Caiet de insemnari

Martie 11, 2013

De la imagine la realitate si invers

Falsul NeroRomanele istorice mari spun o poveste misto intr-un cadru bine conturat, romanele bunicele au macar cadrul, iar cele proaste nici atat.

Falsul Nero de Lion Feuchtwanger nu se inscrie in niciuna dintre categoriile de mai sus, pentru ca interesul autorului pentru istorie este numai un pretext pentru a trimite la evenimente contemporane lui (ascensiunea nazismului) si pentru a genera interesante reflectii despre natura puterii, a coruptiei care o insoteste si a relatiei dintre imagine si realitate.

La peste zece ani de la moartea lui Nero, un senator roman foarte indragostit de partea orientala a imperiului pune la cale o farsa cu urmari care-i depasesc pana si lui asteptarile: il transforma pe un olar cabotin in imparat, mizand pe asemanarea dintre raposat si cel pe care spera sa il controleze. Intrigi politice si o anume stare de spirit favorizeaza acest truc, iar evenimentele iau amploare. Regiuni intinse recunosc autoritarea noului Nero, amenintand balanta fortelor dintre parti si romani in zona Mesopotamiei.

Perioada istorica e clara, dar Feuchtwanger nu face eforturi in a o reda prea amanuntit (spre deosebire de Vulpile in vie), mizand pe faptul ca stie oricine cum aratau, imbracau si se comportau romanii; orientalii primesc un pic mai multa atentie, tocmai pentru a le sublinia diferentele fata de cetatenii Imperiului. Neamt sadea, scriitorul nu are vreun stil ultra-atractiv (tare mi-e sa nu fie si traducerea de vina pentru impresia asta), dar compenseaza prin claritatea ideilor.

Precizia se manifesta, in primul rand, in creionarea personajelor, care, cu defectele, calitatile si telurile lor, contribuie la complexa urzeala imagologica prin care un impostor ajunge sa aiba putere, o intoarce inclusiv impotriva celor care i-au conferit-o si o pierde cand dispar pilonii din plan real ai constructiei din plan fictiv.

Fara a fi un roman grandios, Falsul Nero e remarcabil prin reflectiile pe care le starneste, dominate de senzatia ambigua ca lumea e suficient de proasta, sa se agate de o imagine si suficient de desteapta, incat sa o respinga intr-un final.

Sic semper tyrannis!

Acest articol este parte a campaniei vALLuntar, initiate de grupul editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: