Caiet de insemnari

octombrie 13, 2010

In mers de rac

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00oct.
Tags: , , , , ,

Scarabeul in musuroi. Pelerinii nu pot fi deasupra lui Dumnezeu. Aceste doua sintagme au parafat dragostea iremediabila pe care am ajuns sa le-o port fratilor Arkadi si Boris Strugatki.

Motivele sunt clare: desi imaginatia le zburda nestingherita, te invaluie si te nauceste, n-ai cum sa le ratezi mesajul. Sau macar dilema pe care ti-o prezinta. Scarabeul in musuroi este inrudit tematic cu romanul Valurile linistesc vantul, ba mai mult, chiar il preceda, ca moment al aparitiei. N-am avut habar de asta si, avand in vedere ca si aceasta carte are o predecesoare, Insula locuita, pe care, de asemenea, intentionez sa o citesc, se pare ca destinul mi-a rezervat un traseu de rac in privinta acestei trilogii.

Ca si Valurile linistesc vantul, suntem plasati intr-un viitor nu se stie cat de indepartat, iar acelasi personaj principal, mai tanar, evident, are de luat urma unui tip cu reputatia unui om serios si de treaba care, dupa ce isi omoara un apropiat, vine pe Pamant pe nevazute si cu scopuri necunoscute.

Sub indrumarea superiorului sau, un tip morocanos, misterios, dar, pare-se, animat de bune intentii, agentul nostru futuristic intra in contact cu diversi apropiati ai urmaritului si desluseste itele unei povesti in care sunt implicati aceiasi Pelerini, o rasa foarte putin cunoscuta si mult mai avansata, care se amesteca subtil in treburile pamantenilor, fara sa se stie catusi de putin de ce.

Valurile linistesc vantul este mai contemplativ si se concentreaza pe o perspectiva mai larga. Scarabeul in musuroi are un aer de roman de spionaj, este mai dinamic si are un umor mai fin, cadrul general, cu evidentul sau iz socialist, contribuind la asta.

Tratamentul aplicat cititorului este insa acelasi; in ambele cazuri exista o abundenta de termeni si obiecte care sunt introduse de parca acela care ar parcurge cartile le-ar sti de cand lumea. Asta nu inseamna insa ca fratii sunt incoerenti ca stil; dimpotriva, iar asta imi place cel mai mult la ei – te forteaza sa completezi masivele bucati lipsa din puzzle.

Iar in efortul de a umple aceste gauri, mesajul se strecoara mai usor si se lipeste mai consistent: un ajutor din partea cuiva mai puternic este mana cereasca sau cal troian?

noiembrie 3, 2009

Un film la locul lui

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00nov.
Tags: , , , , , ,

state_of_playCinematografia e un domeniu in care se fac experimente care mai de care. Unele reusesc, altele dau gres lamentabil. Un film standard, care sa n-aiba nimic inovativ, dar care sa te intretina, e surprinzator de greu de gasit in ziua de astazi.

State of Play este o astfel de dovada de maturitate. E de si cu oameni care au mai facut filme, sunt profesionisti si stiu cum sta treaba. Secretara unui politician (Ben Affleck) implicat in analiza afacerilor cu armament si mercenariat este omorata, iar indureratul congresman apeleaza la un amic, jurnalist de investigatie (Russel Crowe), cu care a avut de impartit si bune si rele. Alte doua crime sunt in peisaj, itele se complica, ziaristului i se alatura o colega, infipta si ambitioasa (Rachel MacAdams), si are de infruntat conspiratii si exigentele editoriale ale publicatiei unde lucreaza.

Dintre interpreti, Russel Crowe iese cel mai mult in evidenta; supraponderal, de te miri cum de-a putut fi Maximus in Gladiator, a facut ce ar face orice om cu scaun la cap – a scos de la naftalina rolul bunicel de investigator dezordonat in viata personala, dar energic, perseverent si etic din American Gangster, l-a periat, i-a mai cusut o grimasa pe ici, pe colo si si-a facut treaba cu el. Restul distributiei, cu o exceptie, tine pasul.

Acea exceptie este Helen Mirren si rolul ei de redactorita-sefa onesta, dar sub presiuni din diverse parti, care, ba il iubeste, ba il besteleste pe Russel Crowe. Numai ca oscarizata din The Queen e prea doamna si are un accent prea britanic, ca sa fie credibila cand il da in mortii lui pe reporterul cel smecher.

