Caiet de insemnari

aprilie 1, 2011

Biruit de un roman

E o placere deosebita sa imi aduc aminte ca m-am simtit indemnat sa citesc Omul care a fost Joi pentru ca am regasit pasaje din aceasta carte in Deus Ex, un joc pe calculator care, singur, prin atmosfera extraordinara si problemele filosofice pe care le ridica, ar putea reabilita tagma acelor produse care poarta vina, in cele mai multe dintre cazuri, reala, de a-i indeparta pe oameni de lectura.

Citind romanul lui G. K. Chesterton, am inteles de ce l-au ales creatorii jocului. Incepe ca un roman de suspans din epoca victoriana tarzie, gen The Secret Agent de Joseph Conrad sau The Thirty Nine Steps de John Buchan, adica fara actiune fulminanta, dar cu un aer de violenta ascunsa sub masca respectabilitatii si cu pericole in cele mai inofensive medii.

Un politist reuseste sa zgandere orgoliul unui anarhist si, printr-un viclesug maiastru, sa i se substituie in adunarea generala a acestei miscari, ai carei membri poarta ca nume zilele saptamanii si sunt condusi de un infricosator si masiv mastermind, Duminica. Incercand sa dejoace un diavolesc atentat asupra capilor Europei, politistul interactioneaza treptat cu toti presupusii lui confrati, iar surprizele vin in cascade.

Cum spuneam, inca de la inceput actiunea coerenta nu e esentiala in economia romanului, dar, spre a doua jumatate a acestuia, dispare aproape cu desavarsire, in favoarea unor pagini pline de paradoxuri si imaginatie navalnica, pe care am incercat sa le incadrez intre anumite limite logice, dar, esuand, m-am limitat in a le parcurge si savura, in masura in care proza lui Chesterton poate fi savurata, pentru ca nu exceleaza la capitolul plasticitate, ci mai mult la cel de indrazneala ideatica.

Editorii romani ai acestui roman au avut intelepciunea sa adauge un fragment de articol scris de autor, in care aceasta atrage atentia ca titlului binecunoscut i se mai adauga si un subtitlu – Un Cosmar, declinand astfel acuzele sau interpretarile de tot felul care au fost aduse creatiei sale.

Astfel ca Omul care era Joi. Un cosmar nu mai este un roman despre capcana pe care o intind iluziile, ci devine el insusi o capcana pentru cititori. Una de cazut in ea cu placere.

iunie 15, 2010

Greoi, dar cu idei

Cu toata cultura pe care imi imaginez ca o am, tot mi se mai intampla sa dau peste personalitati si creatii semnificative despre care n-aveam habar.

Asa s-a intamplat cu G.K Chesterton (1874 – 1936), un englez complex care a scris de toate si cu destul stil si umor, pare-se. Mie mi-a cazut in mana Hanul zburator, un roman alegorico-satiric cu o idee haioasa. Intr-un exces de puritanism, in Anglia de dupa un eveniment care mi s-a parut a fi chiar Tratatul de la Berlin din 1878, un politician in voga, aflat si sub influenta unui pseudo-profet musulman, declanseaza o campanie impotriva stabilimentelor care comercializeaza bauturi alcoolice.

Asta ii revolta pe un ciudat si patimas aventurier si pe un blajin hangiu, care, neputand indura grava atingere adusa fundamentalei libertati a poporului englez de a se pili zdravan, speculeaza o chichita a nefastei legi si iau firma hanului, pe care o poarta prin diverse locuri din tara, vand shot-uri de rom fara sa se zgarceasca si trec prin diverse patanii.

Romanul abunda in idei sanatoase: pe de o parte condamna excesul de moralitate, care deseori ascunde vicii mai rele; pe de alta, nu menajeaza apucaturile spre bautura ale propriului popor. De actualitate mi s-a parut atacul impotriva a ceea ce am numi in prezent political correctness – toleranta excesiva, manifestata in numele democratiei, fata de culturi si obiceiuri care insa resping democratia. Avand in vedere ca am apreciat si demersul lui Pascal Bruckner din Tirania penitentei, si aici mi-a mers la suflet taria de a lua atitudine impotriva ipocriziei si a tupeului multor reprezentanti ai religiei islamice, care pretind in Europa ceva ce nu sunt dispusi sa ofere in tarile lor de bastina. Chesterton arunca sageti insa si spre bastinasii englezi, ale caror prostie si snobism contribuie la propagarea acestui flagel.

Neajunsul acestui roman este stilul greoi, cu personaje care sunt mai mult plasmuiri menite sa sustina esafodajul ideatic. Exista si o sumedenie de cantece de voie buna, unele – spre cinstea traducatorilor – adaptate binisor limbii romane, care fragmenteaza naratiunea. Cadrul temporal e destul de ambiguu: pomeneam de tratatul din 1878, dar apar automobile, care sunt folosite in mod curent.

Figura lui G. K. Chesterton, masiva si cu un licar de inteligenta ironica in ochi, mi-a adus aminte de cea a lui Orson Welles si astfel mi-am dat seama ca ar fi niste asemanari si intre Hanul zburator si Citizen Kane. Ambele sunt creatii ale unor oameni cu o desteptaciune peste medie, carora le-a placut sa jongleze cu ideile, care au nedumerit si care scapa unor interpretari absolute.

G. K. Chesterton

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.