Caiet de insemnari

Mai 31, 2009

DJ Iulius

Filed under: DJ Iulius — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mai
Tags: ,

Pentru ca, dintre multe vise ale mele, unul este sa fiu DJ, inaugurez aceasta rubrica, prin care va voi impartasi melodii care reprezinta ceva pentru mine.

Va avertizez ca vor fi mai variate decat va imaginati :D!

Pentru inceput, o melodie dintr-un film care se apropie de desavarsire, In the Mood for Love, a unei voci care se apropie de desavarsire, Nat King Cole.

Mai 30, 2009

Despre ingeri

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mai
Tags: , , , , ,

Habar n-aveam cine e Catinca Untaru pana sa vad The Fall. Habar n-aveam ca exista The Fall pana sa il gasesc, printr-un paienjenis de click-uri pe IMDB. Dupa ce le-am descoperit, ceva in inima mi-a spus ca nu e lipsit de sens sa cred in ingeri.

Catinca Untaru e o fetita care joaca rolul unui inger. Nu iti spune nimeni asta, dar, dupa ce urmaresti inocenta si perseverenta cu care il trage pe un cascador paralizat si cu inima franta din ghearele suicidului, n-ai incotro decat sa accepti existenta acestor entitati inaripate, care vegheaza asupra noastra.

Povestea filmului nu e originala (un Big Fish mai mitic si mai putin subtil), dar ambalajul vizual sub care o livreaza regizorul Tarsem Singh e prea captivant pentru a nu iti induce putina indulgenta. Avem exces de stil, dar nu avem exces de zel, iar placerea de care realizatorii se lasa cuprinsi in depanarea povestii scuza unele tuse mai naive.

Sper ca aceasta fetita care a fost inger pe ecran si in imaginatia mea, sa ramana asa tot restul vietii!

Mai 28, 2009

Sanatate si virtute, s-avem ce bea si ce juca

Filed under: De prin satul planetar — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mai
Tags: , , , , ,

Prima data cand am intrat in contact cu firma EA Games a fost acum ceva timp, cand m-am dedicat o vara intreaga jocului Fifa nu stiu cat. Numai sport n-am facut eu in perioada aia, cand, tintuit in scaun, am facut din Romania campioana mondiala pe incepator, mediu, greu, foarte greu, mega greu, imposibil de greu etc.

Acum, cei de la colosul facator de jocuri atotmancatoare de timp s-au gandit sa isi promoveze produsele pentru consola Wii si sa promoveze o viata activa si sanatoasa. Dincolo de aspectele de marketing inevitabile intr-o societate capitalista, multilateral dezvoltata, site-ul in sine este interesant, iar unele lucruri pe care le prezinta chiar pot fi luate in serios :).

Mai 17, 2009

Ultimul suspin al durului

Incet, incet, actorii care au cladit faima Hollywood-ului ne parasesc. Anul acesta, la premiile Bafta, omagierea celor care au plecat dintre noi a debutat si s-a sfarsit cu doi dintre acesti titani: Charlton Heston si Paul Newman.

Altii, in care inca mai palpaie scanteia harului, isi pregatesc epitaful, asa cum am aratat intr-un alt articol. Si de ce n-ar face-o? Il avem si noi pe Ienachita Vacarescu sau pe Neagoe Basarab cu invataturile sale catre fiul Teodosie.

 Gran Torino este testamentul lui Clint Eastwood. Un tip dur, singuratic si apasat de trecut are o ultima zvacnire de umanitatea legand o prietenie stransa cu doi copii de emigranti, vecini ai sai.

Nimic din imaginea standard a lui Eastwood nu lipseste: ariditatea, vorba putina, miscarile domoale, dar sigure, intoleranta fata de slabiciune. Dirty Harry – Bunul – Necrutatorul a tinut inca o data sa ne reaminteasca prototipul de masculinitate pe care l-a impus pe ecran.

Regia, scenariul, interpretarile secundare sunt precise, dar nespectaculoase si sablonarde, ca sa nu abata atentia de la operatiune de imprimare in memorie a artistului. Cam narcisist, dar ce-i al lui, e al lui.

