Caiet de insemnari

iulie 12, 2011

Sa privim pictura! (LVIII)

Divizibilitate nedefinita

Dintre suprarealisti, Yves Tanguy ma atrage intr-un mod special. Tablourile lui aduc cumva cu alte lui Dali, dar figurile acelea moi nu sunt aduse in prim plan si nici nu au menirea sa socheze. Nu dintr-o data, cel putin.

Cu cat stai si privesti o pictura a lui Yves Tanguy, cu atat ai impresia ca formele umede care o compun incep sa palpite si sa-si schimbe forma, precum organismele de la baza regnului animal. Esti convins ca ai parasit demult lumea umana si te afli intr-o alta, pe care nu o poti intelege, pe care poti doar sa o observi si sa speri ca nu iti va detecta prezenta.

O alta trasatura care il diferentiaza pe Yves Tanguy fata de Dali este rolul pe care il joaca fundalul, foarte des sugerand o imensitate care te face sa te intrebi ce ascunde, ce alte entitati molatice o mai populeaza.

Cand am citit excelenta povestire fantastica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a lui J.H. Rosny Ainé, Xipehuzii, poate prima plasmuire a luptei duse de omenire impotriva unei alte rase ostile, idee exploatata pana la satietate in zilele noastre, am avut tot timpul in minte imaginile formelor lui Tanguy.

martie 11, 2010

Cum m-am dezintoxicat de aversiunea fata de Dali

De cand ma stiu am avut ceva impotriva lui Salvador Dali, dar niciodata nu mi-am dat seama ce. Cartea scriitorului belgian Stan Lauryssens, Eu si Dali, a avut insa un efect psihoterapeutic asupra mea si mi-a relevat ca nu am dispretuit niciodata pictura spaniolului, care e, neindoios, fascinanta, ci am respins compulsiv bufoneria si circul mediatic pe care artistul insusi, dar si o puzderie de alte persoane, unele inguste si snoabe, altele interesate, le-au intretinut.

Cartea e un amestec de autobiografie (autorul a facut destule pe langa lege la viata lui, astfel incat sa aiba ce povesti), biografie fantezista a lui Dali (vezi Amadeus sau Man on the Moon ale lui Milos Forman) si proza suprarealista de la mama ei. Vocea narativa ii apartine unui personaj conturat ambiguu (voit, presupun), care traieste de pe o zi pe alta pana cand, gratie unui interviu inventat cu Dali, ajunge sa fie dealer al picturilor semnate de acesta, elaborand o clasificare aparent ciudata (false false, false originale, originale originale), dar care e o satira subtila la adresa imposturii si inselaciunii care domneste in comertul cu arta.

Stilistic, romanul lui Lauryssens seamana cu Junky, pentru ca naratorul nu este un simplu negustor care trage pe sfoara pe potentatii cu o spoiala de cultura, ci ajunge chiar obsedat de Salvador Dali, iar cand incearca sa se indeparteze, viciul il ajunge din urma, obligandu-l sa refaca traseul vietii artistului-bufon care a captivat o lume intreaga.

Nu o sa va ascund ca m-am simtit mandru ca nu am cazut in capcana autorului, care il infatiseaza pe pictor in fel si chip: broscoi decrepit, onanist si falsificator, atribute carora proza ametitoare a belgianului le confera, culmea, un aer de credibilitate. Nu cred insa ca Eu si Dali este o diatriba impotriva artistului, ci, dimpotriva, un omagiu perfect adaptat specificului celui care si-a cucerit locul in posteritate batandu-si joc de oameni si de conventii.

Eliberat astfel de aversiunea impotriva lui Salvador Dali, ma pot delecta de acum incolo cu opulenta vizuala si cu farmecul inexplicabil al operelor sale, dintre care va ofer un superb crampei animat, pe care l-am descoperit multumita prietenului meu Victor.

septembrie 3, 2009

Un efort inutil si unul ciudat

Intamplarea a facut sa rasfoiesc recent doua rezultate ale unor eforturi enciclopedic literare.

atlas_de_mitocanie_urbana_wallpaperPrimul dintre acestea este Atlasul de mitocanie urbana, scos de cei de la Radio Guerilla. Prezinta ipostaze nasoale de oameni, gen pitzipoanca de companie, agariciul de coloana oficiala, baiatul de bani gata etc. Raspicat va spun ca demersul mi se pare inutil si chiar trist. Nu corijeaza cu nimic apucaturile pe care le infatiseaza, umorul se sprijina cam prea mult pe pseudodenumirile latinesti ale acestei faune umane si, cel mai rau, imi readuce aminte cate persoane care imi displac populeaza societatea pe care trebuie sa o numesc si a mea. In plus, exista cate ceva, chiar si foarte putin, dar exista, din acesti mitocani in fiecare dintre noi. Eu am mancat seminte la film, am scuipat pe jos, m-am luat de cateva gagici pe strada.

Sa ne aducem aminte ca acela ce se stie fara de pacate sa arunce primul piatra.

Al doilea efort e unul aparte, dar remarcabil. E Catalogul obiectelor de negasit de Jacques Carelman. Cam greu sa il descriu. Este un compendiu care, chiar si prin cea mai marunta imagine, demonstreaza, ca, oricat de liberi ne-am crede, suntem incorsetati de sabloane in gandire si ar trebui sa rupem aceste zagazuri. Acest catalog, care este foarte riguros si amuzant structurat, este un manifest care instiga la aceasta revolta. Imaginea pe care v-o prezint este mult mai sugestiva decat as putea face eu in cuvinte. Si tineti cont ca este numai o pagina din vreo 200. Asa, ca, daca il aveti acasa, mai aruncati din cand in cand o privire prin el.

