Caiet de insemnari

ianuarie 27, 2014

Neseriozitatea ca arta

American Hustle1Vazand si American Hustle, mi-e limpede ca lumina zilei ca anul asta Oscarurile se invart in jurul unor abateri mai mult sau mai putin grave de la moralitate si decenta, asta presupunand ca acestea exista in mod imuabil.

Spre deosebire de restul filmelor, cel regizat de David O. Russell se distinge prin evolutia ascendenta a placerii pe care mi-a generat-o. Daca la 12 Years a Slave placerometrul a stat tot timpul jos, la Captain Phillips a scazut datorita lungimii si a conventionalitatii, pentru a creste usor spre final, la Gravity a oscilat datorita ineptiei scenariului, iar la The Wolf of Wall Street a atins maximul pentru a cadea la medie, din cauza supraincarcarii, la American Hustle acul a stat la inceput nemiscat vreo 20 de minute, perioada care pare un elogiu adus inutilitatii.

Apoi are loc revelatia!

Gainariile unei Amy Adams foarte femme fatale si ale unui Christian Bale durduliu si cu acelasi complex pe care il avea Basescu pana sa isi taie suvita, precum si mega-complotul de demascare a coruptilor in care ii atrage agentul FBI interpretat de Bradley Cooper nu trebuie sub nicio forma luate in serios! Daca faceti asta, actiunea vi se va parea puerila, asa cum si este, si veti pierde exact deliciile pe care le ofera aceasta pelicula.

American Hustle este facut pentru pura incantare de a pune niste actori formidabili sa joace in scene amuzante, ridicole, tandre, agitate sau absurde, fara ca acestea sa aiba neaparat vreo logica sau coerenta. Daca puteti accepta asta, va asteapta o distractie pe cinste. Nu stiu cum face, dar David O. Russell e un fel de Midas in ceea ce priveste scenariile si interpretarile.

Are si cu cine. Amy Adams este derutanta si fermecatoare si afiseaza masiv un decolteu inuman pentru barbati, Christian Bale este retinut, dar foarte expresiv, chiar si sub machiaj si ochelari fumurii, Bradley Cooper este inca o data halucinant de hazliu, dupa ce acum doi ani nu dadeam un pol pe potentialul lui actoricesc, iar Jennifer Lawrence isi joaca rolul de casnica tzatza cu o verva aiuritoare. Acestia sunt nominalizatii la Oscar, dar nu merita ignorati nici Jeremy Renner, Louis C.K. sau Michael Pena.

Reiau, pentru cine n-a avut rabdare sa-mi citeasca tot articolul: Mergeti la American Hustle, lasati logica la usa la cinematograf si va asteapta o distractie pe cinste!

decembrie 15, 2008

Impuscaturi si vite

Filed under: Filme — Iulian Fira @ 13:43 +00:00dec.
Tags: , , , , ,

De cand eram mic, am fost invatat sa numesc western-urile filme cu impuscaturi si vite. In 3:10 to Yuma vite nu apar decat putin, dar impuscaturi sunt din belsug. Auzisem ca filmul e de fapt un remake, dar habar nu am de original, asa ca nu prejudecati nu am avut cand l-am privit. Cu toate acestea nu mi-a scapat senzatia ca realizatorii nu au avut in cap sa faca ceva original, ci doar ceva sanatos si antrenant.

3:10 to Yuma e un film cu barbati scumpi la vorba si iuti de pistol. Christian Bale (prestatie onorabila) e un fermier linistit, prea linistit chiar, care ajuta la prinderea unui bandit celebru (Russell Crowe) si se baga sa il transporte pana la trenul care l-ar duce la inchisoare, in ciuda faptului ca gasca de faradelegi a captivului nu s-ar da in laturi de la nimic sa il salveze. Unde mai pui ca si prizonierul e cel putin dat naibii. Ben Foster face un rol tare de personaj negativ detestabil, dar Crowe salta filmul. E genul de personaj ”you love to hate”, diabolic si fermecator si cu o moralitatea a lui, pe care numai candoarea filmelor americane o poate afisa. Ii prinde bine sa mai iasa din ipostaza de baiat bun cateodata, ii tine talentul neplafonat.

In rest, muzica buna, imagine asijderea. O experienta agreabila per total.

octombrie 12, 2008

Ingeri si demoni

Inainte sa vad The Dark Knight, l-as fi descris in multe feluri: continuarea unui film naspa (pentru mine) – Batman Begins, filmul care m-a frapat prin faptul ca, timp de cateva zile a stat pe locul I in topul IMDB, exemplu de film la publicitatea caruia a contribuit un eveniment tragic.

Dupa ce l-am vazut, nu pot sa il descriu decat ca pe un imn inchinat iubirii fata de aproape, fata de cel de langa tine care iti greseste, te raneste sau habar nu are ce faci pentru el. Nu este un imn in versuri sau strofe, este un imn modern, compus din imagini, replici si actiuni. The Dark Knight are un scenariu pur si simplu frumos, poate cel mai frumos de la Citizen Kane incoace. Nu sunt numai eu cel care a simtit astfel: de la compozitorul Hans Zimmer la Gary Oldman, Aaron Eckhart, Morgan Freeman, Michael Caine sau Christian Bale, toti cei implicati in realizare au dat ce au avut mai bun pentru ca acest film sa se ridice la nivelul pe care il merita.

Iubirea este atat de puternica in The Dark Knight, tocmai pentru ca are de infruntat raul absolut. Doar nu credeati ca l-am uitat pe Heath Ledger? Nici nu il voi putea uita vreodata, pentru ca personajul sau, The Joker, aduna atata inteligenta, ura si dementa la un loc, incat numai efortul ca un actor sa interpreteze asa ceva mi se pare infricosator. Heath Ledger a indraznit sa se ridice pe culmile genialitatii si a platit scump pentru asta.

Pentru mine, The Dark Knight este Divina Comedie a zilelor noastre:

Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte

Caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

Asemeni rotii ma-mpingea-nainte

Iubirea ce roteste roti si stele.

Blog la WordPress.com.