Caiet de insemnari

martie 4, 2014

Vreau credit

Imi trebuie mult curaj sa fac o schimbare. Dincolo de teama uman-organica universala, sunt foarte refractar in a face schimbari. Mi-a luat mult timp sa trec la un smartphone, inca nu-mi vine sa-mi parasesc orasul, chiar si blogul acesta are o tema veche de cand lumea, dar se va schimba curand.

Imaginati-va cat de greu este sa ma gandesc la a-mi face un credit. Toate cele enumerate mai sus la un loc si multiplicate cu 10 nu presupun atata responsabilitate ca a-ti face un credit, asa ca daca nici un om mai indraznet nu poate lua decizia asta fara o cercetare prealabila, cu atat mai putin o pot face eu. Aici intervine un site, care, chiar daca nu ia decizia in locul meu, macar imi ofera informatii si instrumente pentru a ma hotari in deplina cunostinta de cauza.

Pot sa caut credite dupa tipul pe care il doresc (credite nevoi personale, credite imobiliare, credite auto sau credite de refinantare) sau dupa banca pe care o vizez, am ghiduri care imi spun ce ma asteapta inainte si dupa ce imi fac un credit si ma pot cultiva intr-un domeniu cu o importanta crescanda: cel financiar.

Exista si optiunea de calcula precis valoarea unui credit in functie de venit, precum si ce rate lunare va presupune, astfel incat socoteala de acasa sa se potriveasca cu aceea de la banca. Nu in ultimul rand, pentru cei ce se simt care si-au asumat in intregime cultura virtuala, exista si posibilitatea de aplica online pentru un credit.

octombrie 13, 2013

Conduri de mireasa

Magazin incaltaminteMi s-a spus ca aceasta este cea mai buna perioada cand trebuie pregatita o nunta. Poate parea paradoxal, dar acum, cand sezonul e pe punctul de a se termina si toti factorii comerciali implicati au iesit din fierberea specifica perioadei, acum, cand toti cunoscutii s-au relaxat, gandindu-se ca angajamentele mondene au luat sfarsit si se pot apleca in liniste asupra propriilor pasiuni, acum trebuie actionat.

Unul dintre avatarurile prin care trec barbatii intr-un astfel de proiect este sa isi insoteasca aleasa la cumparat rochia, accesoriile, voalul si toate acele obiecte pe care, sa recunoastem, le-am vrea cat mai degraba jos. Dar este o sarcina de la care nu se poate sustrage nici un viitor ginere. Rareori au auzit ca viitoarea mireasa si-a ales un alt partener de explorari; nu, sarcinile in casnicie se vor imparti in mod egal, solidaritatea este obligatorie, iar aceasta este o mostra cat se poate de elocventa.

Astfel ca barbatul incepe un periplu prin magazine cu articole vestimentare care i se pare toate la fel. Dar, daca prin vreun imbold nefericit da glas acestei constatari, va fi rapid pedepsit pentru o atare lipsa de simt al detaliilor. Asa ca isi va pastra opiniile pentru el si va aproba plin de entuziasm, pentru ca apoi, sa dezaprobe vehement o varianta, in functie de ce i se va cere.

Aceasta dificila misie se va ingreuna simtitor in magazinele de incaltaminte femei, pentru ca aici chiar este practic interesat. Nu se poate implica in niciun fel in considerente estetice, dar modul cum aleasa inimii sale se poate (sau nu deplasa) il vizeaza in mod direct. Nu vrea sa riste ca durerile de picioare sa intervina in momentul in care o are loc o importanta ceremonie, pentru ca ar rezulta o catastrofica stare de nervozitate a ei, adaugata la cea din oficiu pe care o resimte chiar in momentul cand participa nominal la achizitionarea de pantofi mireasa.

In aceste cazuri, cei mai inzestrati cu simt diplomatic au preeminenta fata de cei cu tendinte autoritariste. O spranceana ridicata echivoc chiar in momentul cand aproba (verbal) fara rezerve o pereche vadit incomoda va semana indoiala in inima alesei si o va directiona subtil catre o pereche care nu prezinta mari pericole din punct de vedere fizic.

