Caiet de insemnari

februarie 12, 2012

Sa privim pictura! (LXV)

Bar la Folies-Bergère

O pictura tarzie a lui Manet pe care si eu am descoperit-o tarziu si care demonstreaza inca o data ca impresionismul sau, in comparatie cu al celorlalti grei, a vizat o altfel de natura, cea umana.

Trei chestiuni mari si late au construit admiratia pe care o am pentru acest tablou.

Prima este precizia cu care este sugerat cadrul, un bar pe care in zilele noastre l-am numi „de fiţe”, cu bauturi fine si scumpe si cu oameni multi care sunt convinsi ca simpla prezenta acolo ii imbiba cu status social si cu noblete.

A doua este ceva ce in termeni literari s-ar numi „licenta poetica”, un fel de „Cobori in jos, Luceafar sfant” a lui Eminescu, in varianta vizuala. In spatele figurii centrale este o oglinda, deci eu, privitorul, ar trebui sa ma reflect in ea si, conform pozitiei si legilor fizicii pe care vag mi le amintesc din liceu, ar trebui sa ma regasesc fix in spatele barmanitei, ocupand o mare parte din panorama localului. Manet si-a permis insa sa mute reflectia in partea dreapta si m-am chinuit in fel si chip sa ma pozitionez mental pentru a gasi o logica in aranjamentul spatial al picturii si nu am reusit.

E clar, francezul si-a permis in amurgul vietii sa sfideze inca o conventie, de data asta a fizicii, asa cum facuse cu multi ani inainte cu cele sociale, in Olympia sau Dejun pe iarba. Ce e extraordinar e ca „licenta artistica” e perfect justificata: impresia generala pe care o produce ar fi ciuntita fara imaginea de pe fundal.

Ce de-a treia calitate a acestui tablou este figura sa feminina. Nu sunt un impatimit al barurilor, dar am umblat prin destule si am fost servit de destule chelnerite si barmanite, incat sa mi se para ca recunosc in cea infatisata de Manet o universalitate a acestei profesii – un amestec de oboseala, dezamagire, atractivitate, lascivitate si un pic de ingustime.

Ros de o boala pe care o avea de la femei, Edouard Manet a mai gasit totusi putere sa nu le poarte pica si sa le aduca inca un omagiu cu arta sa irepetabila.

septembrie 3, 2010

Sa privim pictura! (XLVII)

Executia lui Maximilian

N-ai cum sa nu te gandesti la Tres de Mayo de Goya cand privesti aceasta pictura a lui Edouard Manet. Dar imediat vor aparea comparatiile.

Cea mai importanta este ca tabloul spaniolului da nastere cultului unor martiri, pe cand aceasta e lipsita de simtul grandorii, fie el si tragic, deoarece povestea imparatului de origine franceza al Mexicului nu este decat cea a unui pion incapatanat, prins in lupta dintre marile puteri intr-o tara semisalbatica (daca nu va pasioneaza istoria, puteti incerca voluminosul roman De la tron la esafod, al lui Karl May, pentru a va face o idee). Iar sfarsitul sau pare a fi descris pe masura.

Ce mi-a dat de gandit este cat de mult poate diferi perceptia unui om, in functia de cum ii este oferit filtrul. Si pictura lui Goya, si a lui Manet au, in fond, acelasi subiect. Dar creatia spaniolului, desi mai tenebroasa prin combinarea culorilor, pare ca inspira mai multa speranta in forta omului de a se opune, chiar si mortii, pe cand cea a francezului e foarte amara, in special datorita acelor personaje de pe zid, vag schitate, care nu privesc acest funest si solemn moment decat ca pe o distractie facila.

aprilie 7, 2010

Sa privim pictura! (XLI)

La maja desnuda

La maja desnuda

La maja vestida

La maja vestida

Pot sa va provoc din nou la un joc al deosebirilor, asa cum am facut-o la picturile lui Georges de la Tour.

Dar ce imi doresc mai mult este sa va indemn sa reflectati asupra arsenalului de seductie al unei femei.

La maja desnuda este un nud frumos, care poate sta alaturi de Venus din Urbino sau de Olympia ca valoare. Dar La maja vestida este tabloul care dezvaluie tainele puterii sexului neinspirat numit slab: privirea lasciva si gesturile lenese care parca invita la pacat.

Cronologic, La maja desnuda a fost pictata prima; admirabil este insa umorul lui Francisco Goya, care, acuzat de indecenta, a acoperit carnurile, dar nu eliminat ispita din a doua pictura.

Nota: Am lasat titlurile in spaniola pentru ca au o frumusete aparte in limba in care s-au nascut.

Blog la WordPress.com.