Caiet de insemnari

Septembrie 29, 2009

Sa privim pictura! (XXXI)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Sep
Tags: , ,
800px-La_Tour_Le_Tricheur_Louvre_RF1972-8

Trisorul - asul de romb

Trisorul - asul de trefla

Trisorul - asul de trefla

In secolul XVII, Georges de la Tour punea bazele, poate involuntar, unui exercitiu de spirit de observatie, foarte popular si in zilele noastre.

Pictorul e celebru pentru minunatele sale tablouri in care utilizeaza tehnica clarobscurului si, la un moment dat, veti avea parte si de asa ceva.

Deocamdata, va invit sa examinati fizionomiile personajelor si va las sa va incercati puterile bagarii de seama si sa imi spuneti cate diferente observati intre cele doua imagini. Eu am dibuit vreo 13.

Septembrie 27, 2009

Suflete cenusii

suflete_cenusiiNu vi s-a parut niciodata insuportabil paradoxul ca raul din oameni capata expresii atat de rafinate, incat e o excelenta materie prima pentru fictiune?

Suflete cenusii, de Philippe Claudel e o bijuterie otravitoare, o naratiune dura, fragmentata de un monolog interior care conduce catre un final amar ca fierea. Cadavrul unei fetite de 10 ani si incercarea de a-l afla pe faptas sunt descrise de un membru al comunitatii in care s-a petrecut, retrospectiv si cu numeroase divagatii. Fundalul nu este ales intamplator, este Primul Razboi Mondial, primul dintre socurile care au pus omenirea fata in fata cu propria uratenie.

Mai multe personaje sunt creionate in cursul acestei anamneze, cu un stil in care lirismul impecabil se impleteste cu precizia psihologica, dar cel mai fascinant este chiar naratorul, un om care nu se detaseaza prin nimic fata de povestea pe care o spune, ci, dimpotriva, participa la ea afectiv, o deruleaza si o deformeaza conform propriilor trairi care sunt scrise cu un simt al dezastrului iminent, dar care, totusi, lasa loc si de surprize.

De obicei ma strofoc sa gasesc un titlu cat mai incitant, haios sau sugestiv pentru ce scriu. Acum, pur si simplu ma vad nevoit sa ma plec in fata adevarului pe care il exprima titlul cartii lui Claudel.

Intre sfinti si bestii suntem noi, marea de suflete cenusii.

Septembrie 23, 2009

Evolutia postcomunista a thriller-ului

district-9-posterDoua precizari: nu o sa ma aplec decat asupra unei subspecii a acestui gen de film, mai precis, asupra thriller-ului de haituiala; asa cum o arata si titlul, nu o sa urmaresc istoria acestui tip de thriller de la originile cinematografiei si pana astazi, pentru ca nu m-am hotarat inca sa imi dau vreun doctorat la Spiru Haret.

The Fugitive. Thriller de urmarire deja clasic, adanc ancorat in realitate, cu efecte speciale cat sa sustina povestea, cu preocupare intensa pentru umanitatea si verosimilul situatiilor si mizand mult pe interpretari de exceptie.

Enemy of the State. Pastreaza multe din caracteristicile predecesorului, mai ales in privinta interpretarilor, dar se concentreaza mai mult pe a aduce la zi evolutia tehnologica si implicatiile sale la nivel de efecte sociale.

Minority Report. Depasim contemporaneitatea si ne deplasam intr-o varianta de viitor, pornind de la o premiza originala. Acum accentul se deplaseaza pe efectele speciale si pe construirea contextului general, adica a lumii futuriste unde se desfasoara actiunea. Interpretarile se pastreaza la un nivel decent, dar nu mai constituie principala atractie.

District 9. Cadrul SF se pastreaza, dar mutatiile in structura narativa si in cea simbolica sunt marcante. Intr-un moment nu indepartat de al nostru, langa un oras mare apare o nava extraterestra, dar nu cu intentii agresive, ci mai degraba esuata. Echipajul ei, format din cateva milioane de fiinte umanoide verzi, gaseste azil in acel oras si ajunge sa formeze un ghetto in toata legea, cu toata mizeria si discriminarea aferente. Ajungem in punctul in care personajul principal, un functionar cu toate trasaturile acestei categorii profesionale, este insarcinat sa evacueze toata aceasta populatie extraterestra. I se intampla ceva si ajunge cel mai haituit om de pe planeta, se aliaza chiar cu un extrapamantean, iar bunul simt ma obliga sa ma opresc aici cu dezvaluirile.

