Caiet de insemnari

Martie 30, 2009

Plictiseala cu bampiri

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , ,

Dupa ce am vazut Twilight, chiar ca nu mai inteleg natura umana. Filmul asta a avut un succes nebun si, cu mana pe inima va spun, n-are niciun motiv.

Intriga copiaza intr-un mod mult prea transparent mitul frumoasei si al bestiei, care, in cazul de fata, e un vampir tanar, care suporta lumina zilei si s-a dat doar pe sange de animale, adica un fel de vegetarian.

Scenariul este scris intr-0 durere in cot admirabila, iar intamplarea a facut sa-mi cada in mana si faimoasa carte care a inspirat aceasta productie cinematografica. E scrisa atat de naspa, incat parca ii scuza pe cei responsabili cu adaptarea pentru marele ecran.

Interpretarile sunt in spiritul teenage crap movie, iar montajul e enervant la culme prin modul cum taie scena exact inainte de final. Efectele speciale sunt rudimentare.

Ce e cel mai trist e ca urmeaza cel putin o continuare.

Martie 27, 2009

Sa privim pictura! (XIX)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , , ,

Cutia cu farduri

Cutia cu farduri

Opinia mea generala despre marii pictori romani e ca au fost niste persoane cuminti, la locul lor, deosebit de inzestrate, dar cu o ardere launtrica la foc mic, care le-a permis sa creeze capodopere linistitoare, chiar si cand sunt nuduri sau scene de razboi.

Ma atrage Ion Tuculescu pentru ca face nota discordanta. E exploziv fara sa fie strident, e abstract fara sa fie de nedeslusit. Are cate ceva din abstractionism, din fovism si chiar din impresionism, dar ramane aparte si, mai ales, roman. Picturile lui imi dau de furca vizual, dar nu e nevoie sa ma concentrez pana imi dau lacrimile cand privesc un tablou.

Pur si simplu ma uit si imi place.

Martie 25, 2009

He’s getting too old for this shit

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , , , ,

Pana acum n-a fost film cu Jim Carrey care sa ma intristeze profund. Ar fi Man on the moon, dar a avut si o morala destul de optimista, asa ca nu se pune.

In schimb, Yes Man, desi, structural vorbind, e aidoma unor productii precum The Mask sau Bruce Almighty, adica despre tipul onest, dar lipsit de sansa si vointa, caruia i se intampla ceva extraordinar, care ii releva adevaratul sens al existentei, nu numai ca nu m-a amuzat, dar m-a si pus pe ganduri.

Mesajul motivational al filmului, de a spune ”Da” provocarilor, dar de a nu fii apucat in privinta asta, a trecut destul de repede pe langa mine. Ce a ramas insa a fost figura imbatranita a lui Carrey si grimasele sale obosite, care odinioara imi smulgeau cascade de ras. Mi-a lasat impresia unui clovn in afara scenei, care isi sterge machiajul, se gandeste ce actor mare ar fi putut fi si o lacrima i se scurge incet pe fondul de ten.

Oare Jim Carrey poate sa rada din toata inima?

Martie 21, 2009

Asta da PR

Filed under: De prin satul planetar — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , ,

Daca vreti sa vedeti pana unde se poate merge cu promovarea de brand, vizitati orasul virtual al celor de la Toyota, in care japonezii ne arata cum vad ei viitorul, iar eu, unul, mai ca ii cred.

Sunt curios cum ar arata un astfel de oras in viziunea celor de la noi. Probabil un Powerpoint cu urmatorii 5 Km de autostrada construiti.

Martie 20, 2009

Of, of si mai, mai

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , , , , , , ,

Body of Lies este un film cu spioni. Este cu Russell Crowe si Leonardo DiCaprio. Este regizat de Ridley Scott. La inceputul a foarte multe scene apare scrisul ala sacadat si patratos specific celor mai multe dintre filmele cu si despre spioni. Actiunea se petrece in mare parte in Orient, prin Irak, Iordania si Dubai.

