Caiet de insemnari

august 22, 2009

Vezi, ba ninja, ca nu e ca in Shogun?

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00aug.
Tags: , , , , , ,

In viata fiecarui om exista nista faze. Picasso a avut perioada roz si perioada albastra. Eu am avut perioada Shogun si perioada Gladiator. In ambele am dezvoltat o pasiune dusa la extrem pentru aceasta carte, respectiv film. Le-am citit si vazut de exagerat de multe ori, m-am semnat la lucrari cu nume de personaje si le-am impuiat capul celor din jur. Care m-au rabdat cu o ingereasca ingaduinta si chiar am reusit sa fac cativa prozeliti moderati.

Avand in minte acest trecut niponoman al meu, cativa fosti colegi mi-au facut cadou o carte despre care nu stiau mare lucru, dar care, inca de pe coperta, emana un iz japonez – Sa nu trezesti podeaua privighetoare de Lian Hearn. Un titlu incitant si un univers promitator, mai ales ca avem si o harta.

Numai ca problemele apar rapid si se simt pregnant in stil. Actiunea se invarte in jurul unui tip, care e si narator, care se vede implicat in luptele dintr-un teritoriu nipon fantastic si care descopera ca face parte dintr-un trib de asasini foarte meseriasi. Avem intrigi, tradari, dragoste imposibila, taieri de capete, dar tot acest amalgam esueaza sa impresioneze vreun pic. Textul nu e agramat scris, dar ii lipseste viata, acel clocot interior care te trage in vartejul lui, asa cum se intampla in Shogun.

Carte e prima dintr-o trilogie, dar sunt sanse nule sa ma intereseze restul.

In atentia colegilor care mi-au facut cadoul: L-ati gandit superb, asa ca stati linistiti :)!

Printre ei s-a aflat si o persoana care acum nu mai este printre noi. Ii dedic toata munca pe care am depus-o pana acum la acest blog.

decembrie 22, 2008

Sa privim pictura! (XII)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , , , ,
Marele val de la Kanagawa (din seria 36 de vederi ale muntelui Fuji)

Marele val de la Kanagawa (din seria 36 de vederi ale muntelui Fuji)

Ma indepartez pentru scurt timp de continentul nostru si ajung pe niste meleaguri indepartate, dar de-a pururi fascinante: insulele nipone. Pictura japoneza din perioada auto-izolarii Tokugawa nu a atins vreun nivel exceptional de realism, in schimb, in privinta rafinamentului, se bate, in opinia mea, cu orice curent artistic european.

Stampele lui Hokusai sunt expresia sufletului nipon: temator si extatic in fata naturii, contemplativ si iubitor de frumos. Valurile nu sunt numai spuma inofensiva, sunt tentacule, sunt gheare nemiloase, sunt stihii dezlantuite si, cu toate acestea, oamenii le iubesc. Iar pe fundal, cu o mandrie retinuta, dar cu greu ascunsa, e redat muntele-zeu, Fuji.

Cele doua planuri ale stampei sunt redate in registre antitetice: primul este tumultuos si dinamic, al doilea e intruchiparea linistii si echilibrului. E greu sa nu te patrunda acest zbucium. Drumul spre seninatate e greu, dar la capatul lui asteapta frumusetea in stare pura.

decembrie 12, 2008

Tirania subconstientului

Taichi Yamada

Taichi Yamada

Priveam odata la Marius Tuca Show o discutie intre moderator si Theodor Stolojan. Spunea noul nostru premier: Domnule Tuca, stiti dumneavoastra de cate ori este mai mare PIB-ul Frantei decat cel al Romaniei? De tjde mii de ori. Dar al Marii Britanii? De ntjde mii de ori. Dar, domnule Tuca, stiti oare dumneavoastra de cate ori e mai mare PIB-ul Japoniei decat al nostru? De nnnnntjde mii ori. La care Tuca a dat cea mai tare replica pe care am auzit-o vreodata de la el: Enervanti japonezii astia!

Exact asa mi-am zis si eu dupa ce am teminat In cautarea unei voci din departare, de Taichi Yamada. Domne’, cum reusesc scriitorii astia japonezi din zilele noastre sa scrie de la formidabil in sus? Yasunara Kawabata, Junichiro Tanizaki, Haruki Murakami, Ryu Murakami, Kenzaburo Oe sau Kazuo Ishiguro m-au fascinat, desi toti pornesc de la aceeasi ecuatie primordiala: omul contemporan = alienat. Yamada a reusit sa se strecoare si el in aceasta ilustra galerie iritanta.
Cartea sa se invarte in jurul zbaterii interioare a unui functionar japonez, pe nume Tsuneo, un om cu trecut si cu probleme, care incepe sa auda vocea misterioasa a unei femei. Cartea poate fi citita in mai multe chei: romanul didactic – studiu de caz despre ce patesti daca iti inabusi sentimentele si nu lupti impotriva sechelelor, roman al sexualitatii ambivalente (la bucata asta va trebui sa suportati nitel Brokeback Mountain), iar, daca rezistati, veti fi rasplatiti cu romanul sensiblitatii care lupta pentru supravietuire cand toate celelalte ii stau impotriva.

Ratiunea imi spune sa il citesc pe acest Tsuneo ca pe un bolnav psihic incurabil, dar inima imi dicteaza sa il admir si sa il invidiez pentru ca indrazneste sa mai viseze.

Blog la WordPress.com.