Ceea ce face acest film remarcabil este structura narativa, asemanatoare unui documentar, filmat ca pentru televiziune si presarat cu declaratii de la diverse persoane implicate si modul cum tiparele sistemului de valori (oamenii – buni, alienii – rai) sunt inversate. Alegoria despre apartheid (filmul e realizat in Africa de Sud) e evidenta.

Pe langa aceste trasaturi inovative, filmul pastreaza caracteristicile acumulate pana acum de inaintasii sai. Are actiune antrenanta, cu o bucata consistenta in blood and gore, interpretari bunicele (cu un asterisc in plus pentru actorul principal, Sharlto Copley), dezvoltari de relatii interumane, pardon, inter-specii, superficiale, dar suficiente, si un final care, fir-ar sa fie, ma obliga sa imi refac iar acel top 10 de care v-am mai spus.

District 9 e un semnal imbucurator ca, oricat ne-am fi rafinat gusturile si pretentiile in materie de filme, meseriasii adevarati ai industriei viselor tot mai gasesc resurse sa ne surprinda, sa ne tina in suspans si sa ne incante.

Septembrie 21, 2009

Hai sa dam mana cu mana

Televiziunea Romana a lansat un proiect numit Restaurare, care presupune prezentarea a 30 de monumente aflate in faze diferite de descompunere, pe care privitorii le pot vota, donand prin SMS pentru cele pe care le prefera. Toate voturile se contorizeaza, unul dintre monumente va castiga si toate fondurile stranse vor fi utilizate pentru a-l restaura.

Stiu ca pare putin nedrept, dar, pana la urma, se va face ceva prin efortul nostru colectiv. In plus, numai in prima emisiune am descoperit trei locuri din Romania care merita vizitate, iar placerea chibitatului e una pe care noi, romanii o avem bine impregnata in hemoglobina.

Asa ca, in loc sa iesiti duminica seara prin oras, vedeti documentarele, votati prin SMS-uri si vom avea toti de castigat.

Initiative ca aceasta ma fac sa sper ca a fi patriot inca nu e ceva devenit totally uncool.

Septembrie 19, 2009

DJ Iulius se inclina in fata geniului

Filed under: DJ Iulius — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Sep
Tags: , , , ,

Multi si prea usor primesc epitetul de geniu, putini il si merita.

In privinta lui Charlie Chaplin, m-as mira sa fie cineva care sa ii conteste acest atribut.

Marele actor al filmului mut a jucat si in productii cu sonor, dar acest cantec din Modern Times (una din capodoperele sale fara voci) este adevarata revelatie:

CHAPLIN POATE VORBI! MAI MULT, SI CANTA!

Septembrie 17, 2009

Sa privim pictura! (XXX)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Sep
Tags: , , , ,
Geneza

Geneza

Un simplu gest. Totusi e greu sa il privesti fara sa te incerce emotia. Un scriitor englez, Irving Stone, a gasit in titlul cartii sale despre Michelangelo esenta acelui ceva pe care Dumnezeu il transmite lui Adam.

Priviti-l pe stramosul nostru comun. E inca trufas ca un copil si nestiutor ca va primi darul de a alege intre a produce abominabile atrocitati sau a sluji binele si pe semeni, de a cadea in genunea agoniei sau de a se inalta pe culmile extazului.

Michelangelo putea sa picteze doar scena asta si sa zaca precum un trantor toata viata. L-am fi tinut minte oricum.

Septembrie 15, 2009

Multe pagini pentru putin

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Sep
Tags: , , , , , ,

porno-coverN-am citit cartea Trainspotting de Irvine Welsh, dar am vazut filmul, care mi-a facut o impresie buna, asa ca, atunci cand am dat pe un raft de Porno, scrisa de acelasi autor, am luat-o.

