Caiet de insemnari

mai 30, 2010

Furtisaguri in stil englezesc

Despre Charles Crichton stiam ca a regizat excelentul The Lavender Hill Mob. John Cleese mi s-a parut simpatic pe unde l-am vazut, plus ca despre el si despre Michael Palin aveam cunostinta ca au facut parte din Monty Python. Jamie Lee Curtis nu e actrita mea preferata, dar are spirit, pe care l-a vadit mai ales in antologica scena a striptease-ului din True Lies. La Kevin Kline apreciez aerul shakespearian pe care il imprima chiar si rolurilor celor mai superficiale.

Faptul ca i-am vazut pe pe toti reuniti pe afisul filmului A Fish Called Wanda m-a impins sa il vad si nu am regretat. E o comedie englezeasca care, fara a se ridica la nivelul celeilalte pelicule regizate de Charles Crichton, te binedispune. Patru complici pun la cale un jaf la un magazin de bijuterii si apoi ascund prada, cu gandul de a o trece granita si valorifica in strainatate. Numai ca doi dintre ei, femela bandei (Jamie Lee Curtis) si amantul ei (Kevin Kline), pe care il prezinta ca frate, aranjeaza ca seful sa fie trimis in inchisoare. Numai ca nici acesta nu este usa de biserica si doseste bijuteriile inainte. De aici se nasc incurcaturile care curg gramada, mai ales ca sireata demozeala isi propune sa il seduca pe avocatul din oficiu (John Cleese) al complicelui trimis la parnaie, cu scopul de a afla niscaiva informatii si a se asigura ca prada se va imparti la mai putin persoane.

Filmului ii lipseste candiditatea din The Lavender Hill Mob, este mai vinovat si mai sardonic, dar, cu toate acestea, are umor din belsug. Scenariul are intorsaturi amuzante, nelipsind niste sageti montipythoniene la adresa societatii britanice, iar interpretarile sunt de calitate. Jamie Lee Curtis e draguta in rolul de femeie care ii invarte pe barbati pe degete, dar, cu riscul de a parea rautacios, parca o actrita mai frumusica s-ar fi potrivit mai bine; Michael Palin e cand enervant, cand haios cu balbaiala lui; pilonii umorului sunt insa John Cleese si Kevin Kline.

Cleese are placiditatea pe care, in mod universal acceptat, o atribuim britanicilor; cu toate acestea vezi cum ii scapara ochii si intuiesti cata viata si inteligenta clocotesc in el si ajungi sa adori modul cum le pune in slujba artei; unde mai pui ca are o voce fermecatoare – daca ajungeti vreodata sa puneti documentarul The Human Face, pe care l-a scris si realizat chiar el, sa il vedeti neaparat. Kevin Kline e laureatul cu Oscar al acestui film si nu e greu de inteles de ce. Strident, paranoic si violent, dar, mai ales, mortal de amuzant, captureaza fiecare secunda in care apare. Fie ca minte, da in cap sau face pe asasinul nemilos, ofera cele mai bune momente din A Fish Called Wanda, un film la care veti servi niste surasuri rafinate, la temperatura camerei.

septembrie 12, 2009

Linistindu-l pe Shakespeare

Stimata lume,

Sunt considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi din lume si, cu toate astea, consider modul cum in secolul vostru unii inteleg sa imi trateze piesele si sa le ecranizeze inexplicabil si iritant.

Sa luam de exemplu As You Like It, in regia lui Kenneth Brannagh, un tip pentru care aveam oarece apreciere pana acum, mai ales dupa ce a facut Henry V. Nu stiu insa ce-o fi fost in capul lui cand a ales sa ii costumeze pe actori in japonezi, cu decoruri tot pe calapodul asta. Culmea, nu toti sunt imbracati asa, unii au toale victoriene.

Apoi, nu ca ma asteptam sa joace barbati in rolurile de femei (stiu ca v-ati emancipat de mult), dar doua personaje masculine sunt negri (si tineti minte ca nu suntem in Othello), iar altele secundare sunt chiar asiatici.

De ce nu a facut si el cum au facut cei care au ecranizat The Merchant of Venice, cu acel actor formidabil, Al Pacino ii zice parca? Au folosit costume de epoca, iar actorii si-au jucat scenele normal, fara inflorituri derutante.

Ce vor mai intelege spectatorii secolului XX, pe care si asa ii vad ca fiind preocupati mai mult de lucruri marunte si meschine?

Asa ca ma declar profund nemultumit de evolutia pieselor mele in lumea voastra contemporana si, daca veti continua asa, expresia il aud pe X rasucindu-se in mormant se va transforma in il aud facand tumbe in cavou.

Cu amaraciune,

Shakespeare

asyoulikeit

Maestre,

Iti intelegem reactia, dar va asiguram din adancul constiintei noastre ca n-ai de ce.

E adevarat, abordarea din As You Like It e ciudata la prima vedere, dar reuseste sa nu depaseasca limita dincolo de care ar fi trecut in ridicol.

Unii interpreti sunt mai exotici, ce-i drept, dar traim intr-o era a globalizarii, cand granitele pe care le stiai nu mai sunt valabile.

Dupa ce toate impresiile nelalocul lor se vor risipi cat de cat, vei simti ceva familiar: pasiunea pe care o pune fiecare actor in a-si juca partea, oricat ar fi ea de mica. Romola Garai, Kevin Kline, Bryce Dallas Howard, Alfred Molina au jucat roluri care le-au adus bani sau roluri care le-au adus premii. Dar, la fel ca multi alti confrati ai lor, la fel ca si acel Al Pacino pe care il pretuiti, considera orice implicare in vreun proiect care implica operele tale, ca pe o munca in folosul artei, ca pe o izbavire din chingile mercantilismului si sabloanelor.

Cat despre spectatorii secolului XX, vor fi multi care vor da SMS-uri sau vor adormi privind aceasta ecranizare. Dar aceia care au mintea si sufletul deschise vor intelege profunzimea ideilor si frumusetea formelor si isi vor aduce aminte cat de cool e Shakespeare.

Adica tu, maestre.

Blog la WordPress.com.