Caiet de insemnari

Ianuarie 27, 2014

Neseriozitatea ca arta

American Hustle1Vazand si American Hustle, mi-e limpede ca lumina zilei ca anul asta Oscarurile se invart in jurul unor abateri mai mult sau mai putin grave de la moralitate si decenta, asta presupunand ca acestea exista in mod imuabil.

Spre deosebire de restul filmelor, cel regizat de David O. Russell se distinge prin evolutia ascendenta a placerii pe care mi-a generat-o. Daca la 12 Years a Slave placerometrul a stat tot timpul jos, la Captain Phillips a scazut datorita lungimii si a conventionalitatii, pentru a creste usor spre final, la Gravity a oscilat datorita ineptiei scenariului, iar la The Wolf of Wall Street a atins maximul pentru a cadea la medie, din cauza supraincarcarii, la American Hustle acul a stat la inceput nemiscat vreo 20 de minute, perioada care pare un elogiu adus inutilitatii.

Apoi are loc revelatia!

Gainariile unei Amy Adams foarte femme fatale si ale unui Christian Bale durduliu si cu acelasi complex pe care il avea Basescu pana sa isi taie suvita, precum si mega-complotul de demascare a coruptilor in care ii atrage agentul FBI interpretat de Bradley Cooper nu trebuie sub nicio forma luate in serios! Daca faceti asta, actiunea vi se va parea puerila, asa cum si este, si veti pierde exact deliciile pe care le ofera aceasta pelicula.

American Hustle este facut pentru pura incantare de a pune niste actori formidabili sa joace in scene amuzante, ridicole, tandre, agitate sau absurde, fara ca acestea sa aiba neaparat vreo logica sau coerenta. Daca puteti accepta asta, va asteapta o distractie pe cinste. Nu stiu cum face, dar David O. Russell e un fel de Midas in ceea ce priveste scenariile si interpretarile.

Are si cu cine. Amy Adams este derutanta si fermecatoare si afiseaza masiv un decolteu inuman pentru barbati, Christian Bale este retinut, dar foarte expresiv, chiar si sub machiaj si ochelari fumurii, Bradley Cooper este inca o data halucinant de hazliu, dupa ce acum doi ani nu dadeam un pol pe potentialul lui actoricesc, iar Jennifer Lawrence isi joaca rolul de casnica tzatza cu o verva aiuritoare. Acestia sunt nominalizatii la Oscar, dar nu merita ignorati nici Jeremy Renner, Louis C.K. sau Michael Pena.

Reiau, pentru cine n-a avut rabdare sa-mi citeasca tot articolul: Mergeti la American Hustle, lasati logica la usa la cinematograf si va asteapta o distractie pe cinste!

Anunțuri

Jèrriais – o raritate amenintata

Soarta trista a limbilor amenintate cu disparitia ii preocupa in mod deosebit pe colaboratorii firmei de traducatori din Craiova, astfel ca, de cate ori se iveste ocazia, incearca sa atraga atentia asupra lor, considerand ca si aceasta marunta actiune poate ajuta in vreun fel. Astfel, de data aceasta, traducatorii autorizati din Craiova s-au decis sa va vorbeasca despre Jèrriais…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com.

Ianuarie 23, 2014

Traseu spre dezmeticire (2)

Plesu_frumusetePreviously on Traseu spre dezmeticire: L-am urmarit pe tanarul nord-coreen Shin prin iadul in care a crescut si din care a scapat datorita vointei si unui noroc chior si ne-am lamurit ca unii o duc chiar mai rau decat romanii.

Bun, dar cum ii convingi pe concetateni ca viata nu e asa neagra pe cat ne intoxicam singuri sa credem? Motive pentru latura nasoala a existentei sunt cu duiumul, asa ca una e sa-l scoti pe om din smarcuri si alta e sa-l cureti si sa-l faci ferches.

Pentru asta am apelat la un spirit fin. Andrei Plesu ii spune si n-o sa va plictisesc spunandu-ma cine e si ce face. Domnia-sa a scris o carte, intitulata Despre frumusetea uitata a vietii si compusa dintr-o serie de articole care vizeaza aspecte mai mult sau mai putin metafizice ale existentei. Au un stil elevat, dar racoros, nu toate sunt digerabile sau utile in aceeasi masura, dar cele care sunt, spulbera orice opozitie.