Daca va repurta aceasta marunta, dar semnificativa victorie, barbatul va avea un carlig de care se agate pentru a parcurge cu serenitate perioada febrila a pregatirilor, ale caror chinuri sunt pe departe de a se fi incheiat.

octombrie 11, 2013

Anvelope de iarna

Filed under: Special — Iulian Fira @ 13:43 +00:00oct.
Tags: , , , , ,

Magazin anvelope BucurestiIarna ne-a transmis deja cateva semnale, precum zmeul din poveste care isi arunca buzduganul de la sapte poste si deschide usa cu el. Am avut cateva zile de frig amarnic pentru perioada aceasta a anului, fapt care i-a facut pe cei de la regia de termoficare sa isi frece mainile de bucurie si sa dea drumul la caldura, spre nemultumirea multor cetateni carora perspectiva facturii la intretinere le da fiori mai rau ca orice eveniment climatic.

Si nu sunt singurii care anatemizeaza, in gand sau pe fata, iarna care, acum o luna, parea asa de indepartata. Soferii au fost afectati, dar nu numai la nivel psihologic, despre care o sa vorbim imediat, ci si fizic, mai ales daca s-au gasit prin Covasna si Harghita saptamana trecuta.

La nivel psihic, am facut un mic studiu printre soferi si mi-a iesit ca socul este urmatorul.

Isi zice soferul nostru – cu banii care mi-au ramas dupa concediu si dupa nunta aia (bine ca am scapat de botez) poate mai bag un weekend la munte, doar eu cu sotia si ii lasam pe copii la soacra-mea. Si, deodata, stiri despre ninsori in nord-vest, gandul la cheltuiala presupusa de anvelope noi si insuportabila declaratie a politiei, difuzata pana la satietate pe toate posturile TV: incepand cu luna aceasta, soferii sunt obligati sa isi puna anvelope de iarna.

Anul acesta, sunt supusi la un chin suplimentar; s-a incalzit vremea, dar spectrul iernii e acolo, nu a plecat, se contureaza tot mai puternic si amenintator. Asa ca incepe goana dupa ales cele mai convenabile anvelope. Cand zic convenabile, zic o mare dilema. Cat se zgarcesti, cat se intinzi, astfel incat sa balansezi nevoia de siguranta cu evitarea dezechilibrului bugetar, care nu e numai apanajul tarilor, ci si al familiilor?

O alternativa de multi sugerata in cadrul sondajului ar fi tip tipul de anvelope Goodyear; acelasi sondaj mi-a relevat ca o mare parte dintre cei care le-au ales au beneficiat si de o experienta, care, desi poarta urme de malitiozitate, e elocventa. Pe drumuri inzapezite prematur (rod al faimoasului aforism „Iarna a prins autoritatile nepregatite”), multi conducatori auto sunt nevoiti sa poposeasca. Dar aceia care au fost prevazatori marsaluiesc cu un aer de triumf de si negraita bucurie ca, mai curand decat ceilalti, se vor desfata la caldura.

Asa ca, dragi soferi, cel mai bine ar fi sa va echipati din timp, pentru a nu va panica la un alt faimos cliseu: Iarna si-a intrat in drepturi.

septembrie 17, 2013

Ce este o carte buna?

Niste amici au lansat o provocare. De fapt ii stiti, sunt cei de la Libris, librarie online unde gasiti carti in format fizic sau carti online, dupa plac.

Manusa pe care mi-au aruncat-o nu e una prea catifelata, pentru ca intrebarea e grea: Ce este o carte buna? Pare cea mai simpla interogatie din lume, dar cand e sa-i formulezi clar raspunsul, sa il scoti din starea embrionara a gandului si sa il transpui in cuvinte, simti ca pierzi ceva, oricum l-ai intoarce.

Dar n-am ajuns degeaba la aceasta varsta respectabila citind carti. Am gasit o solutie pe care o imprumut dintr-o alta arta, nu cea a scrisului. Michelangelo se uita la o bucata de marmura si deja vedea Pieta in mijlocul ei. Ce urma nu era decat sa elimine partile care acopereau capodopera. Asa voi proceda si eu si va voi spune ce nu este o carte buna.

O carte buna nu te descurajeaza prin marime, nu te aduce in starea sa faci subler dintre degetul mare si aratator, ca sa-ti confirmi cu groaza cat ai de lecturat. O carte buna nu e o povara.

O carte buna nu iti provoaca o stare neplacuta, sora cu anxietatea, izvorata din simpla reflectie: puteam sa vad un film cat timp am pierdut citind-o, sa ma plimb, sa imi fac un pic de curat in dulap etc. O carte buna se masoara in placere, nu in timp.

O carte buna nu se pierde in meandrele unei biblioteci, nu se rataceste printre alte volume,  ea troneaza printre ele. O carte buna nu se uita.

