acum s-au informat despre cele mai noi gadget-uri prin intermediul site-ului  www.mediagalaxy.ro,  le pot testa si achizitiona direct în magazin. Noul Media Galaxy va deservi atat Craiova, cat si orasele limitrofe, Calafat, Caracal, Corabia, Filiasi, Segarcea si Slatina.

Media Galaxy ofera pe langa o gama variata de produse si o paleta de servicii diversificata, care faciliteaza contactul dintre consumator si tehnologie: rate flexibile, instalare gratuita, transport gratuit si extragarantie.  In plus, clientii vor putea beneficia de serviciul ”Batem orice pret online sau offline!”. Astfel, clientii care vor gasi produsele  din gama Media Galaxy la preturi mai mici la retail-erii specializati, atat online, cat si offline, vor primi diferenta. Acest serviciu subliniaza preturile imbatabile pe care Media Galaxy le ofera.

Martie 4, 2014

De ce-mi place cea mai tweet-aita poza din istorie?

Oscars-Twitter-Selfie.jl.030214

N-am stat sa vad ceremonia Oscarurilor in direct, n-avea rost sa imi pierd somnul de frumusete ca sa vad cum castiga 12 Years a Slave. A doua zi, insa, am fost potopit de informatii si impresii si pareri si poante. Una s-a distins pentru ca exploateaza o tendinta moderna si nu chiar, aceea de a te trage singur in poza.

Momentul in sine a fost planificat probabil, dar starea de spirit a celor care s-au ingramadit sa intre in obiectivul telefonului tinut de bratele lungi, dar nu indeajuns de lungi, ale lui Bradley Cooper e de o naturalete incantatoare. Daca gasiti filmuletul aferent, uitati-va cu atentie cum sare Angelina Jolie ca o pustoaica si da sa intre in cadru in ultimul moment.

Cica Hollywood-ul ar fi un loc destul de murdar, dar entuziasmul pe care il simt cei din poza proiecteaza o farama de bucurie pe care merita sa o impartasim, tocmai pentru ca se prezinta sub o forma atat de umana.

Unde mai pui ca parodiile aparute in spatiul mioritic sunt de tot hazul!

Martie 1, 2014

Craiova se vrea a fi mai culturala

In calitate de blogger am participat la o intalnire care a reunit membri ai acestei eterogene bresle, cativa reprezentanti de ONG-uri si pe Vlad Dragulescu, presedintele Asociatiei „Craiova Capitala Culturala Europeana”, in care acesta din urma ne-a prezentat proiecte si idei de proiecte care sa sporeasca urbei noastre sansele de a fi aleasa pentru acea deosebita ipostaza.

Reuniunea mi-a relevat lucruri bune si mai putin bune. O sa incep cu cele care tind spre negativ, ca sa pot incheia intr-o nota optimista. Nu stiu daca este vorba despre blogger-i, despre romani, despre craioveni, dar exista o deficienta referitoare la modul de abordare a unei intalniri de acest fel. Exista intalniri de informare, intalniri de socializare, intalniri de generare de idei si cu multe alte scopuri, care trebuie definite inca de la inceput, astfel, se va ajunge exact la ce am fost martor – accente politicianiste, devieri masive sau o lungime nejustificata, pe care eu am fost nevoit s-o sanctionez plecand mai devreme.

Apoi, din nou nu ma pot pronunta asupra gradului de generalitate, am constatat ca, daca un cetatean al Craiovei precum mandea, care ar vrea sa se implice cu ce poate si cu ce stie, dar fara sa deranjeze prea mult (vorba lui George Orwell – „On the whole human beings want to be good, but not too good, and not quite all the time”), habar nu are ce sa faca si nici autoritatile n-ar sti ce sa-i spuna, chiar daca nu le-ar strica o mana de ajutor.

Si acum, hai si cu partile bune, ca exista. Pentru prima data de cand ma stiu, am auzit de un proiect pe termen lung. Vlad ne-a vorbit despre termene gen 2016, 2021 si 2030 si despre eforturile lui si ale celor cu care lucreaza de a aduce cultura la nivel comunitar, adica la nivelul amatoricesc, dar pasionat al oricarui cetatean. O idee pe care o imbratisez cu mare drag.