Desi momentele epifaniei care ne intereseaza sunt disipate pe tot parcursul volumului, va recomand sa il parcurgeti pe tot, cap-coada, tocmai pentru a vedea ilustrat in mod meta-textual conceptul ca frumusetea uitata a vietii e pitita si trebuie cautata. Dar sa ii dau cuvantul lui Andrei Plesu, pentru ca scrie mult mai bine decat as putea eu vreodata, fapt care mi-ar umple inima de invidie, daca as fi suficient de fraier sa ma las cuprins de asa ceva:

Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.

Si-acum astept contra-agrumente, daca se simte cineva in stare.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un traseu spre dezmeticire in doi pasi.

Ianuarie 22, 2014

Limbile si zodiacul

Cum colegele, dar si colegii de la centrul de traduceri legalizate din Constanta sunt oameni si nimic din ce este omeneste nu le este strain, si-au verificat horoscopul pe anul 2014, pentru a vedea ce le rezerva domenii de maxim interes precum dragostea, cariera sau sanatatea. De aici n-a fost decat un pas pana la provocarea de a gasi cum sunt numite semnele zodiacului in diverse limbi ale mapamondului…

Continuarea pe www.biroutraducericonstanta.wordpress.com.

Ianuarie 21, 2014

Depravarea ca arta

wolf1Odata la cativa ani, filmele angrenate in competitia pentru Oscaruri par a fi lovite de un morb al negativitatii sau de pasiuni anti-sociale. Se intampla in anul cu There is no Country for Old Men si mi se pare ca se intampla si acum.

Sa luam The Wolf of Wall Street, bunaoara. In aceasta poveste a unui intreprinzator broker care a facut ceva cu niste actiuni nelistate, n-am inteles prea bine, incat sa castige o gramada exasperanta de bani, se perinda toate cocalarismele si deviatiile pe care vi le puteti imagina, plus cateva care nu v-ar fi trecut prin cap nici la o sedinta de brainstorming vulgar. Si cand te gandesti ca Scorsese voia la un moment dat sa se faca preot!

Per ansamblu, am inteles cum functioneaza filmul, deloc ca o biografie, cat mai ales ca o demonstratie despre divertismentul si absurditatile pe care le poate genera figura de stil numita hiperbola. In ceea ce ma priveste, o jumatate de film a mers impecabil, am ras atat de mult, incat am simtit ca imi amortesc pometii, apoi a dat chix, obligandu-ma sa privesc cu lehamite acelasi gen de scene care, pana cu putin timp inainte, ma amuzasera teribil. O forfecare de-o ora ar fi prins tare bine la impresia generala.

In rolul principal, un Leonardo DiCaprio pe amfetamine. De fapt, nu e un rol, ci o ingramadire de oratorie desantata, cabotinisme si concupiscenta, care urmeaza acelasi traseu ca al filmului: jumatate din timp te tii cu mana de burta, jumatate cu mana de falca. Eforturile-i supraomenesti nu au trecut neobservate de membrii Academiei, care l-au nominalizat, desi castigator pare a fi Matthew McConaughey, un veritabil miracol, al sex-simbolului talamb evoluat in actor de calibru, dovada fiind si scena din debutul lui The Wolf of Wall Street, cu lectia sa ireverentioasa despre secretule succesului in brokeraj.

wolf2

Leo e secondat de o distributie la fel de nabadioasa, in frunte cu Jonah Hill, grasomega simpaticu’ (© bestiala mea sora), si el protagonistul catorva momente dezastruos de comice, dar si al unora mult peste limita absurdului, si din care mai fac parte a-pe-ti-san-ta Margot Robbie sau pururea fermecatorul Jean Dujardin.

De apreciat la The Wolf of Wall Street este ca nu insista prea mult pe inevitabila si cliseistica decadere a celui care si-a cladit succesul pe minciuna, ba chiar, dupa trei ore halucinogene, prin scena de final, ne da niste zeama de potroaca sa ne trezim.

wolf3

Pe langa pelicula de fata, sa vedem ce-avem pana acum: Gravity, Captain Phillips, 12 Years a Slave. Mai trebuie, mai trebuie, pana sa ne putem avanta in pronosticuri fara sorti de izbanda.