O carte buna nu este o raritate, nu are doar o editie pe care o cauta numai buchinistii si bibliofilii. O carte buna se reincarneaza la fiecare generatie.

O carte buna nu e umbrita de ecranizari si transpuneri in alte medii, nu paleste in fata lor, ci le domina. O carte buna e reperul dupa care se judeca toate celelalte.

Sclavii lui Michelangelo sunt magnifici tocmai pentru ca sunt neterminati, asa ca ma opresc si eu aici. Mi-au scapat multe, stiu, dar ma pun chezas ca, de veti aplica toate cele de mai sus, veti intrezari cu siguranta ce este o carte buna.

iulie 24, 2013

Pepper te incalta

pantofi-negri-din-piele-pepper~l_3764879Cand ajunge un barbat sa fie foarte interesat de incaltamintea unei femei?

Cand se stie cu musca pe caciula si vrea sa faca un cadou costisitor pentru a-si sterge (macar partial sau temporar) o parte dintre pacate? Nu (mi se spune in casca de la o persoana de sens feminin ca manevra asta nu merge oricand si cu oricine).

Cand vrea sa faca o estimare a costurilor care il asteapta daca pierde card-ul din vedere pentru cateva ore? Nu (aceeasi voce imi spune ca nu li se intampla tuturor barbatilor asta).

Cand ajunge sa isi cunoasca foarte intens latura feminina? As fi tentat sa zic da, dar vocea nu se pronunta, doar o aud razand pe infundate, asa ca sa zicem nu.

Cand este obligat sa isi dea cu parerea – Care pereche imi vine mai bine? Asta sau asta sau asta? Offf, n-ai deloc gust, de ce te-oi fi luat cu mine, nu stiu? Aici, eu si vocea avem din nou pareri diferite: ea tinde sa zica da, dar ii spun eu, in calitate de mascul in acte, ca, in aceste momente, orice reprezentant al tagmei barbatilor isi indreapta gandirea aievea, la planetara rupta, cotele din Champions League sau berea aia cu tovarasii.

Bine, bine, atunci cand devine un barbat interesat de incaltamintea unei femei? E simplu, cand e vara si privirea oricarui barbat aluneca voluntar sau involuntar (hai, nu faceti pe nevinovatii, ca doar stim cu totii cum sta treaba) pe silueta unei femei pana da de incaltaminte. Evident, vorbim de gentlemeni care nu zabovesc asupra altor aspecte. Vocea nu spune nimic, dar simt ca aproba ironic.

Ajungand la incaltaminte, un barbat constata cand de variata este multitudinea de modele si cat de dificila este, in ultima instanta, misia unei femei in a-si alege ce sa poarte. Pepper ofera, in aceasta privinta, un bun material de studiu.

Avem, de exemplu, optiunea pentru Balerini si mocasini: cocheti, dar comozi, pentru persoane care vor sa impace eleganta cu confortul mersului, la pas domol, sub clar de luna.

Apoi, mai exista si Sandale, care incearca sa gaseasca o cale de mijloc intre exigentele anotimpului cald si eleganta perena a unei femei.

Ca veni vorba de anotimpul cald, exista si motive care pot nedumeri pe un barbat, cum ar fi categoria de Cizme si ghete de vara, dar nu va cramponati de ea, deoarece, intr-adevar, misterioase sunt caile cochetariei feminine.

Cunoasterea este putere, iar un barbat trebuie sa apara puternic in fata femeii pe care o doreste. Chiar si cand vine vorba de incaltaminte.

iulie 18, 2013

Flori de lux

Flori de luxNu stiu altii cum sunt, dar mi se pare ca damele sunt din ce in ce mai solicitante in privinta curtoaziei pe care trebuie sa o manifeste un barbat pentru a le intra in gratii (a se citi „gratzii” nu altceva). O manevra indeobste apreciata este sa oferi flori in mod anonim, dar suficient de transparent pentru ca persoana in cauza sa ghiceasca despre ce emitator de avansuri este vorba.

Ca urmare, e nevoie de o florarie care sa fie disponibila oricand si oricum, ai carei angajati sa fie capabili sa patrunda intentiile chiar si celui mai timid sau nehotarat dintre pretendenti. Aici intra in scena Floraria FlorideLux.ro.

Argumente pentru a-i alege sunt cu duiumul. In dulcele stil clasic al angajatorilor romani, care cer experienta inainte de toate, orice potential client se uita la ce a facut in prelabil potentialul furnizor. In capitolul aceasta, Floraria FlorideLux.ro sta bine spre foarte bine, avand 10 ani de experienta in domeniu.

