Caiet de insemnari

septembrie 22, 2012

Caragiale in SUA

Cum ar fi aratat un film facut dupa o piesa de Caragiale, daca maestrul ar fi ajuns prin State? Fix precum miezul lui The Man Who Shot Liberty Valance.

De ce miezul? Pentru ca regizorul John Ford a realizat o pelicula care poate fi interpretata in mai multe chei. Daca faci abstractie de cele cateva minute de la inceput si de la sfarsit, ai un western simpatic si usor de digerat, care prezinta doua alternative de eroi: cowboy-ul prin excelenta, viteaz, iute de tragaci si un pic sfios in fata damelor, si legislatorul, omul inimos, animat de simtul dreptatii si al respectarii ei, care sadeste  civilizatia acolo unde pare a fi imposibil.

Casele de pariuri n-ar oferi cote prea mari pentru ghicitul celor care ii interpreteaza pe cei doi: evident ca omul vestului este John „The Duke” Wayne, iar cel dedicat comunitatii este James Stewart, care prin simpla-i prezenta pare a raspandi bunatate. Traseele lor narative se impletesc in oraselul Shinbone, subdezvoltat si prafuit ca orice urbe a epocii de aur a western-ului, terorizat de un bandit violent, jucat de (nici aici nu prindeti vreo cota mai mare de 1.01) Lee Marvin.

Nu misterul enuntat de titlul filmului e partea sa forte, ci interactiunile personajelor, care pe langa cei trei mari de mai sus, compun o savuroasa galerie caragialesca. De ce neaparat caragialesca? Pentru ca bestiala mea mama mi-a explicat ceva esential in privinta marelui nostru scriitor: Caragiale si-a iubit personajele; da, le-a umplut de defecte, dar a facut-o cu dragoste, nu cu obida.

Asa si in The Man Who Shot Liberty Valance: chiar daca rubicondul serif, interpretat de Andy Devine, e ridicol rau de tot, nu mai poti de dragul lui, cat despre Edmond O’Brien in rolul unui jurnalist care isi poate pune pe blazon si penita si sugativa, declar sus si tare ca e personajul meu preferat, pentru simplul motiv ca le fura scenele lui Wayne, Stewart si Marvin, fara discriminare.

Ce e insa cu acele minute de la inceput si de la final? Daca miezul e responsabil cu savoarea, ele confera filmului subtilitate artistica. Au un aer funebru, inclusiv tenta usor mai realista cu care sunt filmate, cu scopul de a spune parca: Ce veti vedea/ati vazut vine dintr-o lume care nu va mai fi, asa ca bucurati-va de ea, pretuiti-o si nu o uitati!

The Man Who Shot Liberty Valance – coji amare, miez dulce.

Lee Marvin, James Stewart, John Wayne si Lee Van Cleef (Raul) – mai sa-mi explodeze ecranul de atata talent la un loc.

martie 2, 2011

Bratul legii

Bad Day at Black Rock este un film deshidratat de toate elementele care l-ar fi stanjenit. Intr-un orasel pierdut in pustietatile Americii, soseste un strain cu o singura mana care incepe sa zgandare trecutul si sa deranjeze pe cei cativa locuitori, care nu ezita sa se dedea la sicane si chiar la agresiuni pentru a-si apara secretul murdar.

Pe unde s-ar afla teatrul acestei drame, nu ni se spune. Cand se petrece ea, undeva dupa al Doilea Razboi Mondial. Care sunt motivatiile celor care au comis faradelegea sau ale ciudatului justitiar, aflam cat ne trebuie pentru a pastra naratiunea omogena. Dar toate aceste aparente lipsuri nu deranjeaza, pentru ca Bad Day at Black Rock nu este un film de profunzime, ci unul de efect.

Imaginile contureaza o lume atemporala, cu strazi luminate intens, dar pustii, aproape ca ale lui Chirico, populata cu interpretari de exceptie, care fac din scenariul dibaci alcatuit parabola luptei impotriva nedreptatii si a solidaritatii celor care iau parte la ea. Avem, pe de-o parte, grupul infamilor, condus de un respingator Robert Ryan si secondat cu brio de doi indivizi la fel de antipatici (excelentii Lee Marvin si Ernest Borgnine), iar, de cealalta, pe Spencer Tracy, implacabil, derutant si atipic om al dreptatii.

Personajul pare initial redus la figura aspra si usor cinica a lui Tracy si la gaselnita mainii lipsa, dar nu trece mult si constati ca omul poate fi si obosit  sau usor iritat si chiar un pic ingrijorat. Ce e cel mai grozav despre acest personaj este ca, desi uman in manifestarile sale, isi pastreaza cumpatul pana si in momentele cand chiar si tu, privitor deja angajat afectiv, te intrebi pe unde naiba o sa mai scoata camasa.

Justitiarul nostru actioneaza pe toate planurile. Cei care depasesc limita si-o iau in mod usturator sau chiar mai rau (la scena cand Tracy il altoieste pe unul cu O SINGURA MANA cu greu m-am abtinut sa nu chiui de satisfactie). Dar unul impotriva tuturor nu e o ipostaza castigatoare, chiar si pentru Spencer Tracy, asa ca exploateaza faramele de constiinta pe care le mai gaseste la unii locuitori ai oraselului si ii transforma in aliati.

Le doresc dictaturilor de tot felul ca, intr-o buna zi, un strain cu o singura mana sa le viziteze.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.