E mare.

Mai 13, 2009

Sa privim pictura! (XXII)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mai
Tags: , , , , , ,
Fara speranta

Fara speranta

Va mai aduceti aminte ca m-am luat de Salvador Dali? Am o sumedenie de motive sa ii contest suprematia in curentul suprarealist, iar unul dintre ele este Frida Kahlo.

Nu mi-e rusine sa recunosc ca am descoperit-o pe aceasta pictorita mexicana dupa ce am vazut filmul care ii poarta numele, in care Salma Hayek, pe care nu credeam in stare de altceva decat de actiuni fierbinti gen Desperado, a avut un rol superb.

Picturile Fridei sunt expresia unui suflet chinuit, fortat sa isi duca zilele in inchisoarea unui trup olog. Doza de disperare si neputinta, care zace latenta in fiecare dintre noi, la ea rupe zagazul si se revarsa pe panza cu o forta animalica, mistica, inspaimantatoare si fascinanta totodata.

E ciudat ca aproape te bucuri ca o persoana a suferit intr-atat, incat sa dea la iveala asemenea opere.

Mai 12, 2009

Viata bate filmul

Filed under: De prin satul planetar — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mai
Tags: , , , ,

Dintre cele doua figuri din imagine, sigur o recunoasteti pe una dintre ele. Dar si cealalta este la fel la cunoscuta, chiar daca nu este vreo icoana a star system-ului: e un pirat somalez. Cam mare diferenta dintre pezevenchiul simpatic al lui Johnny Depp si individul din imagine, nu-i asa?

Asta e, m-a ajuns si pe mine fascinatia fata de acesti oameni care, la distanta de noi de o zi de mers cu avionul traiesc in urma cu vreo cateva sute de ani si nu se descurca rau. Ultimele cercetari arata ca au informatori in Londra!

Incredibil!

Mai 10, 2009

Gulag Redemption

Colectia Cotidianului mi-a adus in casa Arhipelagul Gulag, dar inca nu am cutezat sa ma afund in universul inspaimantator al lui Aleksandr Soljenițîn. Totusi, nici nu m-am putut sustrage atractiei pe care acest rus cu figura patriarhala si trecuta prin viata o exercita asupra mea, inca de cand am auzit pentru prima data de el.

Asa ca am ales o varianta comprimata a temei sale fundamentale, lumea detentiei, si am citit O zi din viata lui Ivan Denisovici.

Cartea e o descriere nici foarte seaca, nici foarte spumoasa, dar precisa ca a cuiva care incondeiaza oua, a unei zile din viata unui locatar al Gulagului, incepand de la alarma de dimineata pana la ora stingerii. Ivan Denisovici mananca, munceste, ascunde maruntisuri, il trec fiorii ca isi va pierde ratia si tanjeste dupa cateva fire de tutun. Viata sa e ca a oricarui detinut – la limita subzistentei.

Maiestria lui Soljenițîn e ca ne ajuta sa ne conturam mental aceasta existenta precara, care noua, care mancam pe saturate, ne deplasam cu masini rapide si comunicam peste mari si tari in doi timpi si trei miscari, ne-ar fi imposibil sa o concepem.

Ivan Denisovici n-are libertate, se hraneste pe sponci si are o sanatate precara. Cu toate acestea, iata cum isi incheie ziua:

… adoarme, pe deplin multumit. Astazi a avut o zi cu multe noroace: nu l-a trimis la carcera, echipa a scapat de Sotgorodok, la pranz a ciupit o portie de casa in plus, seful de echipa a adus-o bine din condei cu normele, de zidit a zidit cu spor, panza de ferestrau nu i-au gasit-o la perchezitie, a dobandit cate ceva de la Cezar, si-a cumparat tutun. Si n-a cazut bolnav la pat, a scapat.

A trecut o zi fara necazuri, aproape fericita.

