Caiet de insemnari

decembrie 22, 2009

It’s a bloody western, that is!

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , , , ,

Un politist e atat de bun, incat colegii lui par incompetenti, asa ca sefii il transfera in satul cel mai cuminte din Anglia. Acolo personajul nostru se procopseste cu un partener cam tantalau si, cand isi pierduse speranta ca va avea vreodata ceva de facut, incep sa se petreaca niste crime atroce, carora le cad victima membri marcanti ai comunitatii.

Cam pana in punctul asta imi permite constiinta sa va divulg scenariul din Hot Fuzz. Totusi nu ma lasa pardalnica de inima sa nu va spun ca actiunea va lua o intorsatura neasteptata (daca o sa cititi si Jurnal de Chuck Palahniuk, o sa gasiti niste asemanari) si umorul se va ingramadi masiv spre final, cu o bestiala referire la Bad Boys II.

Hot Fuzz este o parodie  a unor genuri consacrate de filme (western, thriller, horror), dar care evolueaza intr-o creatie autonoma si delicioasa, chiar si in cele mai morbide momente ale sale. Nu va ganditi insa la o parodie gen seria Formidabilii, adica exagerata pana la satietate.

Filmul e englezesc, deci are acea trasatura speciala a umorului acestui popor: cele mai mari tampenii sunt spuse cu o seriozitate dezarmanta. Insusi protagonistul e o marturie: politistul perfect e interpretat de Simon Pegg, care oricum numai virilitatea in persoana nu pare. Insa se achita excelent de sarcina sa, ca si restul distributiei, din care mai fac parte Timothy Dalton si Jim Broadbent. Ritmul actiunii nu e cu nimic mai prejos decat cele mai trepidante productii hollywoodiene.

Dupa hohotele de ras, o dilema imi staruie in minte: sa ma bucur ca sunt atat de inteligent si cult ca am deslusit ce locuri comune sunt parodiate in Hot Fuzz sau sa ma ingrijorez ca imi sunt atat de inradacinate in minte, ca se activeaza automat?

aprilie 16, 2009

De la Platon citire

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00apr.
Tags: , , , , , , ,

Flori pentru Algernon e o carte tip articol de ziar: in prima pagina isi comprima mesajul, iar restul de 300 ilustreaza ce s-a spus in aceasta si, la o adica, nu e neaparat nevoie sa le cititi. Dar, daca totusi o faceti, nu e un roman tocmai de lepadat.

Aceasta prima pagina e de fapt un citat din Republica de Platon si este superb – este un indemn la toleranta fata de cei mai nestiutori sau mai redusi intelectual decat noi. Personajul lui Daniel Keyes, Charlie, e un retardat simpatic si bun la suflet, care se supune unui experiment in urma caruia ii creste brusc inteligenta. De aici rezulta o serie de patanii si chinuri sufletesti care ilustreaza ceea ce filosoful antic a comprimat in cateva randuri.

Ca sa se ridice cat de cat la inaltimea mult prea ilustrului sau predecesor,  Keyes face cateva artificii de stil care ii ies: scrie romanul la persoana I, sub forma unui jurnal si stalceste ortografia ca sa sugereze intelectul in ascensiune sau declin al protagonistului. Nu stiu daca premeditat sau nu, pasajele cand Charlie e jos de tot cu IQ-ul sunt cele mai emotionante, iar celelalte greoaie, siropoase si plictisitoare.

La final, nu eram convins ca voi mai citi ceva de Daniel Keyes, dar Republica lui Platon a intrat in topul prioritatilor.

P.S. Algernon e un soarece supus aceluiasi experiment, iar evolutia lui o prefateaza pe cea a eroului, omorand astfel din suspansul si asa firav. Oricum, o concluzie ar fi ca prea multa invatatura tampeste, asa ca eu unul as interzice aceasta carte in Romania, pentru ca exista sanse mari sa fie luata prea in serios:).

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.