Caiet de insemnari

august 11, 2013

Cufundarea in nebunie

Aguirre1Jungla e un loc periculos. E deasa si poate ascunde multe orori, iar cei inclinati sa le infaptuiasca stiu ca au mai multe sanse de a le fi acoperite faradelegile. In plus, jungla este un teren virgin, pe care infloresc rapid vise grandomane.

De la aceasta premisa pare a fi plecat Werner Herzog cand a construit Aguirre, der Zorn Gottes, adaugand si un subtil studiu despre cum se naste o dictatura, cum se umfla pana plesneste si cum se destrama in mod dureros pentru cei implicati in faurirea ei.

O expeditie numeroasa care cauta fabulosul taram El Dorado ajunge intr-un impas si trimite un detasament in recunoastere. Liderul este un nobil prin nastere si prin comportament, dar mana sa dreapta, don Lope de Aguirre, unelteste pentru a-l dobori si deturna misiunea incredintata grupului. Cand brutal, cand insidios, Aguirre isi atinge scopul, numeste o marioneta la conducerea grupului, pe care o exercita de facto si chiar instituie un simulacru de sistem de reguli. Pana si pentru un vag cunoscator al ascensiunii lui Hitler, paralela este evidenta.

Herzog se lasa furat de elegia nebuniei, pe care o dezvolta gradual, si de placerea de a filma luxuriante peisaje amazoniene, astfel ca actiunea este caracterizata de lentoare. Efectul filmic este, insa, pregnant, pe masura ce pluta pe care domneste Aguirre patrunde tot mai adanc in necunoscut, pericolele aproape nevazute se intetesc, iar starea materiala si fizica a echipajului se degradeaza. Numai Aguirre ramane ferm in iluziile sale de marire.

Aguirre3

Personajul principal este jucat de unul dintre marii ciudati ai cinematografiei, Klaus Kinski. Chiar si sa nu stii nimic despre personalitatea-i bizara, si tot remarci faptul ca are un mod aparte de a se comporta/ interpreta (nu m-am decis ce termen ar fi mai bun). Oricum ar fi, figura sa stramba, fizic, dar mai degraba psihic, slujeste perfect atmosferei filmului. Aguirre este prototipului acelui bolnav care ajunge sa ne guverneze.

Pentru subtilul studiu asupra disolutiei civilizatie si a instalarii tiraniei, pentru peisajele fascinante, pentru protagonistul socant si memorabil, Aguirre, der Zorn Gotes merita vazut, in ciuda neajunsurilor care caracterizeaza un film mai degraba de arta, decat artistic.

Aguirre2

februarie 4, 2009

Project management erotic

Cand citeam Pantaleon si vizitatoarele de Mario Vargas Llosa, avand in minte si restul cartilor sale, mi-a trecut prin minte ideea ca peruanul are o fixatie pentru sex, daca nu din toate pozitiile, sigur din toate perspectivele. Presupusa monomanie mi-a scazut pasiunea cu care m-am asternut pe lectura si am gustat romanul ca pe un Llosa standard, excelent la capitolul tehnica narativa si decent ca umor.

Povestea: un ofiter al armatei peruane este trimis in jungla amazoniana pentru a pune bazele unui stabiliment cu femei care practica amorul remunerat, cu scopul de a ostoi faptele de viol, pedofilie, zoofilie etc. ale nerezolvatilor ostasi ai patriei. In subsidiar, avem crampeie din povestea unei secte cam apucate, ai carei adepti sunt pusi pe crucificat orice e sub soare (asemanatoare, dar mai comprimata, cu cea din Razboiul sfarsitului lumii). Omul nostru, Pantaleon Pantoja, isi indeplineste sarcina cu o asa eficienta si rezultate notabile, incat isi da viata peste cap.

Cand ma pregateam sa dau ultima pagina, cu satisfactia mediocra de a sti ca am mai bifat incat un roman de Vargas Llosam, am avut o surpriza: cel de pe urma paragraf mi-a demonstrat ca scriitorul nu e obsedat de sex, ci doar ii acorda importanta cuvenita, si ca este constient ca, pe ici, pe colo, mai exista ceva mai presus de asta, in cautarea careia merita sa iti petreci viata.

Si atunci, Mario Vargas Llosa a redevenit scriitorul meu preferat.

Avertisment: nu va repeziti pe ultimul paragraf  inainte de a citi toata cartea. Nu va avea niciun efect.

Blog la WordPress.com.