Ianuarie 16, 2014

Traseu spre dezmeticire (1)

Evadare_din_Lagarul_14Ca sa imi permit sa fac pe moralistul, trebuie sa-mi fac mie morala in primul rand. Ca sa raspandesc folosirea un vaccin, trebuie mai intai sa il testez pe mine. Ca sa pot sa argumentez de ce nu e cazul sa fim asa deprimati de viata grea, trebuie intai sa ma conving pe mine de acest lucru.

Astfel ca le-am cerut prietenilor de libraria online Libris (care, apropo, au transportul gratuit) doua carti, cu gand ca lectura lor sa formeze un traseu care sa-mi demonstreze ca, si daca n-am aia, aia si aia si n-am realizat pana acum aia, aia si aia, tot imi raman motive cacalau de bucurie.

Si am hotarat sa incep de jos. De jos de tot. Dintr-un loc pe care cu greu il putem concepe, daramite sa il cunoastem in detaliu.

Este sistemul de lagare nord-coreene. Da, este vorba despre tara aia care face pana si Romania sa para un paradis terestru. De acolo a evadat un tanar pe nume Shin care a ajuns sa-si spuna povestea cu ajutorul unui jurnalist pe nume Blaine Harden.

Evadare din lagarul 14 e scrisa suparator de frust si lipsit de inflorituri, incat m-ai ca am strambat din nas in timp ce o lecturam. Dar nu mi-am permis. Cum as fi putut, cand se vorbeste despre foame, abuzuri si denunturi intre membrii aceleiasi familii? As fi deplasat, daca as cere ca astfel de grozavii sa imi fie prezentate in mod plastic. Ele exista si asta e cel mai important.

Vorbeam de denunturi; ce am apreciat cel mai mult la aceasta relatare, vag asemanatoare cu The Killing Fields sau Pianistul, este ca protagonistul nu pozeaza in erou. A scuipat, a batut, a turnat, a furat, a facut orice sa supravietuiasca. Nobletea nu exista cand tot ce ai de mancare este o zeama chioara de varza, pe care o poti pierde la cea mai mica abatere.

Asadar, primul pas in traseul spre dezmeticire e facut: ma duc sa iau ghiveciul de legume de pe foc, sa nu se faca scrum si ma gandesc ca nu sunt acolo, in lagarul 14 din Coreea de Nord, unde n-am ce sa mananc, n-am cu cine sa vorbesc, nu sunt cu mult peste un animal.

Va urma…

Care limba este mai greu de invatat?

Va povesteam acum putin timp despre colaboratorii firmei de traducatori din Craiova care s-au provocat unul pe altul sa invete fiecare limba celuilalt. Va vom tine la curent cu acest palpitant duel, acum, insa, merita mentionata o discutie interesanta iscata in jurul acestui subiect, referitoare la limbile care sunt cel mai greu de invatat…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com.

Ianuarie 12, 2014

Dezaxarea ca arta

12 years a slave1Dupa cum stau lucrurile, se pare ca am inceput deja serialul Oscarurilor cu Gravity si Captain Phillips si daca anul trecut, pronosticam in mod eronat castigatorul, acum ma vad in situatia de a dezaproba filmul care este dat deja drept favorit: 12 Years a Slave.

Povestea va e, probabil, cunoscuta: un barbat de culoare din Nord, liber, ajunge sa fie vandut in sclavie in Sud si patimeste numarul de ani mentionat in titlu. Aici e si marea problema cu acest film – suferinta si modul cum este prezentata.

Departe de mine gandul ca persoanele de culoare nu au fost tratate in modul barbar pe care il infatiseaza filmul regizat de Steve McQueen. Dimpotriva, sunt convins ca a fost si mai rau de-atat, inventivitatea sadismului uman e egala cu inventivitatea umana in general.

De ce, insa, a ales regizorul sa prezinte in mod prelung, studiat si ostentativ aspecte ale declasarii si durerii? Am stat si m-am uitat la protagonist atarnand de o funie mai mult decat l-am admirat pe Dragos Bucur in Politist, adjectiv, am vazut in detaliu spatele unei femei despicat de lovituri de bici, in dulcele stil al Patimilor lui Hristos si am asistat la o deloc glorioasa scena de sex la limita violului, pura ilustrare a ce descrie Margaret Atwood (ce femeie!) in The Handmaid’s Tale. De ce toate acestea?

