Caiet de insemnari

iulie 13, 2009

Niste artisti ratati super mantuiti

Filed under: De prin satul planetar — Iulian Fira @ 13:43 +00:00iul.
Tags: , ,

29-expof6creations

Va mai aduceti aminte cand v-am expus eu doctrina mea socio-politico-economico-semiotica despre fotografi ca fiind niste artisti ratati carora meseria le aduce mantuirea?

Din ping pong-ul specific navigarii pe Internet am intalnit un blog care prezinta o lista a 50 de artisti fotografi pe care merita sa ii cunoastem. Si, dupa parerea mea, merita cu varf si indesat.

Imaginea e a unui artist pe nume Francois-Xavier Marciat, din Belgia, si nu e nici pe departe cea mai spectaculoasa dintre imaginile pe care le veti vedea, dar asta mi-a gadilat orgoliul de roman. Nu va jignesc spiritul de observatie spunandu-va de ce.

aprilie 2, 2009

Templu in miscare

Filed under: Camera Obscura — Iulian Fira @ 13:43 +00:00apr.
Tags: , , , , ,

midsummerco01

Care e diferenta dintre o statuie greceasca si un individ contemporan mers din greu la sala? Imaginile sunt, in fond, asemanatoare: un corp impecabil construit, cu musculatura fara cusur, cu proportii care tin de geometria ideala.

Snobii s-ar grabi sa spuna ca diferenta sta in motivatie: locuitorii vechii Elade preamareau frumusetea corpului omenesc, pe cand tragatorii de fiare nu vor decat sa isi satisfaca un ego invers proportional cu intelectul si sa atraga gagici. Realitatea istorica nu este insa atat de romantica; e lucru stiut ca niciun campion de la olimpiadele antice nu stralucea prin calitatile spiritului.

Ceea ce, sa recunoastem, nu stirbeste cu nimic din spectaculozitatea unui corp perfect cladit. Iar cand acesta este in cea mai naturala ipostaza a sa, miscarea, totul se amplifica.

Baletul e o astfel de manifestare. Nu e o miscare circulara si uniforma, ca alergatul, e aparent dezordonata, are ruperi de ritm si spune o poveste.

E povestea muschilor incordati, a fibrelor care stau sa plezneasca, a pozitiilor inaccesibile muritorilor de rand, care isi petrec o prea mare parte din timp in scaune si fotolii.

Pentru fotografi, e o provocare: sa imortalizezi un moment, sa impietresti miscarea, dar sa ii lasi destula libertate privitorului, incat sa isi imagineze ce a fost inainte si ce va fi dupa. Jeremy Breningstall e un nou Praxiteles. Nu ciopleste in marmura, dar are nevoie de aceeasi finete pentru a surprinde acele momente care merita.

Haideti sa ii admiram opera in numarul 6 al Camerei Obscure!

martie 8, 2009

Goana dupa frumusete

cover3Iertata fie, rogu-va, platitudinea cu care voi incepe: traim in secolul imaginii. Sunt sigur ca ati mai auzit asa ceva, precum si una dintre faimoasele derivate ale acestei asertiuni, aceea ca, in epoca noastra, frumusetea este preponderent exterioara. Cine au fost victimele sau marile castigatoare ale acestei transformari a perceptiei? Ma incumet sa spun ca reprezentantele sexului frumos si slab.

Ca barbat, e greu sa abordezi problema frumusetii feminine de astazi fara a cadea fie in extrema criticii frustrate a superficialitatii, fie in cea exagerat extatica fata de gradul de desavarsire la care urmasele Evei au ajuns in a-si prezenta nurii. Ma voi erija intr-o ipostaza pe care, mai mult ca sigur, nu vi-o va recunoaste nicio fata: de sfatuitor!

Fetelor, prea multe dintre voi credeti ca revistele de frumusete va fac urate. Da, poate va descoperiti unele mici defecte comparandu-va cu personajele photoshopate de pe hartia glossy. Dar nimeni nu va poate impiedica sa refuzati aceasta stacheta!

Puteti zmbi intelegatoare privind goana altora dupa ravnita distinctie That Hansel, he’s so hot right now!, pentru ca, pana la urma, setea de frumusete n-o fi asa dezumanizanta ca setea de putere sau de avutie.

Aduc ca sprijin vorbele simpaticei Rebecca Bloomwood, pe care sigur o cunoasteti, iar daca nu, atunci ar trebui: Daca oricine ar putea sa-si schimbe hainele in fiecare zi, n-ar mai exista nefericire in lume!

Pentru a vedea cateva mostre al goanei dupa frumusete, rasfoiti numarul 5 al Camerei Obscure!

decembrie 31, 2008

Mantuirea artistilor ratati

Filed under: Camera Obscura — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , , , ,

cover-hard-dogs-life

 

Visam sa fim cineva. Visam sa insemnam ceva. Visam ca rodul fermentilor interni ai sensibilitatii noastre sa ajunga la ceilalti.

 

 Sunt sigur ca si cel mai exact dintre oameni isi doreste in adancul sufletului sa fie artist. Ce faci insa cand fierberea launtrica nu are instrumentele necesare pentru a se proiecta in exterior? Multi isi revendicau numele de ”sculptor” in vremea lui Michelangelo. In timpul lui Monet, multi raspundeau la apelativul de ”pictor”. Un contemporan si admirator al lui Dostoievski il definea pe ”scriitor” ca fiind omul care stie sa exprime mai bine ceea ce altii simt mai bine.

  

Fotografia este arta care sprijina lupta impotriva acestei nedreptati. Tehnologia devine debuseul celor care simt enorm, vad monstruos, dar de care condeiul, pensula sau dalta nu asculta. Cu un simplu aparat poti emotiona, inveseli sau intrista, poti indemna la reflectie sau la actiune, poti crea tragedii sau comedii. Uitati-va in paginile revistei la profesiile celor care impartasesc aceasta pasiune si veti constata ca fotografia este arta democratizata.

 

 Mihaela Cojocariu a profitat din plin de aceasta egalitate de sanse. Fotografiile sale sunt compozitii lucrate cu migala unui bijutier. Nu surprind viata in miscare, ci decupeaza fragmente ale acesteia, pe care apoi le supune unor incantatii poetice. Titlurile sunt cuvintele cheie care deschid cutia interpretarilor. Tot ceea ce extragem de aici este darul pe care Mihaela Cojocariu ni-l ofera: libertatea de a alege.

  

”Artist” este un titlu pe care oricine il poate oferi, dar care nu are acreditare unanima. Eu ma incumet sa i-l acord Mihaelei Cojocaru, stiind ca voi avea sustinerea voastra.

Pentru mai multe fotografii ale Mihaelei Cojocariu, dar si ale altor artisti fotografi, vizitati numarul 3 al Camerei Obscure.

 

 

follow-you

 

moonrise

 

 

Blog la WordPress.com.