Nu strica sa dati cate un sut imaginatiei!

iulie 5, 2009

Sa privim pictura! (XXV)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00iul.
Tags: , , , ,
Maternitate

Maternitate

Cruciada mea impotriva suprematiei lui Dali nu s-a oprit. Joan Miro este un alt pictor pe care il prefer ca suprarealist mult prea galonatului spaniol mustacios.

La Miro ma atrage cel mai mult ca are un stil jucaus, pe care si l-a pastrat pe tot parcursul indelungatei sale vieti (de vreo 90 de ani).

Pictura de fata ii reflecta personalitatea optimista si inventiva: ipostaza cea mai reprezentativa a maternitatii, alaptatul, e redata din diverse unghiuri, intr-o forma figurativa, dar la fel de induiosatoare ca o imagine reala.

mai 13, 2009

Sa privim pictura! (XXII)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00mai
Tags: , , , , , ,
Fara speranta

Fara speranta

Va mai aduceti aminte ca m-am luat de Salvador Dali? Am o sumedenie de motive sa ii contest suprematia in curentul suprarealist, iar unul dintre ele este Frida Kahlo.

Nu mi-e rusine sa recunosc ca am descoperit-o pe aceasta pictorita mexicana dupa ce am vazut filmul care ii poarta numele, in care Salma Hayek, pe care nu credeam in stare de altceva decat de actiuni fierbinti gen Desperado, a avut un rol superb.

Picturile Fridei sunt expresia unui suflet chinuit, fortat sa isi duca zilele in inchisoarea unui trup olog. Doza de disperare si neputinta, care zace latenta in fiecare dintre noi, la ea rupe zagazul si se revarsa pe panza cu o forta animalica, mistica, inspaimantatoare si fascinanta totodata.

E ciudat ca aproape te bucuri ca o persoana a suferit intr-atat, incat sa dea la iveala asemenea opere.

martie 11, 2009

Sa privim pictura! (XVIII)

Misterul si melancolia unei strazi

Misterul si melancolia unei strazi

Aceasta pictura a lui Giorgio de Chirico are asupra mea exact efectul pe care il sugereaza titlul tabloului: nu stiu daca sa simt neliniste sau relaxare, sa savurez racoarea sau sa ma extaziez in fata luminii, sa gasesc simboluri sau sa ma las in voia trairilor primare.

O ambivalenta pe care numai un suprarealist o putea provoca; apropo, va prezint inca un pictor pe care il consider mai inspirat in redarea subconstientului decat Salvador Dali.

Nu stiu de ce, dar Misterul si melancolia unei strazi imi aduce aminte de scena onirica din Fragii salbatici al lui Ingmar Bergman.

decembrie 12, 2008

Sa privim pictura! (XI)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , , , ,
Fiul Omului

Fiul Omului

Cand am scris despre Dali, i-am contestat eticheta de cel mai mare pictor suprarealist. Acum a venit vremea sa vi-l prezint pe cel caruia eu ii ofer acest titlu – Rene Magritte.

Nu stiu daca e vreun tablou al lui Magritte care sa nu ma faca sa ma scarpin in varful capului, asa ca la operele lui sa nu va asteptati la cine stie ce idei stralucite din partea mea; avand in vedere ca picturile sale sunt desprinse in adevaratul sens al cuvantului din subconstient si nu unul colectiv, ci particular al artistului, ma tem ca nu prea mai avem cum sa descifram mesajul pe care Rene Magritte l-a asternut pe panza, pentru simplul motiv ca omul e decedat de ceva timp.

Eu unul nu pot decat sa descriu ceea ce vad: un barbat cu melon, cu fata ascunsa de un mar, in spate avand marginea unui zid, cerul innorat si ceea ce ma incumet sa zic ca e marea. Mai remarc si mainile pictate intr-un mod rudimentar si inegal, de parca ar fi de ghip… ooops, m-am incumetat sa fac o comparatie:)))).

Ca sa fiu complet, am sa spun ca pictura se intituleaza Fiul Omului. Ma uit si ma minunez si nu ma mai satur!

septembrie 14, 2008

Sa privim pictura! (III)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00sept.
Tags: , , , , , ,
Persistenta memoriei

Persistenta memoriei

Ca sa imi pun o mare parte a omenirii in cap, va spun ca, pentru mine, Salvador Dali nu este cel mai mare pictor suprarealist:). Dupa ce-am scapat de o ploaie de rosii stricate, va spun ca, de fapt, eu il consider mai mult un pictor al simbolurilor, decat unul care isi extrage esenta tablourilor din zvacnirile subconstientului. Simt la Dali o preocupare prea mare sa socheze si sa impresioneze.

Ce nu ii pot contesta insa spaniolului este faptul ca si reuseste. Persistenta memoriei nu e un tablou atat de incarcat precum altele ale pictorului. Pe mine ma farmeca insa indrazneala de a dilua lucruri materiale si a realiza astfel semnificatia: timpul atotputernic si-a gasit nasul in amintirile care dainuie. Dar si simt ceva angoasant vazand ca imaginatia cuiva a ajuns undeva unde eu nu m-am incumetat. Poate de-asta Dali e atat de adulat.

P.S. Abia astept sa vad cum il creioneaza Pacino pe acest geniu nebun.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.