Un alt aspect pozitiv este ca toti participantii (pe care ii veti regasi la finalul articolului) au format un grup pe Facebook, de unde eu, unul, voi putea afla la timp si in mod structurat, informatii si impresii despre o initiativa care ma intereseaza si care este deja in desfasurare, dar despre care n-aveam nici cea mai vaga idee. De pilda, asa voi afla cu siguranta cand se va desfasura festivalul de teatru comunitar, pe care nu o sa-l ratez, tocmai pentru ca este expresia democratizarii artei, pe care o sustin si in care cred.

Acestia sunt participantii la intalnire (lista este copiata cu nerusinare de la Daniel Botea):

August 22, 2013

Tenis la Craiova

popeci3Un strop de pasiune. Un dram de vointa. Rabdare din partea lui Frik de la Craiova Forum. Aceste trei ingrediente au contribuit la a-mi oferi saptamana trecuta o experienta deosebita.

La Craiova s-a desfasurat Turneul feminin de tenis Popeci. Spre rusinea mea, nu e la prima editie, insa a fost prima data cand am asistat la vreun meci. Sunt un avid telespectator de tenis si jucator amator ambitios, dar nu foarte inzestrat, astfel ca acest sport imi e foarte apropiat; uneori il prefer fotbalului, e mai clar si mai incitant.

In seara zilei pe care Guvernul a decretat-o cu atata marinimie libera m-am deplasat la centrul sportiv Popeci si am fost suprins de cat de interesant poate fi sa vezi tenis pe viu, chiar daca jucatoarele nu prezentau nume foarte titrate. Aceasta extrem de placuta surpriza m-a stimulat sa ignor o seara petrecuta pana tarziu in oras sambata seara si sa ma intorc pe taramul tenisului duminica dimineata, pentru finala.

Daca e musai sa extrag o morala, as spune ca acela care se biruie pe sine e rasplatit intreit. Meciul pe care l-am urmarit a fost remarcabil din toate punctele de vedere: al calitatii, al dramatismului, al perspectivelor (am avut ocazia sa urmaresc partida din doua parti diferite ale tribunei, iar din corelarea celor doua tipuri de imagini rezulta o placere mai mare decat simpla lor suma).

Pentru trofeu s-au infruntat Alberta Brianti din Italia si Kristina Kucova din Slovacia. Mai mult decat o infruntare sportiva, a fost un duel al unor stiluri diferite si o sa vedeti ca nu exagerez prea mult cand spun ca am vazut, pastrand proportiile, o ilustrare a duelului titanic dintre Federer si Nadal.

Popeci1

Alberta Brianti are peste 30 de ani, loveste reverul cu o singura mana, fie plat, fie taiat, executa multe scurte si vine la fileu des; e colerica (de, e italianca) si oscileaza pe parcursul unui meci, coborand la nadirul ramelor care trimit mingea hat afara sau urcand la zenitul unor puncte controlate impecabil.

Kristina Kucova (Slovacia) este la polul opus, are un pic peste 20 de ani, si foloseste ambele maini atat la rever, cat si la lovitura de dreapta, o raritate pe care nu o mai stiu decat la Marion Bartoli in prezent sau la Monica Seles in trecut; e constanta in joc, iar zona ei preferata este in spatele tusei de fund, de unde returneaza mingile cu o perseverenta exasperanta (curat Rafa, nu?).

Popeci2

In final, a castigat Kristina Kucova, dar nenumarate au fost momentele in timpul celor 3 ore ale meciului cand mi-am adus aminte de o exclamatie involuntara a bestialului meu tata la o finala Steffi Graf vs. Arantxa Sanchez Vicario: De ce nu s-o putea sa le dea amandurora trofeul?

Nu o sa ma apuc acum sa ma plang de lipsa de bun simt a unor spectatori, pentru ca au fost, totusi, cazuri izolate, iar meciul s-a desfasurat, in general, in conditii bune.

Incheiere apoteotica n-am, decat multumiri pentru organizatorii acestui eveniment la care un simplu cetatean al Craiovei s-a simtit excelent.

Sursa imagini: www.trofeulpopeci.ro.

