Caiet de insemnari

septembrie 15, 2013

Cuceriri SF

Stiu un site bine facut (imbina atat vocea demos-ului, cat si pe a unui cunoscator) care ma ghideaza in alegerea romanelor SF demne de citit.

Mai am si un prieten care se milostiveste periodic de mine si imi imprumuta Kindle-ul lui, pentru ca mi s-a betonat o convingere: cartile Science-Fiction merita pe citite pe suport electronic. Esti cumva mai inauntrul lor, mai ales cand abunda in descrieri tehniciste.

Ca urmare a celor doi factori de mai sus, am mai cucerit cateva borne in lectura de SF.

Gateway de Frederick Pohl – mi-a produs o satisfactie de geek autentic: am descoperit ca ideea de baza a superbului joc Anachronox e inspirata de aici, adica din povestea unei goane dupa aur in spatiu, care imbina organic drama asumarii riscului, pe cea a rumegarii remuscarilor si pe cea a unei idile care urmeaza un grafic de parabola. Ambivalenta prezenta/absenta a speciei extraterestre creste considerabil valoarea acestui roman.

SF1

The Left Hand of Darkness de Ursula Le Guin – la prima vedere, e un fel de Shogun pe o planeta inghetata, populata de o civilizatie cu iz medieval. Deosebit este efortul scriitoarei de a strecura in insusi fundamentul povestirii un element care o domina subtil, dar permanent: bastinasii acestui corp celest sunt hermafroditi, pot fi cand femeie, cand barbat, dupa cum o cere situatia. Protagonistul, un fel de Anjin-San mascul standard, se vede prins in jocuri politice absconse, nu foarte spectaculoase, dar care prilejuiesc cititorului reflectii asupra rolului impulsurilor sexuale in modelarea istoriei omenirii.

SF2

Rendezvous with Rama de Arthur C. Clarke – un colosal vehicul spatial de forma cilindrica se apropie la o distanta abordabila de Pamant, iar o echipa de cosmonauti incearca sa ii patrunda tainele. Ce am remarcat in Sfarsitul copilariei se vadeste mult mai pregnant aici: Clarke a fost un neintrecut peisagist SF, relieful din interiorul lui Rama este descris amanuntit si, daca faceti un efort si vi-l imaginati in ansamblu, e grandios de-a dreptul. Din nou, acelasi mecanism al ambivalentei (vezi descrierea cartii lui Pohl) intregeste superb atmosfera.

SF3

Ubik de Philip K. Dick – tocmai l-am introdus pe autor intr-o galerie selecta si foarte restransa de persoane (unde ar mai fi Samuel Taylor Coleridge, Aldous Huxley si William Burroughs) carora trebuie sa le multumesc pentru ca au consumat substante halucinogene, pentru ca le-a augmentat inspiratia. Acest roman SF incepe precum Ocean’s Eleven, continua precum Inception si se termina precum Life of Pi. Tot traseul asta prin umor, suspans si relevatie are loc intr-o lume in care exista telepati si contra-telepati si in care persoanele decedate sunt pastrate intr-un fel de criogenie din care pot fi contactate, dar cu masura, sa nu se epuizeze prea repede. Ca sa fiu la adapost de acuzele ca as exagera, nici n-o sa folosesc cuvantul capodopera.

SF4

iulie 8, 2010

Fragilitatea omului

Sfarsitul copilariei de Arthur C. Clarke te introduce rapid in senzatia de neliniste care va domina tot romanul. Overlorzii, o rasa ultra-inteligenta si misterioasa, intra in contact cu pamantenii si isi instaleaza navele gigantice deasupra marilor orase. Nu urmeaza vreun atac nimicitor, ci doar instaurarea unei noi ordini mondiale, bazate pe liniste, uniformizare si armonie, la a caror respectare noii veniti vegheaza cu strasnicie, fara a se arata la fata.

Clarke acopera perioade mari de timp printr-o proza care pare ca il imbie pe cititor sa faca presupuneri. La inceput, la primele contacte cu overlorzii, omenirea este cea pe care o stim: turbulenta, neincrezatoare, incapatanata in a-si pastra identitatea. Cu o bunavointa implacabila, Karellen, Supraveghetor al Pamantului, demonteaza toate tentativele de rezistenta si conduce omenirea spre stadiul cand isi poate intalni noii stapani, care au infatisari familiare, dar deloc placute oamenilor.

La momentul cand overlorzii se dezvaluie, oamenii se complac deja intr-o pasnica mediocritate, bazata pe un nivel de trai ridicat si o mobilitate care le permite sa calatoreasca dintr-un colt al altului al mapamondului in cateva ore. Peisajul nu e atat de sumbru ca intr-o distopie clasica, dar parca aduce totusi, mai ales ca intentiile nepamantenilor raman la fel de obscure, iar cateva elemente abil presarate pe ici, pe colo de Clarke intriga si instiga la banuiala ca scopul overlorzilor este dincolo de simpla pace mondiala.

De cand ma stiu, mi-am format un sistem anume de a recenza o carte: urmand momentele subiectului, asa cum le-am invatat in gimnaziu, fac un scurt rezumat pana la momentul catalizator al actiunii, cunoscut indeoste sub numele de intriga. Sfarsitul copilariei m-a pus in dificultate, pentru ca este perpetuu surprinzatoare; de la capitol la capitol nu ai cum sa ghicesti cum va evolua si ce personaje vor aparea. Si sunt slabe sanse ca supozitiile pe care, inevitabil, un cititor le va face sa atinga grandoarea pe care scriitorul o rezerva romanului sau la final.

O betie cosmica de culori si o viziune deopotriva colosala si infernal de trista asupra destinului omenirii vor insoti ultimele pagini ale unei carti care are darul de a se agata cu incapatanare de memoria celui care a parcurs-o.

 

Blog la WordPress.com.