Cum un buchet de flori n-are niciun farmec fara un mesaj, trebuie sa va ganditi si la asta. Sau, mai bine, nu va mai ganditi si ii lasati pe cei de la florarie, care pot sa realizeze orice felicitare la comanda.

Nu trebuie sa va preocupati de calitatea florilor si de riscul ca acestea sa va fie returnate direct in cap, pentru ca floraria dispune de un spatiu de productie, stocare si preluare comenzi de 500 de metri patrati. Se lucreaza numai cu stocurile disponibile, fara intermedieri – florile sunt mereu proaspete, iar cosurile si vazele sunt de calitate superioare si aduse de la producatori de calitate din Europa. In plus, personalul, in numar de 15 persoane si care include designeri florali, livratori, operatori preluare comenzi si manageri de departamente care se asigura ca totul decurge asa cum ati stabilit si v-ati imaginat.

Se merge mult pe cifre in ziua de azi, dar floraria poate sa ofere si rata de satisfactie a clientilor care i-au solicitat serviciile si produsele pana acum: 99,5%. Daca totusi sunteti in marja minuscula de 0,5% a cazurilor cu diverse situatii neprevazute, nu trebuie sa va faceti griji, pentru ca aveti garantii de 100% de a primi banii inapoi.

Nu sunt rare cazurile cand persoana inimii cuiva e relocata in vreo tara straina. Relatia trebuie mentinuta si o metoda buna ar fi optiunea de Livrare flori international, pe care floraria o pune la dispozitia clientilor pentru orice colt al lumii. Aaa, sa nu uit, livrarea in Romania e gratuita si exista un discount permanent de 10% pentru urmatoarea comanda efectuata. Iar toate acestea se pot rezolva online, cu un singur cont de client pentru toate website-urile din grup, nelipsind, fireste optiunea de Facebook login:  floridelux.rocosuridelux.rocoroane.robrazidecraciun.roflorarie-flori.comgradinidelux.ro.

Asa ca frunzariti galeria de poze care infatiseaza chiar produsele reale si procedati precum spunea un om foarte intelept: Ofera flori fara motiv; vei face o persoana sa se simta bine si te vei simti bine la randu-ti.

iunie 24, 2013

Pe unde mai stam in Bucuresti

Am atatia prieteni care pleaca sa locuiasca si sa munceasca in Bucuresti, incat deja m-am obisnuit sa le aplic un chestionar standard: de ce te duci acolo? Pentru ca nu pot face nimic sa ii impiedic sa se duca departe de mine (e decizia lor si e importanta), macar sa le compar raspunsurile, sa imi fac o imagine clara a motivelor care stau in spatele exodului spre capitala.

Unii pleaca de plictiseala („N-ai, domne’, ce sa faci sa te distrezi in urbea asta amarata!”). Altii, ca sa scape de acasa (a se citi parintii cicalitori). Multi nu reusesc sa isi faca un rost aici si mizeaza pe plenitudinea de oferte din Bucuresti (aceasta categorie a mutatilor in Bucuresti se subimparte in norocosi si ghinionisti – parca sa zic ca a doua subcategorie e mai numeroasa, dar n-am date suficiente).

Exista ceva ce ii uneste pe toti acestia care pleaca in capitala tarii: provocarea de a gasi un loc unde sa stea, un acoperis deasupra capului (deopotriva confortabil si ieftin, daca se poate). Distantele intre obiectivele vizate de fiecare (Bamboo, Universitate, loc de munca de A1) sunt mai mari decat cele obisnuite intr-un orasel de provincie, asa ca pozitionarea e vitala.

Un amic mi-a solicitat chiar sa ii gasesc unde anume in Rahova gasesti cele mai mici chirii. La intrebarea mea foarte legitima de ce nu-si cauta singur, ca doar e deja in Bucuresti de vreo luna, mi-a raspuns: Tu esti bun cu Internetul, stii sa triezi informatia. Om sunt si nimic din ce este omeneste nu mi-este strain, inclusiv vulnerabilitatea la magulire, asa ca am purces in cautari. Dupa nu foarte mult timp, i-am gasit o selectie de apartamente cu 2 camere Rahova.

