Caiet de insemnari

ianuarie 19, 2010

Do ya feel lucky, punk?

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00ian.
Tags: , , , , ,

Replica asta apare de doua ori in Dirty Harry; prima oara e spusa la inceput de un Clint Eastwood relaxat care a impiedicat un jaf cat ai clipi din ochi si care il tachineaza pe unul dintre ghinionistii spargatori care i-au iesit in cale; a doua oara e la final, cu duritare si necrutare, de un Clint Eastwood care s-a chinuit realmente sa prinda un asasin in serie, ale carui tinte predilecte sunt copiii.

Acest doua momente marginesc un thriller facut ca la carte. Din pacate, cel menit sa pastreze aceasta carte si sa o dea mai departe a scapat-o la un moment dat in apa, astfel incat multe dintre indicatii ei au devenit ilizibile. Asa ca acelora care din acel moment s-au mai incumetat sa faca vreun astfel de film nu le-au iesit decat variate diluate si superficiale, care nu trezesc nicio emotie.

Dirty Harry te socheaza si captiveaza prin violenta fara menajamente pe care o infatiseaza si prin cursa implacabila a justitiei absolute care se poticneste, se incurca si isi ia bataie, dar e neobosita in urmarirea si anihilarea raului la fel de absolut, pe care actorul Andrew Robinson il materializeaza in cel mai respingator personaj negativ pe care eu, in toata istoria mea de om pasionat de filme, l-am vazut vreodata.

Unghiurile de filmare, umbrele amenintatoare si muzica creeaza un cadru atat de terifiant, incat numai Clint Eastwood, cu vocea sa ragusita, figura leonin-osoasa si pistolul gigantic, putea supravietui in mijlocul lui drept un justitiar verosimil.

Dirty Harry este genul de film care da nastere unei legende facute sa reziste, sa reziste, sa reziste.

septembrie 23, 2009

Evolutia postcomunista a thriller-ului

district-9-posterDoua precizari: nu o sa ma aplec decat asupra unei subspecii a acestui gen de film, mai precis, asupra thriller-ului de haituiala; asa cum o arata si titlul, nu o sa urmaresc istoria acestui tip de thriller de la originile cinematografiei si pana astazi, pentru ca nu m-am hotarat inca sa imi dau vreun doctorat la Spiru Haret.

The Fugitive. Thriller de urmarire deja clasic, adanc ancorat in realitate, cu efecte speciale cat sa sustina povestea, cu preocupare intensa pentru umanitatea si verosimilul situatiilor si mizand mult pe interpretari de exceptie.

Enemy of the State. Pastreaza multe din caracteristicile predecesorului, mai ales in privinta interpretarilor, dar se concentreaza mai mult pe a aduce la zi evolutia tehnologica si implicatiile sale la nivel de efecte sociale.

Minority Report. Depasim contemporaneitatea si ne deplasam intr-o varianta de viitor, pornind de la o premiza originala. Acum accentul se deplaseaza pe efectele speciale si pe construirea contextului general, adica a lumii futuriste unde se desfasoara actiunea. Interpretarile se pastreaza la un nivel decent, dar nu mai constituie principala atractie.

District 9. Cadrul SF se pastreaza, dar mutatiile in structura narativa si in cea simbolica sunt marcante. Intr-un moment nu indepartat de al nostru, langa un oras mare apare o nava extraterestra, dar nu cu intentii agresive, ci mai degraba esuata. Echipajul ei, format din cateva milioane de fiinte umanoide verzi, gaseste azil in acel oras si ajunge sa formeze un ghetto in toata legea, cu toata mizeria si discriminarea aferente. Ajungem in punctul in care personajul principal, un functionar cu toate trasaturile acestei categorii profesionale, este insarcinat sa evacueze toata aceasta populatie extraterestra. I se intampla ceva si ajunge cel mai haituit om de pe planeta, se aliaza chiar cu un extrapamantean, iar bunul simt ma obliga sa ma opresc aici cu dezvaluirile.

Ceea ce face acest film remarcabil este structura narativa, asemanatoare unui documentar, filmat ca pentru televiziune si presarat cu declaratii de la diverse persoane implicate si modul cum tiparele sistemului de valori (oamenii – buni, alienii – rai) sunt inversate. Alegoria despre apartheid (filmul e realizat in Africa de Sud) e evidenta.

Pe langa aceste trasaturi inovative, filmul pastreaza caracteristicile acumulate pana acum de inaintasii sai. Are actiune antrenanta, cu o bucata consistenta in blood and gore, interpretari bunicele (cu un asterisc in plus pentru actorul principal, Sharlto Copley), dezvoltari de relatii interumane, pardon, inter-specii, superficiale, dar suficiente, si un final care, fir-ar sa fie, ma obliga sa imi refac iar acel top 10 de care v-am mai spus.

District 9 e un semnal imbucurator ca, oricat ne-am fi rafinat gusturile si pretentiile in materie de filme, meseriasii adevarati ai industriei viselor tot mai gasesc resurse sa ne surprinda, sa ne tina in suspans si sa ne incante.

aprilie 13, 2009

Anatomia unui film

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00apr.
Tags: , , , , ,

Dupa ce am vazut In Bruges, am stiut sigur ca mi-a placut, dar daca ma puneati sa il descriu din prima, habar nu aveam. Asa ca am purces la un fel de disectie mentala, ca sa va dau un verdict cat mai apropiat de impresia mea.

Filmul e un thriller, ca de actiune nu pot sa-i spun, dat fiind ca tot ce se petrece pe ecran nu are o viteza fulminanta. E cu umor din belsug, negru si englezesc, care uneori frizeaza absurdul. Ca In Bruges e palpitant, asta nu pot sa zic, dar surprinzator, fara doar si poate; cand te distreaza, cand te emotioneaza, iar actiunea are intorsaturi care iau pe neasteptate chiar si pe omul cel mai saturat cu astfel de scenarii. Are interpretari traznet, mai ales din partea lui Collin Farrell si Ralph Fiennes. E violent fara menajamente.

Deci, ce avem pana acum? Un thriller cu umor din belsug, negru si englezesc, care frizeaza absurdul, surprinzator, cu interpretari traznet si violent fara menajamente. E bine pana acum, dar ii mai lipseste ceva. Hmm… Ce sa fie oare??? Aaaaa, da, e si filosofic.

Asa ca parerea mea despre In Bruges este – un thriller cu umor din belsug, negru si englezesc, care frizeaza absurdul, surprinzator, cu interpretari traznet, violent fara menajamente, filosofic si care merita cu varf si indesat sa fie vazut.

septembrie 20, 2008

Atentie! Pericol de plictiseala!

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00sept.
Tags: , , , , ,

Nici daca as face eforturi de stil supraomenesti (ceea ce n-am de gand), n-as putea sa scriu mai mult de cateva randuri despre Deception. Inca un film sacrificat pe altarul conventionalismului hollywoodian…

E vorba despre o tentativa de thriller psihologic, cu un inceput cvasi-inedit (o retea de persoane sus-puse care nu se cunosc si care practica intre ele sexul pasager, la solicitare), care continua cu o intriga care pastiseaza Original Sin la nesimtire si prost.

In inevitabilul triunghi erotico-de suspans se regasesc Hugh Jackman si Ewan McGregor, pe care nici nu stiu daca sa-i condam sau sa-i compatimesc ca si-au pus numele in sprijinul unui asemenea fiasco.

Asta e, noi sa fim sanatosi, ca filme proaste sunt destule!

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.