Iunie 22, 2013

De ce m-a enervat Bill Gates

E final de an scolar si urmeaza examene de treapta, deci media vor vui in perioada urmatoare despre statisticile terifiante referitoare la rata de promovabilitate, decaderea invatamantului romanesc si soarta cruda a natiei, in general.

Ce are Bill Gates cu toate acestea? Nimic direct, doar voiam sa stabilesc contextul. Magnatul american are suficient timp si destui bani, incat se poate apleca  asupra operelor de caritate, dupa cum vor chip-urile domniei sale. Ultima idee pe care a prezentat-o pe site-ul www.ted.com m-a deranjat profund prin ingustimea ei.

Prezinta Bill Gates o statistica despre America si cat de rau o duc locuitorii acestei tari in raport cu ai altora cand vine vorba de matematica si citit. Ca om responsabil si cetatean exemplar, vrea sa se implice sa remedieze asta, ca doar nu poate cea mai misto democratie din lume sa se afle dupa alte tarisoare greu de plasat pe planiglob.

Ca urmare, Bill Gates declara ca vizeaza o reforma a modului cum gandesc si actioneaza profesorii. In esenta, acestia ar trebui sa adopte o atitudine de angajati de multinationala, sa isi monitorizeze progresul si sa incerce sa se autodepaseasca (stahanovism, pentru connaisseur-i). Cand a pomenit, insa, modul cum s-ar realiza aceasta permanenta imbunatatire, au inceput nervii mei sa se manifeste. Metoda pe care Gates o recomanda este ca profesorii sa isi inregistreze orele, pentru ca apoi sa le urmareasca din nou, luand aminte ce au realizat bine si propunandu-si sa indrepte ce pare in neregula. Evident, vor fi site-uri specializate si forum-uri unde se vor putea incarca lectiile cele mai reusite, intru proslavirea autorilor lor.

De ce m-am simtit scos din sarite, pentru ca nu mi-e caracteristica starea asta, ba chiar ma enerveaza oamenii care o au? Recunosc, sunt multi profesori naspa pe lumea asta, care au ajuns sa practice aceasta profesie fara niciun fel de aplecare sau aptitudine, care au ramas cu reflexe comunistoide (vorbesc de Romania), cum ca ei sunt un fel de zeitate care pot insulta elevii dupa plac, elevi al caror unic rol este sa ii asculte perorand pe teme variate, deloc legate de materia in sine.

Insa, daca si putinii care activeaza in invatamant din vocatie vor sta cu teama unui Big Brother auto-impus, atunci vom ajunge la o crusta de artificialitate care va sufoca orice forma de educatie sanatoasa. E ca si cum ai pansa o rana purulenta, inainte de a o dezinfecta; rezultatul: gangrena si amputare.

O alta sursa de enervare latenta a fost ca Bill Gates nu pomeneste nici macar in treacat cat s-a ingreunat sarcina unui profesor intr-o lume despiritualizata, debusolata si mereu pe fuga precum a noastra. Nu admite ca elevii sunt imbecilizati de media pe zi ce trece (daca vi se pare ca vorbesc precum un profet nebun, ia uitati-va la reclamele de pe posturile de muzica si ziceti-mi daca vredeti vreuna care promoveaza respectul fata de cei mari sau fata de profesori). Ar vrea in schimb ca profesorii sa munceasca mai mult, din ce in ce mai mult, cel mai mult. Curat atitudine de patron!

Initial, am scris acest articol intr-un program de editare de text pentru care ii sunt recunoscator lui Bill Gates. Asta nu inseamna ca nu o sa declar sus si tare, ca, atunci cand vine vorba de educatie, vorbeste in dodii.

Mai 20, 2013

Eurovisionul s-a mutat mai hacana

Frumoasa...

Frumoasa…

Eurovisionul n-a murit

S-a mutat mai hacana

Ia ghici unde?

In Danemarca!

Cam asta ar fi esenta a ce s-a intamplat in cadrul editiei 2013 a concursului Eurovision, eveniment care nu s-a dezmintit in a-mi releva cum evolueaza continentul nostru multiubit.

