Caiet de insemnari

februarie 16, 2010

Tuse romanesti la Hollywood

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00feb.
Tags: , , , , , , ,

Jean Negulescu

Imi plac filmele vechi si foarte vechi, adica inclusiv acelea care, spre oroarea multora, sunt alb-negru. Dar nu asta a fost principalul motiv pentru care am ales sa vad Johnny Belinda, ci faptul ca e regizat de Jean Negulescu.

Nascut la Craiova la 1900, romanul Jean Negulescu a avut o viata care ar putea constitui de voie subiectul unui film aparte. A ignorat insistentele parintesti si s-a indreptat spre arte, a bantuit si prin Parisul interbelic, a lucrat la un hotel in Franta, de unde a fost dat afara pentru ca a sedus o clienta. N-a patimit prea mult din cauza asta, pentru ca respectiva, o americanca, era atat de amorezata de chipesul roman, incat l-a luat de barbat si l-a trecut Atlanticul. Asa incepe povestea hollywoodiana a lui Jean Negulescu, care, in timp, a devenit o figura foarte respectata in acest Olimp al cinematografiei si, zica-se, a avut aventuri cu dive grele precum Greta Garbo, Marlyn Monroe sau Sophia Loren (mai multe detalii despre el aveti aici).

Johnny Belinda e cea mai titrata creatie a sa. A avut 12 nominalizari la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun regizor, a castigat pentru cea mai buna actrita (Jane Wyman) in rol principal si a fost surclasat doar de Hamlet al lui Laurence Olivier. Actiunea filmului este plasata intr-o asezare pe care noi am numi-o rurala si urmareste destinul unei fete surdo-mute si sarace, pe care doctorul inimos al comunitatii o invata sa comunice prin semne si sa spere la o viata mai buna. La un moment dat, fata este violata, iar copilul care se naste este pricina unor alte drame si complicatii.

Johnny Belinda are puternice accente melodramatice, inevitabile, data fiind conditia eroinei, si alimentate de atitudinea ambigua a personajului principal masculin (interpretat de Lew Ayres), care oscileaza intre spirit caritabil si dragoste, dar compenseaza masiv la capitolul interpretari. Jane Wyman este superba prin faptul ca se sustrage tentatiei de a fi prea expresiva, asa cum ar fi oricine ar juca rolul unei persoane cu astfel de deficiente, Charles Bickford e un tata aspru si cam din topor, dar iubitor, Agnes Moorehead (de neuitat in rolul mamei in Citizen Kane) e o fata batrana, bombanitoare si acrita, dar care mai pastreaza destule rezerve de umanitate.

Placerea cea mai mare in vizionarea acestui film a rezultat insa din faptul ca am depistat acel ceva care dezvaluie ca aceasta pelicula hollywoodiana este opera unui roman. Cand spui casa si gospodarie la americani, te gandesti la o curte curata, cu gardulet alb si drept, cu gradina cultivata sistematic si strabatuta de carari pietruite. Cadrul in care se petrece cea mai  mare parte a actiunii este o moara saracacioasa, cu un gard cu lanteti inegali si orientati care incotro, cu o batatura murdara, in care iti imaginezi cate un gainat de la pasarile de curte care zburatacesc incoace si incolo. Fata cea surdo-muta cara apa intr-o ciutura si o varsa intr-un jgheab. O atmosfera foarte familiara oricui are rude la tara si se mai si duce pe la ele.

Jean Negulescu si-a petrecut in Romania (la acea vreme o tara foarte rurala, ca si acum de altfel) copilaria si adolescenta si, desi era fiu de negustor cu stare, ma indoiesc ca n-a stat destula vreme si pe undeva, prin vreun sat din preajma Craiovei sau a Bucurestiului. Asa ca, atunci cand a fost pus in situatia sa recreeze viata unor oameni sarmani, a facut-o asa cum stia el de pe meleagurile unde s-a nascut.

Inutil sa mai spun ca acest cadru rural autentic potenteaza si umanitatea care il populeaza si face din Johnny Belinda un film pe care merita sa-l vedeti, fie ca sunteti cinefili sau doar romani.

august 6, 2009

Ghid despre schimbarea lumii (gay version)

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00aug.
Tags: , , , , , , , ,

30arv6fMilk este un film despre activisti gay. Nu este un film despre activisti. Nu este un film despre gay. Este un film despre activisti gay. Cele doua caracteristici sunt inseparabile. Nu incercati sa priviti filmul numai dintr-o perspectiva pentru ca nu veti reusi. Luati-l ca atare.

Ce se intampla in Milk are toata trasaturile acelui tip de poveste despre care vorbeam in Ghid despre schimbarea lumii. Oamenii care schimba modul cum alti oameni gandesc si actioneaza si pretul pe care il platesc pentru aceasta.

Daca n-ar fi componenta gay, povestea n-ar iesi din pluton. Dar asa, are ceva aparte, care va pune puternic la incercare rezistenta la prejudecati a persoanelor hetero. Va sfatuiesc sa vedeti intai Brokeback Mountain, pentru ca acolo scenele de zbenguiala intre barbati sunt mai soft, iar aici dau in dulcegarii gen alintari cu frisca; oricum, nu mica mi-a fost mirarea sa vad pe un latino lover ca Diego Luna (Havana Dirty Dancing) ca face (si bine) pe gay-ul cu grave probleme sentimentale.