Cateodata succesul e doar inceputul unor noi avataruri. Recomandat fiind de primul, am fost solicitat de un alt amic sa ii gasesc surse de finantare proiecte imobiliare. Noblesse oblige, asa ca m-am angajat si in aceasta campanie de cercetare cu aceeasi daruire asezonata cu blesteme printre dinti. A fost o sarcina mai delicata, dar o strafulgerare de inspiratie (ca doar nu mi-o fi iesit degeaba faima ca sunt bun cu netu’ ) m-a condus pe un fir util: 3 camere in Vitanul Vechi, la 45 000 de Euro – Ce apartamente de 3 si 4 camere poti cumpara cu 50 000 de Euro, la executare silita.

Am rezolvat-o si pe-asta, iar acum astept cu inima stransa sa ma mai solicite vreun alt amic plecat in bejenie prin Bucuresti.

iunie 23, 2013

Lumea jucariilor

Filed under: Special — Iulian Fira @ 13:43 +00:00iun.
Tags: , , , , ,

legoAm sa incep cu un exercitiu de sinceritate in stil de anamneza freudiana: cand eram mai mic, ma jucam cu papusele surorii mele.

Considerati ca v-am lasat sa radeti vreo cateva minute bune; acum, sa incep cu explicatiile. Nu, sora mea nu e mai mare ca mine, iar papuselele nu imi ramasesera pentru ca ea crescuse si se orientase spre alte interese. Nu, e mai mica decat mine si e chiar impropriu spus ca imi ramasesera, pentru ca le foloseam in acelasi timp cu ea. Mi-aduc aminte ca tatal meu se uita chioras la mine: „Un barbat si papusele, nu e in regula!”

Ce nu stia era ca eu nu simulam vreo poveste tipic feminina, cu drame amoroase sau invitatii la ceai; la mine, patutul se transforma in poarta, iar papusele deveneau fotbalisti de renume. In felul acesta, reconstituiam sau inventam serii dramatice de penalty-uri (scenariul meu preferat), goluri spectaculoase, ratari neverosimile sau gafe monumentale. Atunci descopeream frumusetea fotbalului si mi-o sedimentam in mine in felul acesta.

Recurgeam la acest joc pentru ca, pe vremea mea (am o anume varsta biologica, desi despre cea mentala ma amagesc ca ar fi mai mica) nu exista o foarte mare varietate a jucariilor.

In prezent exista o varietate aproape paradisiaca de jucarii creative. Eu imi luam experientele din lumea inconjuratoare si le refaceam in universul ludic. Acum, insa, jucarii vin deja cu o incarcatura narativa deoseobit de bogata. Uitati-va numai la jucariile din categoria playmobil. Un copac pentru pisici, o nava de atac a piratilor, un cavaler cu lance energetica, masina agentului secret, insula comorii piratilor, cavalerii cu armuri de fier sau cavalerii dragon, vagonetul plimbat al comorii cavalerilor lei, printesa cu trasura, masina gangsterilor si cate si mai cate. Fiecare vine cu o poveste suficient de bine spusa, dar si suficient de deschisa pentru ca micutii sa o umple cu imaginatia lor.

Nu m-as mira sa vad si adulti, strecurandu-se la miezul noptii in sufragerie, unde asteapta detaliat camp de batalie a fost parasit, parasit, pentru ca venise ora somnului pentru posesorul titular. Nu m-as mira sa-i vad aranjand piesele jucariilor si incercand sa reinvie pentru cateva momente acea magie imposibil de contrafacut a copilariei. Nu m-as mira deloc, pentru ca nu e semn de dereglare, ci de normalitate.

Vorba unui tip pe nume George Bernard Shaw, care a ajuns pana la senectute si tot si-a pastrat placerea jocului (in cazul lui, cu cuvintele): Nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim, ci imbatranim atunci cand ne oprim din joaca.

aprilie 6, 2013

De ce sa citim?

Prietenii de la Libris, librarie online, dar si foarte reala, mai accesibila fizic celor din Brasov (restul omenirii are la dispozitie oferta de carti online) m-au provocat sa gasesc 10 motive pentru care lumea merita sa citeasca. Cu modestia-mi proverbiala declar ca le-am gasit si ca nu mi-a luat mai mult de 2 minute la fiecare. Iata-le:

1. La inceput a fost Cuvantul. E posibil sa nu va placa fraza asta, sa nu aderati la sistemul pe care se sprijina, dar e de necontestat ca unii isi fundamenteaza astfel credinta. In ultima instanta, a citi inseamna a cinsti una dintre cele mai importante inventii ale omenirii: alfabetul si cuvantul scris.