Daca anul trecut criza economica parea doar a fi influentat alegerile stilistice, pe care le treceam in revista in registru bascalios, anul acesta am simtit un morb mai adanc, o lipsa de preocupare pentru coregrafii flamboiante si o inclinatie pentru minimalism. Cele mai multe tari participante au trimis cate un interpret stingher, de cateva ori insotit de un grup de dansatori (despre cum sta treaba cu acestia voi dezvolta mai jos). Paradoxal, statele cu spectacole extra-muzicale demne de luat in seama au fost doua tarisoare – Moldova (sa nu te enervezi ca Romania n-a vrut sa cante in limba materna?) si Azerbaidjan, care par a mai crede, precum niste copii printre adulti nihilisti, in puterea unui show total. Si Danemarca, invingatoarea, a punctat discret la capitolul asta; daca mai adaugam o melodie frumusica, o solista frumoasa de-a dreptul si irezistibila prin zambetul ingenuu, plus o situatie geopolitica favorabila, rezultatul nu trebuie sa mire si contrarieze pe nimeni.

Ce s-a intamplat, in rest? Se intoarce Eurovisionul la valori muzicale autentice sau s-a intrat intr-o perioada de anxietate gen „Sa trimitem un cantec cat mai putin atractiv, sa nu cumva sa fie nevoie sa platim organizarea anul viitor”?

Inca un aspect referitor la criza economica: s-a zis cu mitul batranetii pline de huzur a starurilor apuse. Daca Anglia si Olanda intampina asa probleme cu sistemul de pensii, incat le-au fortat pe veteranele Bonnie Tyler si Anouk sa se prezinte sa-si merite alocatia de la stat, iar Germania (motorul Europei!) deleaga pe o tipa de varsta a doua, a carei coregafie a fost ca  a coborat cateva trepte, e clar ca suntem pe duca.

In contextul legalizarii mariajului intre persoane de acelasi sex din Franta, Eurovisionul a venit taman bine sa ne familiarizeze cu ideea: niste tipe se pupa, dansatori barbati la cantareti barbati, trupuri masculine unse si cvasi-dezbracate, plus Cezarica al nostru, caruia ii voi dedica un paragraf imediat. Singurul bastion al iubirii heterosexuale ramane Georgia. Trecut-au vremurile cand unul ca Aziz (cetatean bulgar de etnie rroma, travestit si tuciuriu vopsit cu blonda platinata) era o aparitie singulara.

De ce n-a luat Romania puncte? Cum sa ia cu un interpret care arata ca Dracula, Generalul Zod si Jafar (luate de pe Twitter) la un loc, cu niste dansatori in pantalonasi scurti si cu mult rosu, foarte mult rosu, prea mult rosu? N-am nicio problema cu vocea, mi s-a parut o gaselnita demna a fi incercata la un concurs precum acesta, unde cel mai mare pacat e sa fii banal, daca nu poti sa fii valoros. Insa spectacolul in sine o fi facut ravagii pe Internet, dar mai mult de a-i da dreptate vizionarului ministru Agathon n-avea ce sa realizeze.

Asadar, pe cine trimitem la anul, ca sa ne implinim pohta ce-o pohtim nici noi nu stim de ce?

Propuneri fulger din partea mea:

1. Fuego cu un mega brad de Craciun.

2. Puya cu Doddy, Posset, Mahia si Alexa Velea si o ceata de maidanezi autentici, alesi pe spranceana, ca avem de unde.

3. Gog mentalistul.

... si Chestia

… si Chestia

Aprilie 9, 2013

Mai e speranta, mai e

revolverulNu stiu cum s-a intamplat, dar la piesa „Unde-i revolverul?” n-am reusit sa ajung decat acum, desi este in repertoriul Teatrului National din Craiova de peste doi ani.

S-a facut ca am mers la aceasta piesa in timpul haosului simpatic numit „Saptamana altfel”, perioada in care profesorii si elevii au avut program de voie (sau de nevoie). Ca urmare, sala mare a teatrului din Craiova era plina de pustime, fapt ce m-a tulburat un pic, pentru ca mi-a luat ceva timp pana sa identific niste spectatori mai varstnici decat mine. In atare conditii, m-am gandit ca exista sanse ca piesa sa nu fie dusa pana la capat, cum era sa se intample acum cativa ani la o alta, cand directorul si regizorul Mircea Cornisteanu a aparut inopinat pe scena si a tinut o cuvantare mult prea elevata pentru varsta puberilor care incepusera sa chiuie cand se stinsese lumina.