Daca dupa ce terminati O zi din viata lui Ivan Denisovici simtiti ca va aluneca o lacrima pe obraz, lasati-o sa curga. Nu e nimic nefiresc.

Mai 7, 2009

Morfologia basmului

Un faimos teoretician, Vladimir Propp, a emis ipoteza ca basmele seamana intre ele, cu o structura tipica:

1. O situatie initiala de echilibru, care este periclitata de un element al raului;

2. Se realizeaza o actine reparatorie printr-o aventura eroica;

3.  Armonia se restabileste si eroul este rasplatit.

Daca il judecam dupa criteriile acestea, Stardust e un basm in toata regula si inca unul foarte misto.

Are de toate: suspans, actiune, chimie placuta intre cei doi tineri protagonisti, bildungs roman, ca tot suntem in perioada tezelor nationale, umor negru, un dram de horror si interpretari bunicele, cu mentiuni pentru Michelle Pfeiffer, care, la anii ei, arata mai bine decat orice starleta de la Hollywood si din alte parti, si, Peter O’Toole, care apare vreo cateva minute, dar suficient sa il tii minte tot filmul. Rolul lui de Niro e un fel de ciorba Nasul la psihiatru reincalzita la cuptorul cu microunde.

Dincolo de toate insa, ce imi doresc cel mai mult sa spun despre Stardust este ca a facut sa vibreze ceva in mine mai dihai decat a facut-o toata seria Lord of the Rings.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus recenzia-asa!

Mai 5, 2009

Simptome de geniu

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mai
Tags: , , , , ,

Il simti. Il recunosti rapid. Se joaca cu mintea si emotiile tale. Dar iti place asta. E el. Scriitorul mare.

Am avut aceste simptome standard in timp ce citeam Bartleby. O povestire despre Wall Street. Nu ma apuc sa va rezum 80 de pagini pe care le-am citit pe nerasuflate, asa ca va trebui sa mergeti pe incredere cand va spun ca nuvela lui Herman Melville are un efect mai patrunzator decat oricare dintre scrierile moderne, care fac abuzuri stilistice si mai ca batjocoresc gramatica si punctuatia.

Bartleby m-a intrigat, a ajuns sa ma enerveze la un moment dat, apoi mi-a intors optica la 180 de grade, provocand-mi o emotie cam amara. Toate astea in numai 80 de pagini.

Asta e el. Scriitorul mare.

Mai 2, 2009

De la rusi vine contrastul

tvs_rus_nsk_0171

Cand te apuci sa scrii despre rusi, trebuie sa o faci cu atentie. Daca exagerezi cu laudele, esti catalogat drept rusofil si ti se pune anatema de catre cei care au resentimente fata de colosul de la rasarit; daca te arati prea critic, ajungi in vizorul admiratorilor patriei lui Puskin, Aivazovski si Lenin. Greu, greu…

Aceasta ipostaza si asa ingrata e complicata de imaginea Rusiei contemporane, asa cum reiese din fotografiile lui Valeri Titievsky.

Daca, atunci cand va ganditi la Rusia, va aduceti aminte de paradele militare in care apar rachete mari, apoi foarte mari, apoi infricosator de mari, strajuite soldati care stau impietriti ore intregi, stati fara grija, mai exista asa ceva.

Daca, atunci cand va ganditi la Rusia, va sare in minte amestecul aiuritor de materialism feroce si spiritualitate profunda, stati fara grija, asa este.

Daca, atunci cand va ganditi la Rusia, va infiorati la imaginea unui popor care pune mana pe sabie cat ai clipi, dar care isi accepta nenorocirile cu o seninatate aproape inexplicabila, stati fara grija, asa este.

Daca atunci cand va ganditi la Rusia, vedeti o tara foarte indragostita de trecutul ei, dar care imbratiseaza cu lacomie toate viciile si deliciile contemporane, stati fara grija, asa este.

Incercati sa priviti fotografiile lui Valeri Titievsky in ansamblu si veti intelege ca Rusia ramane Rusia, ceva ce putem uri sau admira, dar nicidecum ignora.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.