2. Cititul te face BMF (cei care nu stiu ce reprezinta BMF sunt invitati sa vizioneze de urgenta Pulp Fiction). Un exemplu rapid de BMF generat de citit. In The Rock, regizat de Michael Bay, cu Nicolas Cage si Sean Connery, agentii FBI se duc sa-l scoata dintr-o inchisoare pe singurul om care a evadat vreodata din Alcatraz. Cadru scurt cu o usa de grilaj care isi arunca umbra asupra urmatorului cadru – coperte de Sun Tzu, Shakespeare et comp. Adaugati la asta prezenta scenica a unui Sean Connery batran, dar in forma, cu vocea-i unica, si aveti un BMF.

3. Orson Welles spunea: in avion nu exista decat doua senzatii – plictiseala sau teroarea. De a doua am fost ferit, dar nu si de prima, pentru ca nu am avut nicio carte la mine, asa ca am citit materialele promotionale pana am invatat preturile la suveniruri mai bine decat stewardesele si instructiunile de salvare pana am simtit ca plesnesc.

4. Toata lumea vrea sa se dea mare. Pe Facebook, pe Twitter, pe strada, peste tot si in fel si chip. Cititul este un motiv de fala care este aproape scuzabil. Aproape.

5. Cititul previne dementa. Nu ma refer doar la afectiunea persoanelor mai in varsta, ci mai ales la cea a tinerilor. Poate ca dobitocul care a omorat doi oameni cu masina nu ar fi simtit atat impulsul hormonal de a apasa acceleratia, daca ar fi pus mana pe cate o carte si si-ar mai fi lasat intelectul ferfelita sa fie slefuit un pic. Cat de dureros este acest „poate” cand vorbim de o tragedie iremediabila!

6. Il voi cita pe Will Smith care spunea: Un barbat adevarat (varianta atenuata de BMF – n.n.) trebuie sa faca doua lucruri in viata – sa alerge si sa citeasca. Lasam deoparte discutia cu alergatul si ne concentram pe citit. Spunea Will Smith ca orice problema ai avea, undeva, candva, cineva a scris ceva despre asta. Cititul iti ofera intelegerea si compasiunea pe care uneori lumea ti le refuza.

7. Cititul duce spre introspectie, instrospectia duce catre eul interior, eul interior este cheia unei existente implinite. Master Yoda ar fi mandru de rationamentul asta: Right are you, my Bulgarian Padawan!

8. Omul cat traieste, invata. Mai ales intr-o lume exagerat de alerta, precum cea contemporana. Indiferent ce tehnici NLP folositi, ce metode audio-inductive va recomanda psihologul, procesul de invatare este indisolubil legat de citit. Iar disponibilitatea pentru invatare este precum musculatura – o dezvolti lucrand-o.

9. Cine citeste isi dezvolta vocabularul, gramatica, abilitatile de comunicare si atitudinea proactiva. Limbajul de lemn are beneficiile lui, nu-i asa?

10. La inceputurile Evului Mediu, carturarii cu pretentii de creativitate erau un fel de disidenti. Foarte bine vazuti erau, in schimb, cei care se pricepeau si apelau exclusiv la compilat ce scrisesera altii. Permiteti-mi, deci, sa ma prefac a trai in acea perioada istorica si sa reiau tot ce au spus atatia inaintea mea, ca acela care citeste nu traieste doar o viata, ci o mie. Si traind atatea, ajungi sa iubesti pe aceea care este reala si irepetabila.

Libris.ro

aprilie 4, 2013

Libris.ro iti scoate cartile din wishlist si ti le trimite acasa!

Filed under: Special — Iulian Fira @ 13:43 +00:00apr.
Tags: , , , ,

Lume, lume, prietenii de la Libris, care au o librarie online si una cat se poate de materiala, care ofera carti bune de frunzarit si carti online, bune de butonat, lanseaza un concurs cu premii babane (Locul I – carti de 900 de lei, Locul II – carti de 400 de lei, Locul III – carti de 200 de lei) pentru internautii pe care ii gadila simtul scrisului. Mai multe detalii despre concurs aveti aici.

Ca urmare, imi anunt intentia de a participa si promit sa procedez precum declama Marin Sorescu:

Cand voi izbi cu barda mea, profund,

Aceasta stanca are sa se crape

Si va tasni din ea suvoi de ape…

Baieti: pazea ca va… inund.

Libris.ro

« Pagina anterioarăPagina următoare »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.