Am avut surprinderea sa constat ca e mai groasa decat ma asteptam, adica are vreo 600 de pagini. Dat fiind stilul autorului, se reduce la vreo 400 de citit efectiv, pentru ca din 3 in 3 cuvinte apar expresii gen p**a mea sau mui*tul cutare.

Cartea are ca protagonisti tot pe cei din Trainspotting, daca ii mai tineti minte, ca eu nu imi mai amintesc decat de Ewan McGregor si de super amuzantul si paranoicul Robert Carlyle, dupa 10 ani de la acele patanii. Unul dintre ei vine cu ideea sa faca un film porno si intreaga carte se invarte in jurul acestei initiative intelectuale. Narativul e format din filtrele interioare ale celor mai importante personaje, care interactioneaza intre ele, un fel de Ma numesc Rosu cu escroci, drogati si curve, aceste atribute fiind, in cele mai multe dintre cazuri, la pachet. Dintre aceste voci, am remarcat-o pe cea a paranoicului si pe a unei tipe asemanatoare Curvettei in zilele ei bune.

Dimensiunea cartii ii aduce cel mai mare neajuns. Fara a fi scrisa nasol, ba chiar avand cateva momente de umor negru de calitate, e totusi prea lunga. Iar repetitia expresiilor argotice mai sus mentionate e pur si simplu excesiva, asa ca, la un moment dat, trivialitatea nu face decat sa fie obositoare.

Niste povestioare porcoase, scurte si la obiect, ar fi mers mult mai bine decat acest mamut inutil, chit ca e scris el de Irvine Welsh.

Recenzie care participa la concursul BookMag.

Septembrie 12, 2009

Linistindu-l pe Shakespeare

Stimata lume,

Sunt considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi din lume si, cu toate astea, consider modul cum in secolul vostru unii inteleg sa imi trateze piesele si sa le ecranizeze inexplicabil si iritant.

Sa luam de exemplu As You Like It, in regia lui Kenneth Brannagh, un tip pentru care aveam oarece apreciere pana acum, mai ales dupa ce a facut Henry V. Nu stiu insa ce-o fi fost in capul lui cand a ales sa ii costumeze pe actori in japonezi, cu decoruri tot pe calapodul asta. Culmea, nu toti sunt imbracati asa, unii au toale victoriene.

Apoi, nu ca ma asteptam sa joace barbati in rolurile de femei (stiu ca v-ati emancipat de mult), dar doua personaje masculine sunt negri (si tineti minte ca nu suntem in Othello), iar altele secundare sunt chiar asiatici.

De ce nu a facut si el cum au facut cei care au ecranizat The Merchant of Venice, cu acel actor formidabil, Al Pacino ii zice parca? Au folosit costume de epoca, iar actorii si-au jucat scenele normal, fara inflorituri derutante.

Ce vor mai intelege spectatorii secolului XX, pe care si asa ii vad ca fiind preocupati mai mult de lucruri marunte si meschine?

Asa ca ma declar profund nemultumit de evolutia pieselor mele in lumea voastra contemporana si, daca veti continua asa, expresia il aud pe X rasucindu-se in mormant se va transforma in il aud facand tumbe in cavou.

Cu amaraciune,

Shakespeare

asyoulikeit

Maestre,

Iti intelegem reactia, dar va asiguram din adancul constiintei noastre ca n-ai de ce.

E adevarat, abordarea din As You Like It e ciudata la prima vedere, dar reuseste sa nu depaseasca limita dincolo de care ar fi trecut in ridicol.

Unii interpreti sunt mai exotici, ce-i drept, dar traim intr-o era a globalizarii, cand granitele pe care le stiai nu mai sunt valabile.

Dupa ce toate impresiile nelalocul lor se vor risipi cat de cat, vei simti ceva familiar: pasiunea pe care o pune fiecare actor in a-si juca partea, oricat ar fi ea de mica. Romola Garai, Kevin Kline, Bryce Dallas Howard, Alfred Molina au jucat roluri care le-au adus bani sau roluri care le-au adus premii. Dar, la fel ca multi alti confrati ai lor, la fel ca si acel Al Pacino pe care il pretuiti, considera orice implicare in vreun proiect care implica operele tale, ca pe o munca in folosul artei, ca pe o izbavire din chingile mercantilismului si sabloanelor.