Dar lucrurile n-au evoluat asa. Copiii au stat relativ cuminti, cu exceptia catorva pe care i-a chinuit in mod repetat vezica sau plictiseala, iar implinirea unei temeri majore (sunete penibile de telefon) n-a venit, culmea, de la vreun scolar, ci de la un profesor, din grupul celor care scrutau sala cu aerul ca le miroase ceva stricat si cu o privire care glasuia ceva gen: Tineretul din ziua de azi e sub orice critica.

Si mai imbucurator, piesa in sine i-a captivat pe elevi si i-a tinut, cu exceptiile mentionate mai sus, tintuiti in scaune, asata fara ca subiectul sa fie neaparat usurel. Unde-i revolverul? este o parabola, simpla in esenta, complexa in manifestare, a axiomei ca, indiferent ce clasa sau categorie sociala detine puterea, o foloseste spre folosul propriu si intru dominarea celorlalte.

Distributia este formata din actori unul si unul: un veteran – Valer Dellakeza, un semi-veteran – Angel Rababoc, doi maturi – Marian Politic si Sorin Leoveanu si un tanar – George Albert Costea. Toti au interpretat formidabil roluri ambivalente si de tot hazul, dar, fara a le face vreo nedreptate celor mai mari ca varsta si experienta, o sa declar ca mezinul George Albert Costea este cel care infuzeaza piesa cu energie, este cel care da dinamism unei manifestari artistice altminteri prea statice pentru publicul cel tanar, care a gustat reprezentatia pe deplin.

Tineri in public, tineri pe scena. Stiu ca o sa am aerul unui venerabil (ceea ce refuza sa cred ca sunt), dar pot sa spun cu o indreptatita insufletire: mai e speranta, mai e.

Ianuarie 7, 2013

Nicolaescu a murit si nici Depardieu nu e prea bine

Sergiu Nicolaescu s-a stins. Nu o sa ma leg de toate mizeriile iscate de contestata ceremonie a incinerarii pe care el insusi a cerut-o, deja crapa Internetul de opinii. Ce vreau neaparat sa abordez este valoarea filmelor lui Sergiu Nicolaescu, subiect care a prilejuit ciufutilor deversari masive de venin.

In fruntea acestora il regasim pe Cristian Tudor Popescu, om cu o ampla cultura cinematografica, dar si cu o mai ampla apetenta pentru uraciune gratuita, care declara raspicat intr-un editorial ca el n-a simtit niciun fel de emotie la niciun film al lui Sergiu Nicolaescu. Aici l-am prins pe CTP cu ceva: ori cu minciunica, pentru ca n-ai cum sa nu razi la Nea Marin Miliardar, ori cu severe probleme de personalitate, ca sa nu zic altfel, pentru ca, din nou, n-ai cum sa nu razi la Nea Marin Miliardar.

Mai ziceau altii ca productiile lui Nicolaescu, in comparatie cu filmele postdecembriste, ale cineastilor pe care nu i-a sprijinit din invidie, cica (fapt care ar putea fi adevarat, pentru ca, dupa ’89, tot ce a scos a fost fara suflu). Factual vorbind, este corect, dar, si acum va invit la un exercitiu de sinceritate solitara, cati dintre voi ati vrea sa revedeti Moartea domnului Lazarescu, cati 4 luni, 3 saptamani si 2 zile si cati Mihai Viteazul (scot Nea Marin Miliardar din discutie, pentru ca n-ar fi fair-play)? Ia sa vedem mainile ridicate: doi, trei rezidenti suparati pentru Cristi Puiu, cinci, sase perversi care vor sa se mai delecteze cu Ana Maria Marinca si Laura Vasiliu despuiate de la brau in jos pentru Cristian Mungiu, cateva sute pentru Sergiu Nicolaescu si restul abtineri (asta ca sa nu ziceti ca masluiesc voturile).

