Caiet de insemnari

decembrie 5, 2009

Cele doua fete ale alienarii

Mult timp n-am inteles de ce americanii considera De veghe in lanul de secara asa un reper al culturii si identitatii lor. Dupa ce am citit Bullet park de John Cheever, am deslusit raspunsul – pentru ca asa e.

Tipul inadaptat, care nu isi mai gaseste locul pe lumea asta e si subiectul acestui roman, numai ca autorul ia acea personalitate alienata, superb creionata de J.D. Salinger si ii da doua forme, antagonice, dar complementare.

Una este o familie de orasel de provincie, indestructibil ancorata in viata sociala, ai carei membri traverseaza diverse crize de personalitate, cu o concentrare suplimentara asupra tatalui.

A doua ipostaza este cea a unui tip crescut fara familie, care hoinareste lumea in lung si in lat, iar, daca va incumetati sa il categorisiti ca fiind dus cu pluta, nu va inselati prea mult, pentru ca, atunci cand ajunge in oraselul care da si numele cartii, se hotaraste sa il crucifice pe fiul familiei de mai sus, ca sa trezeasca omenirea din marasmul in care s-a scufundat.

John Cheever a fost la un moment dat supranumit „Cehov al suburbiilor” si nu fara temei, pentru ca are o maniera similara cu a marelui rus in a reda forfota interioara a gandurilor cu precizia si detasarea unui emitator plantat in mijlocul lor.

Din ciocnirea celor doua fete ale alienarii reiese concluzia: Fie familia cat de rea, tot mai bine e cu ea.

iunie 30, 2009

Pentru programatori, fara numar

extindereaPrimul roman a lui Michelle Houllebecq pe care l-am citit, Particule elementare, face parte din categoria cartilor-diluviu. Nu este un diluviu de metafore ca Un veac de singuratate, nu e un diluviu de voci, precum Conversatie la Catedrala, e un diluviu de abjectii. Cateva sute de pagini deprimante, care te trec printr-o mare parte a suferintei umane, dar, la final, un paragraf in care autorul comprima atata intelepciune, cat nu o fac filosofi in tomuri intregi, te izbaveste si face din cartea francezului una cu adevarat memorabila.

Extinderea domeniului luptei e diferita. E mai mica si are un efect invers. Prima jumatate e De veghe in lanul de secara peste ani, cu protagonistul programator si cu o viata la fel de searbada. Filtrul interior al personajului are un gust amar, dar nu e lipsit de savoare si chiar de umor si orice cititor se simte indreptatit sa spere ca la un moment dat va fi mai bine.

De la un punct incolo, insa, Houellebecq nu ne mai iarta si ne afunda in niste trairi atat de depresive, incat parca te ard pe suflet. Cel mai insuportabil e ca speranta, creatura aia firava care ne-am ramas pe fundul cutiei Pandorei, aici e moarta si putrezita. E o anti-apoteoza, cea a infrangerii omului contemporan.

Nu recomand aceasta carte celor care au probleme reale cu depresiile. O recomand calduros celor care au probleme sufletesti inchipuite. Va stiti voi care cum sunteti.

aprilie 6, 2009

Bunul, raul si cititul

Intamplator, am citit Nesuferitele zile de luni de Arnon Grunberg si Marti cu Morrie de Mitch Albom una dupa alta si mi s-a intarit urmatoarea convingere: pe lumea asta, binele nu e deloc spectaculos si pare banal, iar raul e atat de generos ca manifestare, ca oricand se gaseste cineva sa scrie cumva despre el.

Prima carte e un fel de De veghe in lanul de secara a unui european si olandez pe deasupra. E obositoare si agasanta deseori, dar capitolele care descriu experientele protagonistului cu prostituate de diferite calibre sunt, si nu mi-e rusine s-o spun, delicioase prin cinismul, descompunerea morala si umorul negru cu care sunt imbibate.

A doua e o carte motivationala, scrisa dintr-o perspectiva cat de cat inedita, a unui profesor in pragul mortii care isi impartaseste experienta de viata unui fost elev, prin intermediul caruia aflam si noi cum sa traim astfel incat sa nu regretam ca am facut-o. Stilul e sec, iar ideile, evident, utile si deloc originale.

Asa ca, daca e sa cititi o carte, incercati ca dupa sa lecturati si ceva exact opus. Nu de alta, e pacat sa cadeti in vreun extremism.

Blog la WordPress.com.