Caiet de insemnari

decembrie 17, 2012

Mama lui Harry Potter a nascut din nou!

Rowling_Moarte subitaSunt curios de ce s-a mai apucat sa scrie J.K. Rowling. De foame nu cred, pentru ca a atins miliardu’ cu seria Harry Potter, iar eu, unul, in situatia asta financiara, as proceda precum Dan Diaconescu dupa ce a bagat tot felul de ipochimene in Parlament: mi-as lua o mega-vacanta si m-as duce de la izvoarele Amur-Dariei pana pe crestele Muntilor Stancosi.

Deci varianta cu subzistenta cade. Catarandu-ne pe piramida lui Maslow, dam de nevoi de implinire pe plan social si de auto-realizare. Aici ar fi ceva. Nu cred ca Rowling vrea sa-si duca restul zilelor cu eticheta de mama a lui Harry Potter, vrea sa fie receptata ea insasi drept scriitoare, vrea ca lumea sa o tina minte pe ea, nu pe produsul imaginatiei ei.

Ca urmare, in Moarte subita, a schimbat registrul. De la fantezie a trecut la realism frust, prea frust pe alocuri. Moartea unui consilier local intr-un orasel englezesc catalizeaza conflicte politice, dar si sociale sau personale, intre categorii economico-profesionale distincte (traiasca inventatorul limbii de lemn!). Sub pretextul ca nu mai scrie pentru minori, Rowling se lasa contaminata de sindromul Inarittu (= 1. subst. propriu regizor mexican; 2. tendinta a creatorilor de fictiune de a-si face personajele sa sufere excesiv – n.a.) si aloca fiecarei figuri a romanului un set de defecte, binele uman pe care l-a promovat cu atata tarie in septupla serie vrajitoreasca aparand aici doar sporadic. As fi fost si mai exigent cu aceasta alegere stilistica, daca scriitoarea nu ar fi oferit momente (petreceri, mai precis) in care personajele tarate pe care le construise cu o raceala vecina cu cruzimea se ciocnesc fizic, dar si ideatic, rezultand pagini de o savoare deosebita.

Structura romanului nu-i rea, pentru ca Rowling isi exploateaza abilitatile de configurare a narativului, rafinate pe parcursul a sapte romane si construieste drama cu mana sigura. Relatiile cauza-efect si rolul unor detalii, initial fara semnificatie, fac din moarte subita un mozaic similar cu Oscarizatul Crash sau cu romanul Capital de John Lanchaster, despre care am scris mai demult. Diferenta dintre cele doua carti ar fi ca, din punct de vedere al interactiunilor dintre personaje, in Capital personajele se ating usor in parcursurile lor, iar in Moarte subita isi dau pumni si ghionturi.

Scriitura, ca mod de a alege cuvintele si de a lucra frazele, seamana cu aceea din Harry Potter, dar difera prin inevitabile expresii colocviale si prin o abundenta de locuri comune contemporane, pe care cititorii de peste 50 de ani nu le vor mai intelege, decat daca au interesul sa se uite la notele de subsol. Asa ca, daca vreti sa savurati aceasta carte, grabiti-va cata vreme mai exista Facebook si forum-uri asa cum le stim (mai ales ca prietenii de la Libris ii fac in perioda asta si o reducere consistenta).

Verdictul: J.K. Rowling vrea sa il intarce pe Harry Potter; e pe drumul cel bun, dar mai are pana sa scrie inca o capodopera.

P.S. Finalul cartii seamana izbitor de mult cu al Cruciadei copiilor de Florina Ilis. Aluzia ca englezoaica s-a luat dupa romanca e hilara, iar aceea ca a noastra compatrioata a spionat-o pe Rowling inca de cand avea romanul in proiect si i-a furat ideea e paranoica de-a dreptul. Nu voiam decat sa remarc o situatie rarisima in care am luat-o inaintea Occidentului. Take that, Western countries!

P.P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-a facilitat accesul in salonul de lauza al lui J.K. Rowling.

mai 12, 2012

Financial Crash (2)

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00mai
Tags: , , , , ,

Revin cu partea a doua a recenziei despre Capital de John Lanchaster. Despre subiectul cartii nu o sa mai insist, aveti in prima parte destule detalii; acum o sa ma concentrez aspra unor aspecte care s-au pastrat cat e ea de lunga si de lata si asupra unora despre care perceptia mea a evoluat.

Autorul nu-si pierde suflul scriitoricesc si tine naratiunea la acelasi nivel, iar personajele pe care le-am vazut conturate in prima parte isi continua evolutia natural. Ca veni vorba de personaje, mi s-a schimbat impresia ca unele sunt principale, iar altele secundare, asta datorita ponderii pe care o au in povestire.

