Caiet de insemnari

martie 9, 2011

Urmasele Republicii

De la Platon incoace, oameni mai mult sau mai putin inspirati si-au dat cu parerea despre cum ar trebui organizata si condusa societatea omeneasca. Intamplarea a facut ca, recent, sa-mi treaca prin mana si prin minte doua forme celebre de urmase ale Republicii.

Prima este Noua Atlantida de Francis Bacon despre care va declar, fara inconjur, ca m-a dezamagit. Stiam ca este lucrarea care dezvolta un dicton foarte misto (Scientia potentia esteCunoasterea este putere), n-avem mare habar despre autor si contextul in care a scris-o, dar, totusi, ma asteptam la o oarecare profunzime si la o imagine de ansamblu ceva mai adanca a unei societati conduse de precepte stiintifice.

A avut parte insa de o viziune limitata la foloasele experimentarii in privinta cunoasterii realitatii, iar bruma de detalii despre organizarea unei astfel de comunitati mi s-au parut aproape kitschoase prin abundenta de ritualuri ezoterice (explicabile prin apartenta lui Bacon la nou nascuta miscare masonica din vremea sa). Fara sa vreau, Noua Atlantida mi-a adus aminte de factiunea lui Prokhor Zakharov din extraordinarul joc Alpha Centauri (pe care eu l-as introduce in bibliografia obligatorie o oricarei facultati de stiinte politice sau filosofie).

Singurul merit, poate chiar involuntar, al acestei carti este ca mi-a relevat inca o data pericolul unei societati unilaterale, orientata catre un singur scop, fie el chiar si acela foarte nobil al cunoasterii stiintifice.

A doua carte din aceasta categorie este Utopia de Thomas Morus. Nu stiam despre ea prea mult fata de ce ni se spune prin clasa a VI-a la lectia despre cultura Renasterii si, in plus, venea cu povara numelui care desemneaza deja o categorie de care ultra-pragmatismul contemporan te fereste ca de foc. Nu mica mi-a fost surpriza (si placerea) sa constat ca aceasta carte nu este despre viata idilica a vreunei adunaturi de hippioti cu haine lungi de in si cu flori in par, ci este o structura inchegata de idei, care desi intinse pana la limita exercitiului imaginativ, pot trezi analogii cu lumea reala.

Foarte interesant despre societatea din Utopia este ca imbina elemente din epoci anterioare autorului, contemporane lui si chiar care i-au urmat la sute bune de ani. Legile sunt construite dupa chipul si asemanarea dreptului roman, proprietatea asupra pamantului este colectiva (de unde si entuziasmul cu care editia marxista pe care am citit-o eu trateaza lucrarea lui Morus), cetatenii participa la viata publica in mod similar celor din polis-urile grecesti, iar o religie crestina cu rit simplificat asigura coeziunea spirituala.

Dar Utopia nu este expresia raiului pamantean, pentru ca locuitorii ei cunosc institutia sclaviei si nu ezita sa poarte razboi; la acest aspect, am constatat cu uimire ca motivele pentru care utopienii iau ofensiva in alte teritorii aduc izbitor cu cele pentru care ne revoltam impotriva politicii externe americane, iar metodele folosite in conflicte par luate direct din legendara Arta a razboiului de Sun Tzu.

Cartea este strabatuta de la un cap la altul de un bun simt incontestabil, iar un exemplu graitor nu vine de la amplele consideratii de ordin institutional, ci de la un scurt paragraf in care este prezentat modul cum se perfecteaza casatoria dintre doi tineri: dupa ce acestia au pus deja ochii unul pe altul, membrii celor doua familii ii pun impreuna intr-o camera, complet dezbracati, ca sa stie clar fiecare pe cine va avea alaturi o viata intreaga.

In ultima instanta, ca si in cazul Noii Atlantide, si Utopia este o expresie a personalitatii autorului ei. Un crestin catolic cu o credinta ardenta, dar animat, in acelasi timp, de simtul dreptatii si de luciditate. Acesta a fost Thomas Morus, iar daca vreti o biografie si mai convingatoare, vedeti A Man for All Seasons, un film a carui frumusete e greu de descris in cuvinte.

aprilie 16, 2009

De la Platon citire

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00apr.
Tags: , , , , , , ,

Flori pentru Algernon e o carte tip articol de ziar: in prima pagina isi comprima mesajul, iar restul de 300 ilustreaza ce s-a spus in aceasta si, la o adica, nu e neaparat nevoie sa le cititi. Dar, daca totusi o faceti, nu e un roman tocmai de lepadat.

Aceasta prima pagina e de fapt un citat din Republica de Platon si este superb – este un indemn la toleranta fata de cei mai nestiutori sau mai redusi intelectual decat noi. Personajul lui Daniel Keyes, Charlie, e un retardat simpatic si bun la suflet, care se supune unui experiment in urma caruia ii creste brusc inteligenta. De aici rezulta o serie de patanii si chinuri sufletesti care ilustreaza ceea ce filosoful antic a comprimat in cateva randuri.

Ca sa se ridice cat de cat la inaltimea mult prea ilustrului sau predecesor,  Keyes face cateva artificii de stil care ii ies: scrie romanul la persoana I, sub forma unui jurnal si stalceste ortografia ca sa sugereze intelectul in ascensiune sau declin al protagonistului. Nu stiu daca premeditat sau nu, pasajele cand Charlie e jos de tot cu IQ-ul sunt cele mai emotionante, iar celelalte greoaie, siropoase si plictisitoare.

La final, nu eram convins ca voi mai citi ceva de Daniel Keyes, dar Republica lui Platon a intrat in topul prioritatilor.

P.S. Algernon e un soarece supus aceluiasi experiment, iar evolutia lui o prefateaza pe cea a eroului, omorand astfel din suspansul si asa firav. Oricum, o concluzie ar fi ca prea multa invatatura tampeste, asa ca eu unul as interzice aceasta carte in Romania, pentru ca exista sanse mari sa fie luata prea in serios:).

decembrie 16, 2008

Ce-ar fi fost daca…? (X)

Filed under: Ce-ar fi fost daca...? — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , ,

La sugestia prietenului meu VAM lansez o provocare un pic mai altfel:

Ce-ar fi fost daca societatea ar fi fost condusa de-a lungul istoriei numai de filosofi, asa cum preconiza Platon in Republica?

Scenariul meu pentru o astfel de stare de lucruri nu poate fi decat scurt: s-ar fi ales praful de tot si de toate, pentru ca apetenta pentru speculatii a unui om nu poate in niciun caz sa mai lase loc si pentru spirit practic, care e vital atunci cand ai pe mana destinele altor oameni. Asa ca, daca vreunul dintre voi intelectualii vrea sa se joace de-a conducatorul, suflecati manecile si infundati-le adanc de tot in munca de jos. Aferim!

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.