Cat despre spectatorii secolului XX, vor fi multi care vor da SMS-uri sau vor adormi privind aceasta ecranizare. Dar aceia care au mintea si sufletul deschise vor intelege profunzimea ideilor si frumusetea formelor si isi vor aduce aminte cat de cool e Shakespeare.

Adica tu, maestre.

Septembrie 10, 2009

DJ Iulius cugeta asupra existentei

Filed under: DJ Iulius — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Sep
Tags: , ,

Primele dati cand am vazut melodia asta mi s-a parut o ciudatenie. Si tocmai de asta am continuat sa o urmaresc, atras inexorabil de intelepciunea haioasa pe care o degaja.

Ceva, insa, m-a patruns inca de la inceput si, odata cu trecerea timpului, imi pare din ce in ce mai mult a fi unul dintre adevarurile vietii: Get to know your parents, you’ll never know when they are gone for good.

Daca ati pierdut pe cineva drag pana acum, veti intelege, asa cum am inteles si eu.

Septembrie 8, 2009

Pentru cinefilii cu stomacul tare

Doubt-posterRecent, prin fata ochilor, mi-au trecut doua filme avand aceeasi tema, pe care o trateaza insa diferit.

Unul dintre acestea este Doubt. Intr-o scoala, preotul (Philip Seymor Hoffman), care este si profesor, este suspectat de o calugarita mai tanara (Amy Adams) ca a abuzat sexual de singurul elev de culoare din acea institutie, iar aceasta ii impartaseste temerile sale directoarei scolii, o calugarira severa, acra si tenace (Meryl Streep). Aceasta din urma se lanseaza intr-o campanie impotriva preotului, hotarata sa il indeparteze. Daca la inceput conflictul sta sub semnul echivocului si al acuzatiilor nerostite, in timp devine fatis.

Filmul are patru nominalizari la Oscar pentru interpretari si, daca asta nu va e suficient, aveti si laudele mele fara numar pentru modul cum fiecare actor, oricat de mica i-ar fi partitura, scoate maximul din fiecare replica si din fiecare prim plan. Cei pasionati de mimica au acum un studiu de caz sa le ajunga destul timp. Scenariul, fara a fi stralucit, sustine prestatiile distributiei si face din film unul care mai degraba impune respect, decat place in adevaratul sens al cuvantului.

Daca abuzul sexual e mai mult sugerat in Doubt, in Myterious Skin nu ii lipseste decat un pic sa fie explicit de-a dreptul. Filmul urmareste doua povesti paralele, care se vor uni intr-un final lamuritor. Pe de-o parte, avem evolutia unui tanar abuzat sexual in copilarie de antrenorul sau si care a ajuns sa se prostitueze, oferindu-se altor barbati. Pe de alta, avem povestea unui alt tanar, introvertit si convins ca in copilarie a fost rapit de extraterestri si care incearca sa afle raspunsul privitor la anumite goluri de memorie din acea perioada. Mysterious_Skin_poster

Daca latura asta a filmului e trista, dar suportabila, cealalta a pus la grea incercare chiar si pe cineva care a reusit sa vada detasat scene de amor intermasculin, gen Brokeback Mountain sau Milk. Daca vi se pare ca exagerez, imaginati-va un barbat seducand un baietel de 8 ani. Asa-i ca n-aveti antrenament pentru asta?

Nu va ascund ca putin a lipsit sa nu ma dau batut, numai ca scenariul filmului are perversa maiestrie de a lasa sa strabata din cand in cand firicele de umanitate autentice, care, ca si stropii de apa oferiti unui om supus torturii, il tin in viata, astfel incat supliciul poate continua pana la finalul de o frumusete sfasietoare.

Traseul de tarfa masculina al personajului lui Joseph Gordon-Levitt (care nu e cu nimic mai prejos decat oricine din Doubt) nu e doar un pretext pentru a ne provoca vizualizarea mentala a unor felatii sau sodomizari. Varietatea celor care ii solicita serviciile protagonistului reprezinta o incursiune extraordinara in abisul degenerarii umane.

Asa ca, daca aveti stomacul tare, va recomand Mysterious Skin. Va va smulge pleoapele si va va obliga sa priviti realitatea cruda.

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.