Caiet de insemnari

decembrie 13, 2011

Autobiografie criptata

Cateodata vad un film si inteleg ce pot la suprafata si cat ma duce capul in profunzime. Alteori (mai rar), stiu unele detalii legate de cei implicatii in realizarea unei pelicule, care ii confera astfel semnificatii in plus sau chiar in contrapunct. Despre Orson Welles si destinul sau in cinematografie se intampla sa stiu destule, pentru ca Citizen Kane (despre care am indraznit sa-mi fac o intreaga lucrare de licenta) isi cimenteaza treptat pozitia de cea mai buna creatie cinematografica din toate timpurile in mintea mea, desi apar atatia si atatia pretendenti la aceasta unica onoare.

Asa ca ma voi aventura sa intru direct in ceea ce eu consider a fi semnificatia filmului Touch of Evil. O bomba detonata la frontiera Americii cu Mexicului ii prinde intr-un hatis de tradari si samavolnicii pe un onest si mult prea dedicat politist mexican (un Charlton Heston oaches, alegere riscanta, dar reusita), proaspata sa sotie americanca (Janet Leigh, foarte expresiva in redarea fragilitatii si integritatii) si un politist american obez, temut si care actioneaza prin mijloace brutale si chiar ilegale (ghici ciuperca cine-i?).

Intre cei doi oameni aflati in slujba legii se va isca un duel in care Heston incearca sa  rezolve cazul exploziei, dar si sa demaste infamia omologului american, care, la randul lui, il ataca in toate felurile pe haituitor, incheind intelegeri cu niste mafioti care ii poarta pica si atingandu-l in punctul cel mai nevralgic: sotia.

Actiunea in sine nu e extraordinara, uneori pare absurda sau neverosimila, dar tot arsenalul regizoral al lui Welles e la locul lui: umbre mestesugite, unghiuri care incarca imaginile de semnificatii, muzica excelent aleasa si, per total, o atmosfera de mister, tensiune si inexplicabil.

Dar miezul la care voiam sa ajung e ca modul in care Welles arata sau actioneaza este, in opinia mea, o alegorie a destinului sau de dupa Citizen Kane. Cu aripile taiate de esecul comercial al filmului pentru care a avut puteri absolute precum nimeni altul din istoria cinematografiei, Orson Welles s-a zbatut sa recastige increderea potentatilor Hollywood-ului si sa stranga suficienti bani pentru a mai turna cate o pelicula dupa sufletul sau. Pe cand alti regizori castigau faima, premii si averi, Welles se tara prin viata sa ciuntita la fel cum personajul sau supraponderal si olog isi poarta masivitatea in Touch of Evil.

De asemenea, caracterul acestuia abuziv si necinstit e destul de evident o aluzie prin care Welles arata ca a fost constient de disidenta personalitatii sale de cineast, iar modul cum personajul sau ajunge sa fie incoltit si parasit de toti denota amaraciune, regret si aproape un auto dafé. Suprinzator, daca il cunosti un pic, dar asteptati totusi finalul, si va veti lamuri pe deplin.

Ca o contrapondere, politistul onest si scrupulos (si un pic afectat) interpretat de Charlton Heston reprezinta lumea conformista a cinematografiei, care urmeaza niste sabloane si nu indrazneste sa se abata de la acestea, din teama de esec. Tanara si fragila sotie este sacrificata in goana dupa asa-zisa dreptate si reprezinta ce se pierde cand o opera nu este rodul independentei si al dorintei de a urmari frumosul in stare pura.

Daca veti vedea Touch of Evil dupa ce veti citi acest articol, veti avea impresia ca am dreptate, dar ca totusi mi-a scapat ceva. Asta e, de fapt, marele farmec al lui Orson Welles: oricat de mult te-ai stradui sa-l prinzi, tot iti aluneca printre degete.

iunie 15, 2010

Greoi, dar cu idei

Cu toata cultura pe care imi imaginez ca o am, tot mi se mai intampla sa dau peste personalitati si creatii semnificative despre care n-aveam habar.

Asa s-a intamplat cu G.K Chesterton (1874 – 1936), un englez complex care a scris de toate si cu destul stil si umor, pare-se. Mie mi-a cazut in mana Hanul zburator, un roman alegorico-satiric cu o idee haioasa. Intr-un exces de puritanism, in Anglia de dupa un eveniment care mi s-a parut a fi chiar Tratatul de la Berlin din 1878, un politician in voga, aflat si sub influenta unui pseudo-profet musulman, declanseaza o campanie impotriva stabilimentelor care comercializeaza bauturi alcoolice.

Asta ii revolta pe un ciudat si patimas aventurier si pe un blajin hangiu, care, neputand indura grava atingere adusa fundamentalei libertati a poporului englez de a se pili zdravan, speculeaza o chichita a nefastei legi si iau firma hanului, pe care o poarta prin diverse locuri din tara, vand shot-uri de rom fara sa se zgarceasca si trec prin diverse patanii.

Romanul abunda in idei sanatoase: pe de o parte condamna excesul de moralitate, care deseori ascunde vicii mai rele; pe de alta, nu menajeaza apucaturile spre bautura ale propriului popor. De actualitate mi s-a parut atacul impotriva a ceea ce am numi in prezent political correctness – toleranta excesiva, manifestata in numele democratiei, fata de culturi si obiceiuri care insa resping democratia. Avand in vedere ca am apreciat si demersul lui Pascal Bruckner din Tirania penitentei, si aici mi-a mers la suflet taria de a lua atitudine impotriva ipocriziei si a tupeului multor reprezentanti ai religiei islamice, care pretind in Europa ceva ce nu sunt dispusi sa ofere in tarile lor de bastina. Chesterton arunca sageti insa si spre bastinasii englezi, ale caror prostie si snobism contribuie la propagarea acestui flagel.

Neajunsul acestui roman este stilul greoi, cu personaje care sunt mai mult plasmuiri menite sa sustina esafodajul ideatic. Exista si o sumedenie de cantece de voie buna, unele – spre cinstea traducatorilor – adaptate binisor limbii romane, care fragmenteaza naratiunea. Cadrul temporal e destul de ambiguu: pomeneam de tratatul din 1878, dar apar automobile, care sunt folosite in mod curent.

Figura lui G. K. Chesterton, masiva si cu un licar de inteligenta ironica in ochi, mi-a adus aminte de cea a lui Orson Welles si astfel mi-am dat seama ca ar fi niste asemanari si intre Hanul zburator si Citizen Kane. Ambele sunt creatii ale unor oameni cu o desteptaciune peste medie, carora le-a placut sa jongleze cu ideile, care au nedumerit si care scapa unor interpretari absolute.

G. K. Chesterton

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.