Caiet de insemnari

ianuarie 8, 2010

Fost-am si la Avatar

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00ian.
Tags: , , , , , , , ,

O precizare se cuvine facuta inca de la inceput: eu am vazut filmul 2d, asa ca admit, fata de admiratorii infocati ai acestui film, ca acel 1d lipsa mi-a influentat poate perceptia.

Tot lor e cazul sa le spun ca am vazut filme 3d la viata mea si am simtit, chiar si fara IMAX sau ochelari, ca imaginile din Avatar sunt de asa natura facute, incat sa imi dea impresia ca intra peste mine in sala.

Avatar este un film remarcabil, atat in ceea ce priveste calitatile, cat mai ales defectele. Are efecte speciale remarcabile, remarcabile de multe si apasate influente si pastise din alte productii consacrate si, mai presus de toate, o puerilitate remarcabila.

Despre efecte nu e cazul sa insist; le stiti sau le veti vedea cu ochii vostri, bidimensionali sau tridimensionali. Suficient sa spun ca imaginile care m-au captivat inca de pe vremea cand am vazut teaser-ul sunt pe masura asteptarilor.

Povestea: un soldat imobilizat in carucior (Nascut pe 4 iulie!) ajunge pe o planeta numita Pandora, unde devine membru al unei echipe de cercetatori care intra in corpurile catorva exemplare de bastinasi, inalti, albastri si foarte incapatanati. Belicos la inceput, se indragosteste de o aliena cu coada sexi, invata caile vietii acestora bla bla. Nu va lasati inselati de aceste ultime cuvinte. Povestea in sine este frumoasa – sa nu-mi spuna mie nimeni ca nu si-ar dori sa-si gaseasca menirea, adevarata dragoste si o comunitate in care sa se simta in largul lui.

Problema e ca scenariul nu face nici un efort sa se distanteze de Ultimul Samurai, Pocahontas sau Dansand cu lupii, pe care le mirosi de la o posta, iar cine simte ca filmul nu il solicita intelectual prea mult (adica toti cu IQ-ul peste 60) poate incerca sa identifice si alte filme din care a luat James Cameron si a indesat in al lui. Eu unul am mai simtit un iz de Apocalypto si – de asta sunt foarte mandru pentru ca e foarte de detaliu – am recunoscut in imensul pasaroi pe care personajul principal il captureaza ca sa se reabiliteze in fata tribului si a alesei, pe ferocele creaturi din Pitch Black.

Vorbeam de pueril. Sigorney Weaver care face pe ecologista dura, dar fumeaza pretutindeni, colonelul agresiv si grizonat care, cand se afla la carma navei, are nume de cod Tata Dragon, oglinda retrovizoare de la robotii ultrasofisticati si figurile de mohicani animalizati ale bastinasilor sunt doar cateva dintre motivele pentru care am avut dezlegare sa rad chiar si in scenele cu mare incarcatura emotionala.

Nu cred ca e cazul sa cad in tragic si sa spun ca Avatar deschide calea unui nou tip de filme, care nu se mai adreseaza cognitivului, ci doar senzorialului, adica mai pe romaneste – tampesc, pentru ca puterea de a alege ce si cum vedem e a noastra.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.