Concluzia, pentru ca fara ea am trai degeaba: regizori sunt si Mel Brooks si Michael Bay si Wong Kar Wai. Fiecare isi serveste meseria, buzunarul si idealurile cum poate.

In timp ce pe plaiuri mioritice se stingea un regizor, in sora noastra mai mare, Franta, un reprezentant de marca al aceleiasi arte sucomba, din punct de vedere etic doar. Noii guvernanti francezi s-au gandit sa rezolve criza intr-un mod prea simplu pentru a fi si eficient: sa puna taxe mari, dar mari de tot, pe bogati. Haiducismul n-a cazut bine la nimeni, dar Gerard Depardieu s-a gandit sa faca un pic de gura si, mai apoi, sa se mute in semn de maxim protest in Belgia. Pentru ca nu s-a constituit nicio delegatie oficial in frunte cu Francois Hollande, care sa vina sa-i ceara cu lacrimi in ochi sa se intoarca, si poate pentru ca belgienii au pus la randul lor ochii pe banetul lui si al altora, Depardieu a plusat intr-un mare hal.

S-a facut cetatean rus! De fapt, nu s-a facut el, ci l-a facut Putin, care n-a pierdut ocazia sa isi rada un pic de amicii occidentali si a semnat decretul de acordare cetateniei in doi timpi si trei miscari, sa nu care cumva sa-i vina mintea la cap actorului. Nicio grija, Depardieu a raspuns printr-o declaratie care ma face sa cred ca e aidoma lui Andy Kaufman pe care l-a imortalizat Jim Carey in Man on the Moon, prin faptul ca a lasat comedia pe care a slujit-o in chip atat de remarcabil sa-i invadeze viata reala.

Departe de mine gandul sa-i contest vreun drept lui Gerard Depardieu. Poate sa se mute si in Zanzibar, el sa fie sanatos. Dar sa spui ca iti place Rusia pentru democratia ei? Rusia, ma?

In locul francezilor, l-as arde un pic pe Depardieu la audienta urmatoarelor filme, sa simta ca democratia e, in esenta, libertatea de a alege, libertate pe care o au si altii, care decid sa ramana unde sunt, oricat de greu ar fi.

Noiembrie 22, 2012

Campania electorala e naspa rau

Ies din cladirea garii si ma urc intr-un taxi. Din compasiune si dintr-un simt sui generis al echilibrului cosmic, aleg masina mai rablagita, pentru ca stiu ca si soferul acesta trebuie sa manance.

Taxiul se urneste cu pocnete si hurducaieli (asta e, echilibrul cosmic are pretul lui), apoi se opreste la primul semafor. Intorc privirea si, pe fatada unui bloc urat, pe care il stiu de cand lumea si pe care il lasasem la fel de urat cu o saptamana in urma, se intinde mare cat vezi cu ochii un afis electoral. Nu conteaza al cui, cert e ca n-a fost ultimul care mi-a umplut privirea timp de cateva minute pana am ajuns acasa.

Acesta este un motiv forte pentru care detest perioadele de campanie electorala. Universul din jurul meu se imbacseste de figuri photoshopate, in ipostaze indelung studiate si care nu mai pacalesc pe nimeni, ale unor personaje bine hranite, bine coafate si bine geluite, care nici macar nu se deranjeaza sa-mi bata la usa, sa-mi prinda in piept o insigna cu mutra aia a lor si, cu un zambet exersat cu creionul in gura, sa ma indemne sa-i votez. Pe scurt, daca vor sa ma imbrobodeasca, s-o faca personal, macar as aprecia efortul.

Fac o paranteza intelectuala. Am aflat de curand un lucru care m-a facut sa ma plesnesc peste frunte, pentru ca nu l-am remarcat mai demult. Atena antica si democratica (intr-un alt fel decat intelegem astazi acest concept) nu a lasat posteritatii prea multe statui ale liderilor ei politici. De ce? Pentru ca nu era voie. Se considera ca acela care isi face imagine publica tinde spre tiranie; de aceea s-au burzuluit multi cand Fidias a avut tupeul sa puna fata lui Pericle pe una dintre frizele Parthenonului.