Nu stiu daca regizorul Kevin Mcdonald are studii de arta cinematografica; daca da, sigur a stat in prima banca, si-a luat notite constiincios si a facut lucrarile de seminar la cursuri precum Tehnici narative in specia thriller-ului, Introducere in suspans, Coerenta binomului montaj-scenariu sau Dozarea optima a rasturnarilor de situatie.

august 24, 2009

Pauza de suspans

MaigretO carte greu de digerat dupa o alta carte greu de digerat poate duce la o indigestie intelectuala. Asa ca se recomanda consumarea unui roman politist, usor de mestecat cognitiv si placut la gust.

Eu aplic reteta asta uneori si rezultatele sunt foarte bune. Ultima cura nu a constat din deja consacratii Sherlock Holmes sau Hercule Poirot, ci dintr-un roman din seria avandu-l ca personaj principal pe comisarul Maigret, creat de Georges Simenon.

Acest comisar nu este mai spectaculos decat confratii sai literari si nici cazul din Maigret se insala nu are vreo rasturnare incredibila. In schimb, oamenii care populeaza actiunea sunt creionati realist si cu un simt al naturii umane foarte patrunzator. Totul porneste de la trupul neinsufletit al unei femei intretinute. Comisarul nu are vreo replica memorabila sau tabieturi care ii denota inteligenta iesita din comun. Perseverenta este calitatea sa principala si (iar asta mi-a placut cel mai mult) are toleranta pentru oameni si gargaunii lor.

O carte lejera, care nu iti provoaca decat simpla, dar fundamentala, placere de a citi.

iulie 9, 2009

Ultima cautiune

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00iul.
Tags: , , , , ,

Doi detectivi particulari (din motive de siguranta o sa-i numim Bond si Colombo) stau la un filaj:

Bond: (casca) Bai, baga-mi-as, stam de trei ore si aia nici gand sa plece. Poate e femeie serioasa si e barba-su paranoic.

Colombo: N-ai auzit ce zicea ala? Ca de fiecare data cand se intoarce din delegatie, o gaseste cu vanatai pe gat.

B.: Poate se raneste cu aspiratorul. Dupa cum arata in poze, nu prea le are cu sculele casnice. Si totusi, de ce nu coboara in sprayul meu paralizant odata? S-o fi prins ca o pandim?

C.: Daca e la fel de desteapta ca aia din filmul care l-am vazut eu ieri, e posibil.

B.: Ce film?

C.: Lust, Caution ii zice.

B.: Si ce inseamna?

C.: Pai, lust e ultimu’ in engleza, iar caution nu poate sa insemna decat cautiune. Deci Ultima cautiune. E ceva metaforic, doar e regizat de Ang Lee

B.: Asta nu e ala care a facut filmu’ ala cu cei doi taranoi americani care se babardeau in varf de munte?

C.: Ba da. Vad ca ti-a mers la suflet filmu’ ala; ti-o fi adus aminte de tine si de tovarasul capitan Bobu. Ha, ha, ha!

B.: Asa, sa razi ca bou’, sa se trezeasca si singura baba din bloc care nu se uita la masina noastra de dupa perdea. Zii mai bine cu ce era filmu’ ala.

C.: O gagica dintr-o gasca de studenti revolutionari (ca aia unde te-a infiltrat pe tine Secu in tinerete) accepta sa fie unealta prin care aia vor sa il asasineze pe un mahar care se daduse cu dusmanii. Actiunea se petrece pe la chineji in Al Doilea Razboi Mondial.

B.: Si se descurca fata?

C.: E super tare sa vezi cum fata, initial cuminte si la locul ei, se transforma si invata sa se comporte ca o fufa, ca sa il vrajeasca pe ala. Stiind ce-i in sufletul ei, te minunezi si te sperii de cat de mult poate sa se prefaca o femeie.

B.: Ar fi bine sa avem una de-asta la agentie. Am ochi o nevasta mai isterica si cu bani, am pune-o sa-i seduca barbatul si aia ar veni tot o fuga la noi.

C.: Mda. Stai sa-ti zic; sunt si niste scene de coțomârleală hardcore in film.

B.: Misto. Cu asta m-ai convins sa-l vad. Da’ ia zii, il face gagica pe fraier pana la urma?

C.: Pazea, obiectivul iese din bloc.

B.: Muica, cum e imbracata! Parca e o tarfa. Numai pe nevasta-mea am mai vazut-o asa. Ce facem daca se duce asta intr-un club?

C.: Intram dupa ea, clar.

B.: Imbracati in trenciuri si cu palarii pe cap? Esti tampit?

C.: Stai calm, la ora asta, aia din club sunt deja drogati.

B.: OK, atunci hai, calc-o!

Blog la WordPress.com.