Daca va intrebati de ce tot enumar aceste amanunte aparent inutile, n-am sa va mai tin in suspans si am sa va divulg ca incerc sa trag de timp, pana imi vine ceva relevant si inspirat in minte despre acest film care nu are nimic nou, nimic palpitant si nimic memorabil.

Body of Lies e facut intr-un mod obosit, asa cum te duci la lucru luni dimineata, fara nicio tragere de inima, iar cei implicati in realizarea lui, de la actori (incercand sa para dur de tot, DiCaprio a reusit contraperformanta sa imi aduca aminte de Titanic), pana la regizor, toti au facut cinste categoriei pe care superba critica Magda Mihailescu a numit-o ”cinematograf alimentar”.

Măcar să mănâncă și gura lor ceva

Martie 19, 2009

Doar o fraza săț-i mai spun

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , , , ,

In continuarea aceleiasi incercari de a-mi tine promisiunea, m-am aplecat de data aceasta asupra unui autor laureat cu Nobelul, de care, personal, nu mai auzisem in viata mea: Camilo Jose Cela. De fapt, nici nu as fi stiut ca a castigat un asemenea premiu, daca editura n-ar fi avut grija sa mentioneze acest lucru pe coperta..

Pe suprafata careia am ajuns cu privire, pentru ca titlul cartii are in el samanta de scandal numai buna pentru un succes literar: Cristos versus Arizona. Apoi, pana sa incep lectura, am mai aflat un amanunt care mi-a ridicat o spranceana – tot romanul e o singura fraza. Si chiar asa a si fost. Jose Cela a fost mai zgarcit cu acest semn de punctuatie decat Saramago, ceva greu de imaginat.

Acum, cartea. O exegeza exhaustiva asupra tabloului socio-economic reflectat prin diverse planuri narative si tehnici stilistice nu se poate face pentru Cristos versus Arizona. Pana la urma, o fraza e o singura fraza, chit ca are 200 si ceva de pagini. Dupa ce am terminat cartea, recomandarea mea e sa incercati sa o cititi dintr-o rasuflare. Numai asa ritmul trepidant al dejectiilor literare pe care autorul le revarsa isi va face efectul. Cartea abunda in sex si moarte, cateodata ingemanate, insiruite ca si cum ar fi spuse de o persoana fara prea multa cultura si un pic sub imperiul halucinogenelor. Arizona se vede cam putin printre randuri, doar ca sunt amintite unele personaje si situatii cunoscute, gen Wyatt Earp.

Motivul, singur, dar suficient, pentru a va indemna sa cititi acest roman este ca veti fi supusi unei interesante programari subliminale. Printre scene de sex, unele cu un ridicat nivel de scarbosenie, apar, reluate periodic, in cateva cuvinte, opinii legate de conditia umana sau de relatiile dintre barbati si femei. Ce-i drept, sunt misogine unele dintre ele, asa ca, doamnelor, sa nu sariti pe mine dupa, pentru ca eu nu am facut decat sa apreciez matracajul literar si nu ideile ca atare.

Cartea lui Camilo Jose Cela este un sugestiv exemplu despre cum poti jongla cu cuvintele si, mai ales, cu punctuatia si sa mai ai si succes. Sa speram ca n-o sa apucam vreodata un Nobel dat pentru o opera scrisa in messengereza.

Martie 17, 2009

Obama cel alb

Filed under: De prin satul planetar — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Mar
Tags: , , , ,

Pentru cei prea rasisti sau care inca nu se simt impacati cu gandul ca in fruntea Americii e un presedinte de culoare, avem o versiune care le mai poate ostoi amarul:::))))))

Obama cel alb

Obama cel alb

Sursa: www.designyoutrust.com

Martie 11, 2009

Sa privim pictura! (XVIII)

Misterul si melancolia unei strazi

Misterul si melancolia unei strazi

Aceasta pictura a lui Giorgio de Chirico are asupra mea exact efectul pe care il sugereaza titlul tabloului: nu stiu daca sa simt neliniste sau relaxare, sa savurez racoarea sau sa ma extaziez in fata luminii, sa gasesc simboluri sau sa ma las in voia trairilor primare.

