Caiet de insemnari

ianuarie 17, 2009

Versetele noastre satanice

20080521125359jimmyDupa ce am citit Evanghelia dupa Jimmy de Didier van Cauwelaert, mi-am si imaginat cum citeste un musulman aceasta carte si surade ingaduitor: Bai frate, ce minte au si crestinii astia, de ce sunt in stare numai ca sa-si demonstreze credinta! N-ar avea rost sa ma revolt la o astfel de perspectiva, pentru ca exact asa ma manifestam si eu citind Versetele Satanice ale lui Salman Rushdie.

Romanul lui van Cauwelaert porneste de la o premisa reala de la care construieste o fictiune menita sa atace profunzimile crestinismului contemporan. Folosind mostre de ADN prelevate din Giulgiul din Torino, cercetatorii americani (cine altcineva?), sub mandatul lui Clinton!!! L-au clonat pe Iisus. Urmatorul presedinte, the one and only  George W. Bush, respinge orice fel de preocupare pentru aceasta problema. Capitolul acesta, primul din carte, este antologic prin finetea cu care autorul construieste portretul lui W. Scena in sine nu e foarte importanta, pentru ca, oricum, grosul actiunii se petrece in alt plan temporal, in schimb, profilul psihologic al deja fostului locatar de la Casa Alba este delicios prin faptul ca, fara a fi deloc magulitor, ramane foarte uman.

Facem un salt si ajungem in perioada cand in fruntea Americii se afla primul presedinte gay, iar tovarasul sau de viata este numit, firesc, Primul Domn. Aceste mici amanunte sunt plasate la fix: iti dai seama ca orice ar urma, oricat de veridic si argumentat, nu e decat o satira.

Ca sa dea o super lovitura de imagine, oficialii de la Casa Alba hotarasc sa il gaseasca pe cel clonat si sa puna in scena, la scara mondiala, revenirea Mantuitorului. Noul Mesia raspunde la numele de Jimmy, e curatator de piscine si sufera dupa o iubire pasionala pierduta. Dupa ce e gasit si racolat, se vede implicat intr-o orchestrare gen Wag The Dog, cu intrigi politice si mediatice, cu rasturnari de situatie, dragoste, miracole si chiar sex. Umorul nu e stralucit, dar exista, iar unele pagini sunt supraincarcate de detalii pseudo-stiintifice, care m-au indemnat sa accelerez lectura.

Desi, aparent, provin din acelasi filon, Evanghelia dupa Jimmy nu are nicio legatura cu Codul lui Da Vinci. Nu urmareste sa rescrie istoria sau sa loveasca in institutii, ci este doar demersul unui european (de aici aciditatea la adresa SUA) de a-si indemna semenii la mai multa toleranta, spiritualitate si speranta. Jimmy nu e cineva anume, ci oricare dintre noi:

Tine minte, Jimmy… nu te nasti Fiul lui Dumnezeu, ci devii.

septembrie 28, 2008

Visarea e credinta

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00sept.
Tags: , , , , , , , ,

Cand un autor e condamnat la moarte, opera lui e condamnata la succes. Lui Salman Rushdie nu i-o fi cazut bine sa stie ca musulmanilor de pretutindeni le e promisa o rasplata divina babana pentru capul sau, insa, deocamdata, e bine mersi, asa ca nu are de ce sa se planga, mai ales ca Versetele Satanice a devenit un fel de Mecca a curiozitatii mondiale.

Manat de acelasi imbold, de a descoperi motivul pentru care ayatollahul Khomeini a decretat sentinta capitala impotriva coreligionarului sau scriitor, m-am aventurat si eu in paginile acestei carti atat de disputate. Fara a fi expert in religia islamica, la finalul ei imi cam dadusem seama ce i-a suparat in asa hal pe adversarii lui Rushdie si chiar de ce Biserica Ortodoxa a protestat impotriva traducerii acestui roman in limba romana. Pe scurt: Versetele Satanice nu ia in calcul nicio prejudecata, nu respecta nicio regula prestabilita.

Sa rezum aceasta carte, ar fi o sarcina dinainte sortita esecului; am sa incerc, totusi, ca sa va arat cu ce am avut de-a face. Dupa explozia unui avion deturnat, doi tipi de origine indiana supravietuiesc in mod miraculos, iar cand ajung inapoi pe pamant, vietile li se schimba, unul devenind inger egoist si diletant, celalalt diavol nefericit. Ciudat? Nici n-aveti idee ce va asteapta. Pe acest schelet straniu, Rushdie ingramadeste o atat de variata expresie a umanitatii, incat cartea devine, deseori, extenuanta. Din fericire, sunt scutit de efortul de a enumera tot ce reprezinta asta, pentru ca in Versetele Satanice am recunoscut acelasi demers trufas de a cuprinde tot ce inseamna nesfarsitul vis al omenirii, pe care l-am mai intalnit in Maestrul si Margareta de Bulgakov sau in Un veac de singuratate de Garcia Marquez. Desi ii lipseste naturaletea ilustrilor sai predecesori, indianul, cu toata calofilia lui si preocuparea excesiva pentru experimental, da dovada de aceeasi indrazneala: jongleaza cu valorile (binele si raul sunt in osmoza), rescrie povestea Profetului (banuiesc ca paginile astea i-au infuriat pe cei care l-ar arunca nitelus in aer) si desfide corectitudinea politica.

Am sa dau si eu o sentinta: poate ca Salman Rushdie e smecher si stie sa atace subiectele care sa ii asigure succesul, dar blasfemiator nu e. Dimpotriva, e un om foarte credincios, care a inteles ca, in lumea noastra materialista, tehnologizata si dezumanizanta, credinta are nevoie sa fie supusa probei nemiloase a indoielii.

Indoiala e visare, iar visarea e credinta.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.