Ce m-a interesat in primul rand cand m-am apucat sa vad Milk a fost interpretarea lui Sean Penn, care l-a batut pe Mickey Rourke la Oscaruri. Inca o data, am ramas pe ganduri in privinta modului cum durul din Mystic River si retardatul din I Am Sam a intrat in pielea personajului sau, un tip charismatic, abil, un pic ipocrit si homosexual. Sean Penn are o versatilitate careia eu cu greu ii gasesc egal intre actorii zilelor noastre. N-am nici un motiv sa ii contest statueta.

iunie 25, 2009

Schimbare cu parfum de marketing

Filed under: De prin satul planetar — Iulian Fira @ 13:43 +00:00iun.
Tags: , ,

oscar-statueDin 2010, la Oscarul pentru cel mai bun film vor fi nominalizate 10 filme, in loc de 5, cate au fost pana acum.

Oricat m-a durut sa vad ca un film precum The Dark Knight, mai bun, in opinia mea, chiar si decat Slumdog Millionaire, n-a fost printre nominalizati, in favoarea unor mari fas-uri, precum The Reader, aceasta masura tot imi aduce aminte de alegerile prezidentiale din Romania (mai ales alea cand s-au infruntat Constantinescu si Iliescu), cand, pe langa cei 2-3 candidati cu sanse reale, se mai baga in seama si alti cativa, uneori exagerat de multi, care vor un dram de atentie publica, sarmanii.

Cam asa cred ca sta treaba si cu cele 10 filme. Acum ca e criza, au si ele nevoie de ceva promovare, mai ales in pietele din afara Americii, iar o nominalizare-doua dau bine pe afis.

februarie 26, 2009

Bucati de Oscar

N-am fost suficient de pe faza sa fac previziuni despre cine si ce o sa castige pe la Oscar, asa ca o sa va prezint cateva umile pareri ale mele despre filmele care au avut ceva de impartit pe acolo:

Slumdog Millionaire – a luat pe drept Oscarul pentru cel mai bun film si o sa va spun si de ce: E FILM INDIAN! Da, nu credeam vreodata sa ajung sa fiu captivat de un produs al unei cinematografii care scuipa productii de-a dreptul iritante pentru mine. E regizat de un european, ce-i drept, plus ca nu se canta si danseaza, dar melodrama indiana ramane, cu toate realitatile crude ale tarii-continent si cu istorisirea siropoasa de dragoste. Ideea cu povestea in rama concursului Vrei sa fii miliordar! e dementiala si resping ideea ca Virgil Iantu al indienilor seamana cu Sorin Ovidiu Vantu; mie mi se pare ca aduce formidabil cu Cristian Parvulescu.

The Curios Case of Benjamin Button – un film asa de plictisitor, ca finalul, care ar fi trebuit sa ma inunde cu tristete mi-a provocat o mare fericire. Nu stiu unde a fost extraordinara interpretare a lui Brad Pitt, in schimb machiajul a facut toti banii; modul cum au aranjat-o la par pe Cate Blanchet mi s-a parut mai urat chiar si decat cel din Indiana Jones 4.

The Reader – Kate Winslet joaca infricosator de bine si nu spun asta pentru ca i-am vazut iar tatele si fundul; pacat insa ca interpretarea ei si momentul zguduitor al procesului sunt stricate de melodrama pe care regizorul se chinuie sa ne-o bage pe gat.

The Duchess a luat un Oscar!!! Evident, pentru costume, pentru ca daca ar fi fost pentru altceva, ma duceam si faceam greva foamei la Hollywood.

Heath Ledger a luat Oscarul pentru rolul lui The Joker. As fi preferat sa nu joace perfect, sa nu il remarce nimeni si sa se mai afle printre noi…

august 29, 2008

Venus – pentru cei care gusta unul sec

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00aug.
Tags: , , , ,

Cand era in floarea varstei, Peter O’Toole mi s-a parut un actor extraordinar; e suficient sa-mi aduc aminte de Lawrence al Arabiei sau cele doua ipostaze ale lui Henric al II-lea (din Becket si A Lion in the Winter). Dar in Venus, ceea ce eu consideram talent actoricesc s-a dovedit mai degraba har nepamantean. Imaginati-va o mumie umblatoare, cu ochii scaparand de lascivitate, care reuseste sa vrajeasca si sa tulbure o fetiscana, in stare sa se contamineze de gelozie si care mai are suflu sa rosteasca replici din Shakespeare cu pasiunea unui pustan care da la teatru.

Venus e, la suprafata, cronica unei idele neobisnuite (si neverosimile, de ce sa n-o recunoastem), dintre un pensionar avansat si o tipa mai de la tara (incredibil, au si englezii asa ceva!), tragi-comica la inceput, cam patetica spre final. La cei peste 75 de ani ai lui O’Toole, nu lipsesc accentele elegiace despre varsta a treia spre a patra. Totul asezonat cu umor englezesc. Adica sec.

Pentru cei care nu-l compatimesc pe acest nemaipomenit actor pentru cele 7 nominalizari la Oscar, filmul se poate rezuma la atat. Dar eu nu pot sa nu fiu incantat ca, dupa ce a fost recompensat, ca un milog, cu acea statueta onorifica in 2003, Peter O’Toole le-a aratat degetul din mijloc celor de la Academie: „Fraierilor, nu puteti voi sa ma nominalizati, cat pot eu sa joc!” si si-a continuat activitatea (intrati pe www.imdb.com, sa vedeti cate proiecte a mai avut batranelul de atunci). Bineinteles ca Hollywood-ul l-a taxat pentru aceasta insolenta cu inca o nominalizare la Oscar.

Peter O’Toole se pregateste sa ne paraseasca. Sa speram ca acest moment il va gasi pe scena unui teatru sau pe platourile de filmare. Merita.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.