O ambivalenta pe care numai un suprarealist o putea provoca; apropo, va prezint inca un pictor pe care il consider mai inspirat in redarea subconstientului decat Salvador Dali.

Nu stiu de ce, dar Misterul si melancolia unei strazi imi aduce aminte de scena onirica din Fragii salbatici al lui Ingmar Bergman.

Martie 8, 2009

Goana dupa frumusete

cover3Iertata fie, rogu-va, platitudinea cu care voi incepe: traim in secolul imaginii. Sunt sigur ca ati mai auzit asa ceva, precum si una dintre faimoasele derivate ale acestei asertiuni, aceea ca, in epoca noastra, frumusetea este preponderent exterioara. Cine au fost victimele sau marile castigatoare ale acestei transformari a perceptiei? Ma incumet sa spun ca reprezentantele sexului frumos si slab.

Ca barbat, e greu sa abordezi problema frumusetii feminine de astazi fara a cadea fie in extrema criticii frustrate a superficialitatii, fie in cea exagerat extatica fata de gradul de desavarsire la care urmasele Evei au ajuns in a-si prezenta nurii. Ma voi erija intr-o ipostaza pe care, mai mult ca sigur, nu vi-o va recunoaste nicio fata: de sfatuitor!

Fetelor, prea multe dintre voi credeti ca revistele de frumusete va fac urate. Da, poate va descoperiti unele mici defecte comparandu-va cu personajele photoshopate de pe hartia glossy. Dar nimeni nu va poate impiedica sa refuzati aceasta stacheta!

Puteti zmbi intelegatoare privind goana altora dupa ravnita distinctie That Hansel, he’s so hot right now!, pentru ca, pana la urma, setea de frumusete n-o fi asa dezumanizanta ca setea de putere sau de avutie.

Aduc ca sprijin vorbele simpaticei Rebecca Bloomwood, pe care sigur o cunoasteti, iar daca nu, atunci ar trebui: Daca oricine ar putea sa-si schimbe hainele in fiecare zi, n-ar mai exista nefericire in lume!

Pentru a vedea cateva mostre al goanei dupa frumusete, rasfoiti numarul 5 al Camerei Obscure!

Martie 6, 2009

Ca tiganu la mal

Filmele romanesti incep sa devin din ce in ce mai romanesti. Adica sa aiba toate trasaturile romanilor, fie ele calitati, fie defecte.

Restul e tacere al lui Nae Caranfil se inscrie in aceasta paradigma (asta e un cuvant despre care nu stiu clar ce inseamna, dar imi face placere sa il folosesc). Incepe captivant, e creionat rapid si sigur tabloul Bucurestiului de dinainte de Primul Razboi Mondial, e introdusa cu subtilitate nasterea cinematografului si, bineinteles, are umor. Care umor, sa fiu sincer, nu mi s-a mai parut asa sanatos, ci un pic nevrozat pe alocuri, nitel fortat, dar in prima faza n-am prea bagat in seama asta.

Un tanar (Marius Vizante) il convinge pe un magnat, mult prea iubitor de arta si cam dus (Ovidiu Niculescu), sa sponsorizeze realizarea primului film romanesc, despre Razboiul de Independenta.  Pe langa pataniile rezultate, tanarul regizor are si o tentativa de idila cu o tanara focoasa:D (vedeti voi ce si cum).

Finalul vine insa ca un fel de leuca in cap; probabil ca s-a vrut a fi simbolic, dar la mine pur si simplu n-a tinut. Tocmai de-asta ma opun total parerii entuziaste a lui Cristian Tudor Popescu, care il lauda si acolo unde nu e cazul (vezi scena cu regele Carol I, care oricum, numai glorioasa nu mi s-a parut).

Restul e tacere e o aventura esuata pe taramul liricii cinematografice. Poate ca romanii ar trebui sa se axeze pe comedie, ca in privinta tragismului, are viata reala grija.

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.