Caiet de insemnari

ianuarie 8, 2014

Femeia

handmaids-taleDaca mai demult va spuneam despre cum a evoluat relatia mea cu Amelie Nothomb, acum va voi prezenta pe cea cu Margaret Atwood.

Atractia a fost puternica de la prima intalnire – o femeie stapana pe ea, care stie ce vrea si stie cum sa obtina asta. S-a despartit de mine, lasandu-ma cu o dorinta ardenta de a o revedea.

Nu s-a intamplat imediat, dar cand soarta ne-a adus din nou impreuna prin intermediul lui The Handmaid’s Tale, senzatia a fost si mai puternica. N-a  mai existat noutate, insa intensitatea trairii a compensat asta cu varf si indesat.

Romanul e o poveste distopica scrisa la persoana I, a unei femei dintr-o societate viitoare dominata de barbati si viciile lor, in care reprezentantele sexului frumos sunt impartite pe roluri, protagonistei noastre fiindu-i rezervat cel de prasila. Acest cadru scandalos se dezvaluie treptat, iar feminismul lui Atwood, presupunand ca autoarea a fost manata de asa ceva, n-are nimic socant. Pana la urma, in aceasta constructie fictiva, femeile sunt cele care sufera.

Scriitoarea canadiana m-a sedus fara mila prin capacitatea-i uluitoare de a reda zvacnirile interioare ale unei persoane care a pierdut totul si care nu mai traieste decat din amintiri si dintr-o plapanda scanteie de viata. Daca data trecuta m-a atras intr-un labirint de planuri narative, acum doar m-a purtat de mana prin fluxul constiintei eroinei; am urmat-o, insa, hipnotizat de mersu-i scriitoricesc unduitor, caruia nu i te poti opune.

Cand m-am despartit de aceasta scriitoare, am ramas in dilema: Cu The Handmaid’s Tale a vrut oare sa le dea o palma morala barbatilor de pretutindeni sau le-a oferit in cheie criptata un tratat de intelegere a femeii, cu dorintele, angoasele si calitatile ei unice?

Nu stiu, dar nu face nimic, asa am un pretext sa ma intalnesc din nou cu Margaret Atwood.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.