Caiet de insemnari

ianuarie 27, 2010

Alergand prin literatura

In atletism exista doua probe de alergare, opuse ca durata si abordare, dar care solicita, in fond, aceeasi pregatire fizica si mentala: 100 de metri garduri si maratonul.

Prima intinde coardele agilitatii fizice la maxim, intr-un timp atat de scurt, incat nu ai voie sa gresesti. A doua este cea a rezistentei, a esalonarii cat mai eficiente a efortului.

Intamplator, doua dintre romanele cele mai recent citite mi-au provocat experiente mentale similare.

Cavalerul inexistent de Italo Calvino este o carte scurta, dar foarte exigent in ceea ce priveste resursele intelectuale pe care le solicita. In tabara imparatului Carol cel Mare exista un cavaler care nu exista. Nu va impacientati, n-am luat-o razna. Asta e doar primul lucru care te izbeste in acest pseudo-roman cavaleresc, care rasuceste in asa hal canoanele de gandire, valorile si situatiile, incat, dupa final, care survine rapid de altfel, ramai cu o iritanta apetenta pentru reflectie. Si mai suparator este ca nu-i poti gasi vreun cusur acestei alegorii absurde si satirice.

Copiii din miez de noapte de Salman Rushdie este la polul opus. Are multe sute de pagini si ceva din trufia Unui veac de singuratate, adica ambitia autorului de a scrie romanul total, care sa scape de o interpretare comprimata in doar cateva randuri. Ideea: in noaptea proclamarii independentei Indiei, se nasc 1001 de copii inzestrati cu puteri magice. De-ar fi asa de simplu! Daca vezi romanul ca pe o istorie a mentalitatilor Indiei in secolul XX, ignori deliberat latura fantastica; daca il simti ca pe o cronica a pierderii ireversibile a inocentei copilariei, te faci ca ploua in privinta diatribei politice.

Un singur aspect va ramane in afara disputelor: limbajul luxuriant si imaginatia atat de fecunda a lui Rushdie, incat rivalizeaza negresit cu a lui Marquez. Si indianul si columbianul si-au atras de bunavoie asupra-le blestemul cate unei creatii inegalabile. Cand cititi Copiii din miez de noapte, nu va fortati sa intelegeti, pentru ca nimeni nu poate rezista unui asa diluviu de metafore si plasmuiri; incercati sa va cufundati in universul acestei carti si sa o simtiti si veti fi daruiti cu o experienta mai ceva decat orice cinematograf 8d.

ianuarie 5, 2009

Libertatea cuvantului

Filed under: Carti — Iulian Fira @ 13:43 +00:00ian.
Tags: , , , , ,

Lolita. Vladimir Nabokov. Cei pentru care cititul nu este doar o abilitate intelectuala deprinsa in primii ani de scoala au in minte asociate automat aceste nume. Povestea luxurianta a iubirii, foarte carnale chiar, dintre un tip de vreo 40 de ani, cu apucaturi de pedofil si o pubera cu un pronuntat caracter de… frivola, a scandalizat pe multi, a atras pe si mai multi si l-a facut pe autorul ei celebru si bogat. Am avut norocul sa citesc Lolita cand eram suficient de copt la minte incat sa savurez pe deplin rafinamentul lui Nabokov si am ramas cu un gust de veritabila ambrozie literara, care s-a reactivat pavlovian cand am vazut numele rusului pe coperta cartii Invitatie la esafod.

Cum la mine dorul comparatiei s-a facut o manie periculoasa careia nu ma pot sustrage, am sa spun ca acest roman seamana in esenta cu Procesul lui Kafka si are un moment la fel de neasteptat precum finalurile Povestirilor crude si insolite ale lui Viliers de l’Isle Adam. Asta nu inseamna ca Invitatie la esafod sufera la capitolul originalitate. Oricum ar fi, ultimele zile ale unui condamnat la moarte sunt un subiect cel putin generos.

In ce priveste stilul, nu e atat de dens si de cizelat ca al Lolitei, ci este mai aerisit si, m-as incumeta sa spun, mai pur. Invitatie la esafod degaja ultimele palpairi de idealism ale autorului sau. Ce se intampla in roman are prea putina importanta; exceptie face finalul. Spectacolul modului cum cuvintele zburda cu o indrazneala pe care numai un spirit liber le-o poate oferi e fascinant. Nu recurg de obicei la citate, dar acum n-am incotro: Din nou, ceasul batu cu posomoreala lui obisnuita. Timpul trecea in progresie aritmetica: opt. Gemuletul urat se dovedi accesibil apusului; pe peretele lateral se forma un paralelogram valvorat. Celula se umplu pana-n tavan de amurgul uleios care prezenta niste pigmenti neobisnuti.

Inca dinainte de a termina Invitatie la esafod, mintea mea prinsese gustul acestei libertati si produsese nu una, ci trei definitii ale literaturii:

Literatura este psihologie pentru to(n)ti.

Literatura este publicitate pentru idei.

Literatura este jurnalism de investigatie pentru suflet.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.