Caiet de insemnari

iunie 15, 2009

Telegrafice

Repejor, cateva vorbe despre ultimele mele cuceriri de pe taramul lecturii:

O istorie a lumii in 10 capitole si jumatate de Julian Barnes – oricum as intoarce-o, cartea asta imi aduce aminte ba de Atlasul norilor de David Mitchell, ba de Cartea apocrifelor de Karel Capek, iar de la capitolul al treilea, comparatiile ii devin nefavorabile, pentru ca se pierde in elucubratii care au potential sa plictiseasca pe oricine.

Dragostea dureaza trei ani de Frederic Beigbeder – s-ar putea numi fara probleme Snobismul literar dureaza 200 de pagini; autorul, foarte la moda, am auzit, arata, in stil asemanator confratelui de mai sus, cat de bine stie el sa scrie in diverse tonalitati, numai ca sa ne ilustreze drama interioara a unui idiot indragostit; dupa ce ne seaca la inima sustinand ideea titlului, la final o da la intors, asa, ca sa ne demonstreze flexibilitatea sa ideatica. Bleah…

Pilat din Pont de Roger Caillois – o carte eleganta, scrisa de un veritabil intelectual, asta fiind, in fapt si principalul ei defect; desi placuta la lectura, ideea zbaterilor interne ale celui care L-a condamnat pe Iisus, poarta prea apasat pecetea unei inteligente speculative.

Hot Line de Luis Sepulveda – de obicei, cartile se ecranizeaza, aici e invers; daca ati vazut vreunul din filmele cu politistul dintr-o bucata, dar onest, care calca pe multi pe coada, atunci, teoretic, n-ar mai fi nevoie sa o cititi. Ati pierde insa cateva replici haioase si un stil literar priceput in a acumula suspansul, pe care insa il risipeste cand te instalezi mai confortabil sa il degusti.

Incheiere nu mai scriu, ca si asa am de bagat o gramada de tags-uri.

noiembrie 21, 2008

6 in 1 – superoferta

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00nov.
Tags: , , , ,

Pe coperta cartii lui David Mitchell, Atlasul norilor, sta scris: Cel mai bun si mai indraznet roman al anului 2004. Habar nu am care sunt toate celelalte aparute in acel an, dar o asemenea afirmatie a avut darul sa-mi zgandareasca un pic spiritul de carcoteala.

Ca sa faceti o idee foarte clara despre cum e Atlasul norilor, imaginati-va ca intr-un pliculet aveti cafea, zahar, lapte, lingurita si cana. Un notar american intr-o calatorie in Pacific, un tanar compozitor ajuns in casa unuia mai cunoscut, batran si profitor, o jurnalista de investigatie decisa sa rastoarne afacerile necurate ale unei mari corporatii, un editor sexagenar si cam escroc, o clona dintr-o societate futurista totalitara si un salbatic dintr-o lume postapocaliptica sunt naratorii pe care ii intruchipeaza Mitchell in romanul sau.

Cam prea mult, nu-i asa? Deh, trecut-au vremurile cand autorii aveau un stil al lor, propriu si inconfundabil. In zilele noastre, scriitorii sunt niste actori, se deghizeaza pentru a ne livra niste adevaruri simple, care, reduse la chintesenta, s-ar rezuma in cateva cuvinte. David Mitchell e un fel de Peter Sellers al scriiturii: isi modifica pur si simplu vocea ca sa creeze un personaj, efort care nu prea lasa loc la inovatie, dar e uimitor cand il contempli. Ii simti pe Daniel Defoe, pe romanticii de tot felul, pe Raymond Chandler, pe Herman Melville, pe Chuck Palahniuk, pe Ken Kesey, pe Aldous Huxley, pe Isaac Asimov, iar astia nu sunt decat cei pe care i-am dibuit eu. Nu strambati din nas; pentru pura placere a lecturii, Atlasul norilor este impecabil. E ca si cum te-ai duce la sala de forta si ti-ai exersa diversele grupe de muschi, in cazul asta fiind vorba de inteligenta, umor, sensibilitate si rabdare. Si, pentru ca veni vorba de rabdare, nu ma pot abtine sa va destainui ca dupa partea cu salbaticul am simtit nevoia sa stiu cine a tradus romanul, nu de alta, dar tare trebuie sa se fi chinuit.

Cel mai frumos este insa ca, dupa ce, istovit, intorci ultima pagina, mesajul lui David Mitchell, care altfel pare banal, te patrunde: iubeste viata si pe semenii tai!

Cel mai bun si mai indraznet roman al anului 2004? Nu stiu, dar bun e sigur.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.