Caiet de insemnari

mai 9, 2011

Sa privim pictura! (LV)

Nevermore

Multumita prietenilor de la Libris, in momentul acesta citesc o carte in care una dintre figurile centrale este Paul Gaugain, asa ca, in asteptarea recenziei, va ofer un tablou al sau.

Gaugain face parte din suita de pictori mari care nu ma incanta in mod deosebit, fara a-i contesta insa influenta in arta universala. Si francezul si Van Gogh au desavarsit ruperea zagazului picturii, proces inceput de primii impresionisti, dar perceptia mea in privinta formei si, mai ales, a culorilor in care s-au manifestat fiecare difera semnificativ.

Daca ar fi sa le transpunem printr-o sinestezie inversa, a olandezului este un racnet care iti ingheata sangele in vine, dar care te opreste si te obliga sa il asculti, pe cand a confratelui pasionat de Tahiti e ca un tipat strident si enervant, ca acela cand vreo profesoara zgaria cu creta pe tabla.

Am ales acest tablou al sau pentru ca are o figura feminina emblematica pentru Gaugain (tahitianca nu foarte frumoasa la fata, dar cu un corp in care palpita viata si senzualitatea), care poate instiga la niste paralele interesante cu alte nuduri celebre, precum cele ale lui Tizian, Goya sau Manet.

In plus, titlul picturii si prezenta discreta, in plan secund, a unui corb, ma duc automat cu gandul la extraordinarul poem The Raven al lui Edgar Allen Poe, pe care il audiez periodic, intr-una dintre cele trei variante magnifice pe care le-am dibuit pe Youtube: a lui Vincent Price, a lui Christopher Lee sau a lui James Earl Jones.

Fara a avea vreo simpatie deosebita pentru Paul Gaugain, recunosc ca povestea vietii lui are acel ceva care a imbogatit arta cu istoria ei.

martie 23, 2010

Sa privim pictura! (XL)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00mart.
Tags: , , , , ,

Cafeneaua de noapte

Promiteam la inceputul acestei rubrici ca veti avea parte de mai multe picturi ale artistului meu preferat: Van Gogh. A trecut ceva timp, dar iata ca revin asupra celui care a dat nastere unei picturi grandioase prin faptul ca se adreseaza unei combinatii unice a simturilor si a intelectului.

Cafeneaua de noapte nu iti provoaca nicio stare de beatitudine. Culorile sunt tari si nu se armonizeaza, dimpotriva, parca se ataca reciproc. Rosul peretilor si portocaliul becurilor si podelei proiecteaza o atmosfera maladiva, mustind de violenta reprimata si frustrari refulate in bautura. Paradoxal, desi pare a fi o pictura luminoasa, te duce de fapt cu gandul la o spelunca semi-intunecata, in care isi fac veacul indivizi dubiosi.

Exista  mai multe personaje schitate, iar analizandu-le, observi ca multe sunt in ipostaze deloc glorioase, ale unor infranti ai vietii. Figura centrala insa merge mai departe – albul murdar al hainei, inversunarea abia perceptibila a fetei si solitudinea personajului devin indicatori al delincventei, ai declasarii care insoteste de obicei fauna umana a unor astfel de localuri.

Ma intreb daca nu cumva omul in alb este un alter-ego al lui Van Gogh insusi.

august 31, 2008

Sa privim pictura!

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00aug.
Tags: , , , ,

Ca talent sau inclinatii practice, nu am nici cea mai vaga legatura cu pictura. Dar imi place enorm sa o admir, sa o interpretez si sa o simt. Nu sunt un cunoscator, sunt doar un pasionat.

Asa ca va mai arunc o provocare, de data aceasta vizuala, pentru a va explora sentimentele si gandurile, stimulati de operele unor mari maestri.

Lan de grau cu ciori

Lan de grau cu ciori

V-o spun raspicat: Van Gogh este pictorul meu preferat, asa ca asteptati-va la multe alte picturi ale sale.

In pictura de mai sus, doua sunt lucrurile care ma fascineaza: culorile si viata care freamata. In opinia mea, coloritul lui Van Gogh depaseste ca frumusete realitatea insasi, si asta fara ca olandezul sa utilizeze cine stie ce nuante savante si efecte tehnice. Culorile lui sunt simple, dar imbinarea lor este unica; tusele de culoare sunt ostentativ vizibile, dar ele nu fac decat sa confere acea palpitatie, acel freamat de care vorbeam mai sus. Unele tablouri au perspectiva, altele au gratie. Acesta al lui Van Gogh se zbate, este ca un ocean de viata care lupta sa se elibereze din limitele sale fizice.

Cand ma uit la acest tablou, simt racoarea vantului si aud croncanitul ciorilor.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.