12 years a slave4

De fapt, n-are sens sa intreb, stiu. E estetica uratului, care are un potential enorm sa devina arta. Insa o atare alegere e riscanta si, chiar executata bine sau poate tocmai de aceea, are potential sa produca un efect contrar. Exact ce s-a intamplat in ceea ce priveste, asa ca afirm, in deplina cunostinta a faptului ca vorbesc probabil despre marele castigator de la Oscaruri, ca este un demers estetic esuat.

Exista si aspecte impotriva carora nu pot carti nimic: interpretarile. Dintr-un scenariu maladiv, actorii construiesc reactii puternice, consistent redate fizic. Chiwetel Ejiofor e chinuit in fel si chip si sufera o subtila transformare/adaptare de la om liber revoltat ca e sclav la sclav care tine cat mai adanc dorinta de libertate. E bataie mare intre el si Tom Hanks pentru Oscar. Michael Fassbender e odios intr-un mod bolnavicios in ton cu filmul. Restul distributiei se descurca de minune in a produce suferinta/suferi in fel si chip. Iar Brad Pitt e tare chiar si cu fata de mormon cu pleata slinoasa.

TWELVE YEARS A SLAVE

Si-acum sa asteptam Globurile de Aur, sa vedem cum ne mai pacalesc in previziunile pentru Oscar!

12 years a slave3

Cum va spuneam.

Ianuarie 9, 2014

Dialectul din Shanghai

Un partener fidel al biroului de traduceri din Constanta este un rasfatat al sortii si si-a petrecut sarbatorile in China si nu oriunde, ci in Shanghai. Hotarat sa aiba o experienta cat mai profunda, a invatat bazele limbii chineze, colaboratorii firmei de traduceri din Constanta furnizandu-i in acest scop materiale si sfaturi utile. Cand s-a intors, insa, apropiatul centrului de traducatori din Constanta a spus ca in megalopolisul pe care mintea umana aproape ca nu il poate cuprinde nu se vorbeste exact chineza standard pe care o invata strain, ci un dialect anume…

Continuarea pe www.biroutraducericonstanta.wordpress.com.

Ianuarie 8, 2014

Femeia

handmaids-taleDaca mai demult va spuneam despre cum a evoluat relatia mea cu Amelie Nothomb, acum va voi prezenta pe cea cu Margaret Atwood.

Atractia a fost puternica de la prima intalnire – o femeie stapana pe ea, care stie ce vrea si stie cum sa obtina asta. S-a despartit de mine, lasandu-ma cu o dorinta ardenta de a o revedea.

Nu s-a intamplat imediat, dar cand soarta ne-a adus din nou impreuna prin intermediul lui The Handmaid’s Tale, senzatia a fost si mai puternica. N-a  mai existat noutate, insa intensitatea trairii a compensat asta cu varf si indesat.

Romanul e o poveste distopica scrisa la persoana I, a unei femei dintr-o societate viitoare dominata de barbati si viciile lor, in care reprezentantele sexului frumos sunt impartite pe roluri, protagonistei noastre fiindu-i rezervat cel de prasila. Acest cadru scandalos se dezvaluie treptat, iar feminismul lui Atwood, presupunand ca autoarea a fost manata de asa ceva, n-are nimic socant. Pana la urma, in aceasta constructie fictiva, femeile sunt cele care sufera.

Scriitoarea canadiana m-a sedus fara mila prin capacitatea-i uluitoare de a reda zvacnirile interioare ale unei persoane care a pierdut totul si care nu mai traieste decat din amintiri si dintr-o plapanda scanteie de viata. Daca data trecuta m-a atras intr-un labirint de planuri narative, acum doar m-a purtat de mana prin fluxul constiintei eroinei; am urmat-o, insa, hipnotizat de mersu-i scriitoricesc unduitor, caruia nu i te poti opune.

Cand m-am despartit de aceasta scriitoare, am ramas in dilema: Cu The Handmaid’s Tale a vrut oare sa le dea o palma morala barbatilor de pretutindeni sau le-a oferit in cheie criptata un tratat de intelegere a femeii, cu dorintele, angoasele si calitatile ei unice?

Nu stiu, dar nu face nimic, asa am un pretext sa ma intalnesc din nou cu Margaret Atwood.

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.