Prietena unui tip, care pana atunci nu aparuse decat in legatura cu acesta, are capitolul ei separat si foarte patrunzator din punct de vedere psihologic; colega unui judecator care urmeaza sa decida in privinta altui personaj apare si ea sub lupa omniscienta a scriitorului. Dintr-o tabla de sah, cu piese cu grade diferite de importanta, Capital s-a transformat intr-una de go, un mozaic de personalitati, care actioneaza fiecare cum crede de cuviinta, dar care, impreuna, formeaza configuratii care pot varia de la haotice la foarte structurate.

Criza financiara pe care o plasam drept motor al actiunii s-a vadit a nu fi esentiala. Ce-i drept, pe cei angrenati in jonglerii cu banii virtuali sau care se dedau la shoppinguri feroce ii loveste in plex, dar nu si pe cei care fac treaba cu mana sau trudesc personal, in general. Poate ca aici e un dram de morala intr-o carte care, altminteri, nu arata nimic si pe nimeni cu degetul, o morala pentru care John Lanchester isi acorda peste 500 de pagini pentru a o construi in tihna.

Cat despre hartuirea unor personaje cu ilustrate si DVD-uri pe care scrie „We want what you have”, aceasta se dezvaluie si se solutioneaza in spiritul cartii: uman, inteligent, fara nimic senzationalist. O alegere fireasca – o conspiratie oculta ar fi fost cea mai mare nuca in perete intr-un roman atat de bun.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru arome contemporane intr-o tratatie clasica.

mai 3, 2012

Financial Crash (1)

Pentru ca am primit de la prietenii de la libraria online Libris o carte voluminoasa, mi-am zis: ce-ar fi sa fac un experiment, sa imi prezint impresiile cand inca sunt la jumatatea ei, pentru ca apoi sa le descriu si pe cele de la final. Oare perceptia mea va cunoaste variatii? Habar n-am, dar cel putin stiu sigur ca aceasta prima transa a recenziei va fi favorabila.

Probabil ati vazut sau ati auzit de filmul Crash, un oscarizat contestat de multi, dar caruia oricine ii recunoaste macar o calitate: abilitatea cu care scenariul si regia mentin coerenta unei tesaturi inuman de complicate de vieti si povesti care se intretatie si se influenteaza in cele mai neasteptate moduri.

Aceasta este si calitatea romanului Capital de John Lanchester. Pepys Road e o strada ca oricare din Londra, locuita si strabatuta de bastinasi anglo-saxoni de diverse generatii, dar si de straini care locuiesc ilegal, care muncesc cu acte sau care sunt vedete.

Caracteristica stilistica a autorului pe care nu ma sfiesc sa-l ridic in slavi este ca desi, fundamental vorbind, scriitura ii este aceeasi peste tot, variaza suficient incat sa redea sugestiv si drama unei batrane al carei sfarsit e aproape, si zbaterea intre lux si incorsetare a unui sef de banca, si exaltarea unei tanar african ajuns fotbalist la o echipa de top. Iar aceste personaje sunt doar cateva dintre cele pe care Lanchester le urmareste cu precizie, dragoste si umor. Sa nu va mire cuvantul „dragoste”, am o convingere pe care mi-a transmis-o bestiala mea mama ca un scriitor isi iubeste personajele, indiferent cu cate defecte le imbraca si numai iubindu-le, ii pot iesi bine.

Scrisa lejer, dintr-o perspectiva omniscienta, atat de desueta, incat a ajuns un lux care nu le iese multor autori, Capital e foarte actuala in subiectul ei. Desi drame eterne precum moartea, dragostea sau problemele in casnicie sunt fortele care mana personajele in greselile si deciziile lor, undeva, pe fundal, o lume se destrama. E lumea belsugului financiar, care a disparut dintr-o data si a lasat locul incertitudinii si amaraciunii.

Nu stiu inca daca scopul final al cartii este sa redea influentele, mai mult sau mai putin profunde, ale crizei financiare asupra unor diverse categorii socio-economice, ce stiu este ca Lanchester este la curent cu tendintele actuale in materie de gastronomie. De la Jamie Oliver incoace, se pare ca nu exista mancare sa nu aiba macar un dram de condiment exotic.

Autorului Capitalului (capitalisti din toate tarile, calmati-va, nu e vorba de Karl Marx) introduce si el o mirodenie in naratiune. Cei care locuiesc pe strada Pepys primesc periodic carti postale sau DVD-uri cu imagini ale propriilor case si cu textul: We want what you have. Sinistru, nu-i asa? E oare spectrul imigrantilor care ii vor depasi numeric pe indigeni? Sau declansarea unei conspiratii universale oculte menite sa pauperizeze populatia Globului si sa ofere puterea unui grup restrans? Sau un simplu simbol?

Fiind de-abia la pagina 289 din 577, nu stiu, iar curiozitatea imi da ghes sa inchei acest prim articol, ca sa pot citi in continuare.

VA URMA…

Blog la WordPress.com.