Caiet de insemnari

decembrie 22, 2009

It’s a bloody western, that is!

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , , , ,

Un politist e atat de bun, incat colegii lui par incompetenti, asa ca sefii il transfera in satul cel mai cuminte din Anglia. Acolo personajul nostru se procopseste cu un partener cam tantalau si, cand isi pierduse speranta ca va avea vreodata ceva de facut, incep sa se petreaca niste crime atroce, carora le cad victima membri marcanti ai comunitatii.

Cam pana in punctul asta imi permite constiinta sa va divulg scenariul din Hot Fuzz. Totusi nu ma lasa pardalnica de inima sa nu va spun ca actiunea va lua o intorsatura neasteptata (daca o sa cititi si Jurnal de Chuck Palahniuk, o sa gasiti niste asemanari) si umorul se va ingramadi masiv spre final, cu o bestiala referire la Bad Boys II.

Hot Fuzz este o parodie  a unor genuri consacrate de filme (western, thriller, horror), dar care evolueaza intr-o creatie autonoma si delicioasa, chiar si in cele mai morbide momente ale sale. Nu va ganditi insa la o parodie gen seria Formidabilii, adica exagerata pana la satietate.

Filmul e englezesc, deci are acea trasatura speciala a umorului acestui popor: cele mai mari tampenii sunt spuse cu o seriozitate dezarmanta. Insusi protagonistul e o marturie: politistul perfect e interpretat de Simon Pegg, care oricum numai virilitatea in persoana nu pare. Insa se achita excelent de sarcina sa, ca si restul distributiei, din care mai fac parte Timothy Dalton si Jim Broadbent. Ritmul actiunii nu e cu nimic mai prejos decat cele mai trepidante productii hollywoodiene.

Dupa hohotele de ras, o dilema imi staruie in minte: sa ma bucur ca sunt atat de inteligent si cult ca am deslusit ce locuri comune sunt parodiate in Hot Fuzz sau sa ma ingrijorez ca imi sunt atat de inradacinate in minte, ca se activeaza automat?

august 9, 2009

E greu sa gasesti un mix bun

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00aug.
Tags: , , , , , , ,

Pentru mine, umorul in literatura are ca extreme pe Wodehouse si Jerome K. Jerome, pe de o parte, si Chuck Palahniuk, pe de alta. Primii sunt exponentii umorului englezesc, fin si sec, celalalt e un american deprimant, acid si spumos.

Cand l-am descoperit pe Tom Sharpe, recomandarile de pe coperta il dadeau ca revendicand-se din traditia englezilor mai sus amintiti. Inceputul romanului Alternativa Wilt mi-a intarit aceasta impresie, smulgandu-mi cateva zambete, nu mai mult, dar, pe parcurs, lucrurile iau o intorsatura neasteptata si cat se poate de placuta.

Din a doua jumatate a cartii, gagurile se inmultesc, situatiile absurde, dar cu un haz nebun, iau amploare, iar hohotele mele de ras, avand in vedere ca mai am obiceiul sa citesc in aer liber si in locuri publice, au atras atentia unor destui trecatori, care, in sinea lor, mi-au pus diagnostice psihiatrice deloc magulitoare.

Daca asteptati sa aflati intriga acestei carti, asteptati degeaba. Am mai multe motive sa fiu atat de ciufut: unu la mana – e al doilea roman dintr-o serie si are personaje care deja erau introduse, deci si eu am avut dificultati in privinta asta; doi la mana – trama narativa e o ploaie de situatii care se succed cu o viteza ametitoare si m-as incurca si pe mine si pe voi; trei la mana – v-as strica toata placerea, singuri trebuie sa descoperiti si sa ii gustati savoarea.

La final, Tom Sharpe se deplasase dinspre confratii englezi pana la jumatatea drumului cu Palahniuk. E greu sa gasesti un mix bun, dar Alternativa Wilt e o super exceptie.

Asa ca, ori mergeti pe incredere si o cititi, ori veti pierdeti o distractie pe cinste. Alegerea va apartine :P!

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.