Caiet de insemnari

februarie 18, 2013

Serialul Oscarurilor – Episodul 9

Life of PiDaca ar fi sa dau acestui episod un titlu anume, ar suna ceva de genul „Cum m-am reconciliat cu engleza indienilor si cu tehnologia 3D”.

Am lucrat ca administrator de teste TOEFL, iar serviciul de asistenta pentru acest program informatizat apartinand unei mega-corporatii globale este localizat unde le e mai ieftin, adica in India. Ca urmare, in cateva randuri, am fost pus in situatia de a discuta cu indieni, a caror engleza mi-a fost aproape inaccesibila, desi consider ca am compentente de avansat (si o patalama sa le ateste oficial).

Cu toate acestea, nu mi-i pot imagina pe Michael Caine, Morgan Freeman sau Ian McKellen narand The Life of Pi. E nevoie de accentele lui Irrfan Khan si Suraj Sharma, ipostaze ale protagonistului in diverse momente ale vietii, pentru a conferi povestii puterea covarsitoare a alegoriei. India e un taram al diversitatii si al intelepciunii, iar vocile celor doi exprima exact asta.

M-am plans in diverse situatii (una chiar foarte recenta) ca tehnologia 3D dauneaza substantei filmului, pe care il vreau o experienta intelectuala, nu senzoriala. A trebuit sa vina Ang Lee, un regizor a carui maiestrie tehnica nu-i intrecuta decat de sensibilitatea precisa pe care o emana realizarile sale, ca imaginea tridimensionala sa imi spuna ceva. Ceva coplesitor, ceva ce stiam, dar care mi-a patruns in suflet cu si mai mare intensitate.

Afirm fara sovaiala ca Viata lui Pi de Yann Martel este cel mai bun roman pe care l-am citit anul trecut. Are o structura narativa impecabila, de triptic, cu un mesaj care ajunge in adancurile fiintei, pentru ca rezoneaza cu o dorinta de care sunt animati chiar si cei mai materialisti dintre oameni si pentru ca scriitorul are grija sa te imobilizeze cu o relatare palpitanta si sa te loveasca in moalele capului cu finalul.

In aceste conditii, am primit vestea ecranizarii acestei carti cu oarece neincredere. Era vorba de o experienta prea personala si prea proaspata, pentru a mi se parea inspirata dublarea ei in registru cinematografic. Scepticismul mi-a fost balansat de decizia de a-i atribui aceasta sarcina mai degraba ingrata unui cineast precum Ang Lee.

Ati vazut ce am scris mai sus despre el. Sa ne uitam si ce a iesit din mana sa: Sense and Sensibility, The Ice Storm, Crouching Tiger, Hidden Dragon, Brokeback Mountain, Lust, Caution. Filme cat se poate de diferite, dar unite de o singura trasatura: calitatea. Iar Life of Pi se va adauga acestei liste, pe care o voi invoca, probabil, din nou, cand maestrul chinez va mai plamadi o noua creatie.

Interpretarile filmului sunt meritoase, imaginile sunt coplesitoare (ca si cum ai intra in galeria impresionistilor de la Muzeul Orsay), efectele speciale iti taie respiratia (cand tigrul Richard Parker se repede la hiena am simtit ca pulsul mi-a stat in loc timp de o clipa, pentru ca apoi sa se reia furibund), scenariul preia inspirat frumusetea romanului, dar se simte ca toate acestea se regasesc in armonie pentru ca deasupra s-a aflat Ang Lee.

Ciudata mai e viata! Am strigat in stanga si in dreapta ca Ben Affleck, Kathryn Bigelow si Tom Hooper au fost nedreptatiti ca nu au fost nominalizati la Oscar pentru regie. Acum ma simt usurat, ca si cum o mare povara m-ar fi ocolit. Daca ar fi fost acolo,  n-as fi fost oare sfasiat intre oricare dintre ei si Ang Lee?.

Asa, stiu clar cine merita acest premiu.

Life of Pi2

In ce galerie ilustra intra Life of Pi?

Episodul 1 – Argo

Episodul 2 – Zero Dark Thirty

Episodul 3 – Django Unchained

Episodul 4 – Beasts of the Southern Wild

Episodul 5 – Lincoln

Episodul 6 – The Master

Episodul 7 – Les Miserables

Episodul 8 – Silver Linings Playbook

iunie 18, 2012

Un Robinson mai oropsit

Viata lui Pi de Yann Martel. O carte despre care multi spun ca este exceptionala. Dupa ce am citit-o, numarul acestora a crescut cu unul.

Viata lui Pi e un roman ca un triptic. Are trei parti distincte tematic, interesante luate separat, dar captivante impreuna.

Prima are un iz de Midnight Children si prezinta zbaterile unui adolescent indian, care cocheteaza in paralel cu hinduismul, crestinismul si  islamismul. Martel reuseste cum rar mi-a fost dat sa vad sa jongleze cu toleranta religioasa si cu diatriba impotriva ingustimii in cadrul acelorasi pagini.

Aceasta tripla initiere religioasa nu dureaza prea mult, pentru ca personajul nostru, membru al unei familii care detine o gradina zoologica, intreprinde o calatorie pe mare care se sfarseste printr-un naufragiu. Numai Pi, protagonistul, se salveaza pe o barca, pe care, insa, isi mai gasesc locul un urangutan, o hiena si un tigru, care poarta foarte ineditul nume de Richard Parker.

Cam doua treimi din carte se petrec in acest spatiu restrans, in care Pi are de infruntat foamea, setea, dar si teroarea gandului ca ar putea fi sfasiat in orice moment de Richard Parker. Foarte ciudat pentru un tigru, dar foarte comun pentru un om, acest nume nu lasa niciodata povestirea sa devina una de supravietuire pura, ci obliga cititorul sa ramane permanent intr-un spatiu ambiguu, anticipand astfel lovitura pe care Martel o da cu cea de-a treia parte a tripticului.

In privinta acesteia, m-as fi asteptat la orice – tragic, comic, apodictic, dar nu la cruzimea stralucita cu care Yann Martel descompune starea emotionala pe care o acumulasem pana atunci si o directioneaza catre ceea ce isi propusese inca din start, dar pierdusem eu din vedere. Din comoditate, am sa ma folosesc de un reper deja universal: un Inception al credintei.

Exista foarte multi intelectuali cu pretentii ateist-rationaliste care dau „share” pe Facebook la diverse manifeste anti-religie, unele justificate, altele nu. Pentru ei, Viata lui Pi este o demonstratie fix pe limba lor asupra necesitatii existentei lui Dumnezeu.

Blog la WordPress.com.