Un alt motiv pentru care campania electorala mi se pare naspa rau e stric legata de eroarea fatala de a privi la televizor in respectiva perioada. Daca, printr-un miracol, ar mai exista vreun politician cu un discurs agreabil si decent, campania l-ar arunca, inevitabil in vagauna declaratiilor extreme si l-ar face de nerecunoscut. Si asa se duce pe p…rapastie si intuitia reconfortanta de genul „Asta e om ca lumea, l-am vazut io” si incepi sa te simti ca un fraier.

Unora le displace avalansa de promisiuni desantate proferate in aceasta perioada; la mine e ceva diferit. Campanie electorala inseamna ca nu mai e mult si o sa apara niste guvernanti care au liber timp de patru ani la: marit/ initiat/ diversificat taxe, schimbat legi si sisteme intregi, disponibilizat etc. E ca un bec galben care ma atentioneaza sa imi pun centura de siguranta, pentru ca urmeaza turbulente.

In concluzie, perioada electorala atenteaza la linistea mea sufleteasca si de-aia n-o suport.

Octombrie 31, 2012

O sa halim insecte?

Am vizionat de curand o prezentare pe site-ul www.ted.com, in care un olandez a argumentat plin de daruire ca in viitorul apropiat va trebui si va fi indicat sa mancam insecte.

Stiu cel putin o duzină de persoane atat de dedicate curentului carnivor, incat i-ar dori compatriotului lui Van Basten sa se scufunde cu tot cu tara sa rapita apelor pentru o asa insulta adusa stomacului. Dar pe mine m-a pus pe ganduri cuvantarea dumisale.

In primul rând, faptele si datele referitoare la criza hranei, in principal la industria carnii, pareau veridice si deloc tendentioase, nu cum te-ai astepta din partea unui vegan fanatic (apropo, stiti de ce sunt multi vegetarieni tot timpul furiosi pe ei însisi? Pentru ca sunt facuti din carne!). Ascultandu-l, mi-am adus aminte de o stire citita intr-un ziar, strivita intre doua mega articole despre criza politica, referitoare la cantitatea in permanenta scadere a bacon-ului la nivel mondial. Producatorii explicau aceasta situatie prin costurile tot mai mari ale cresterii porcilor care ne furnizeaza cu atata darnicie slana et comp. Poate ineditul plasarii, poate o neliniste pe care o deduc la unele minti mai luminate a facut ca aceasta aparent insignifianta frantura jurnalistica sa mi se lipeasca de memorie, in timp ce restul actualitatilor arzatoare s-au estompat.

Asadar, carnea o sa fie tot mai scumpa, tot mai rara sau tot mai nesanatoasa. Ce facem, ca eu, unul, am incercat vegetarianismul si mai mult de 2 zile n-am rezistat? Olandezul ne-a spus foarte simplu: insectele. Sunt multe si bune. Aversiunea fata de insecte nu e decat o chestiune psihologica si nu e nici macar generalizata; in multe parti ale lumii, lighioanele cu multe picioare sunt chiar delicatese!

Evident, nu toate insectele vor fi de mancare (sper). Nu ma vad fugarind o libarca prin bucatarie, ca s-o zdrobesc cu papucul si apoi s-o intind tacticos pe paine. Dar, si asta m-a frapat cel mai mult, olandezul a adus prezentarea pe un taram foarte actual, nu doar futurist-ipotetic. Ministrul agriculturii din Olanda sprijina cresterea extensiva de insecte destinate consumului, a introdus feluri de mancare din insecte pe meniul ministerului si popularizeaza aceasta tendinta in randul omologilor din Europa.

Deci, la o aruncatură de avion cu cherosen de Romania, niste oameni, cam avangardisti cu moravurile dintotdeauna, dar sanatosi la cap fara doar si poate, au îmbratisat o idee care la noi e la stadiul de gluma cu mare potențial de exploatare (gen cum vor arata insectele cu E-uri, de Valentine’s Day ii faci cadou iubitei/iubitului o cutie de gandaci inveliti in ciocolată, Master Chef va avea o sectiune speciala – Soté de păienjeni etc.).

Problema e: o sa halim insecte in viitor? Sau o sa ne mancam unii pe altii, cum deja am început?

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.