Caiet de insemnari

octombrie 25, 2010

Sa privim pictura! (XLIX)

 

Pierrot

Inadvertenta este cuvantul care, in opinia mea, caracterizeaza cel mai bine acest tablou al lui Antoine Watteau. Hainele mult prea largi si figura pleostita imi dau impresia unui om care se vede nevoit sa joace un rol care nu i se potriveste, care nu ii place, dar, din varii posibile motive, n-are incotro si nu poate sa il lase balta. Cu toate ca numele personajului, Pierrot (multa vreme tabloul a fost cunoscut sub numele de Gilles), trimite la comedie, nu provoaca rasul, ci inspira un aer trist, mai ales ca figurile vag schitate din josul tabloului, poate chiar tovarasi ai nefericitului protagonist, compun una dintre cele imaginile cele mai dureroase, dar si cele mai intalnite in lumea noastra: multimea care se hlizeste in spatele cuiva care nu stie sau nu vrea sa stie.

Stiu ca intru pe un teren minat, dar cel mai proaspat exemplu care, alegoric, ar putea fi infatisat de acest tablou, este Mircea Geoana in campania pentru prezidentiale.

septembrie 17, 2010

Sa privim pictura! (XLVIII)

Micul cersetor

Ce ma impresioneaza la aceasta pictura a lui Bartolomeo Murillo este modul cum este sugerata mizeria. Nu vedem nicio plaga sau urma de murdarie pe trupul acestui copil, ciudat de neted si de curat; cu toate acestea, nu ne indoim ca se zbate in josul societatii.

Lumina intretine aceasta sugestie prin intensitatea ei, nici coplesitoare, nici linistitoare, ci maladiva si care lasa un gust de strepezeala in gura. In plus, in partea din dreapta jos exista niste resturi pe care oamenii mall-urilor le-ar confunda cu ramasite dintr-o apetisanta salata de fructe de mare. Cred, insa, ca Murillo a vrut sa ofere speciei paduchilor un omagiu pentru fidelitatea exasperanta cu care au insotit mizeria umana dea lungul veacurilor.

Ce ma mai intriga este si ipostaza personajului. Preocuparea ar da de inteles ca se afla intr-un moment de relaxare, dar umbra din partea stanga care se impotriveste luminii din fereastra ma face sa cred ca acest mic cersetor are de asteptat intr-o ascunzatoare pana ce ecourile ultimului sau furtisag se vor stinge.

septembrie 3, 2010

Sa privim pictura! (XLVII)

Executia lui Maximilian

N-ai cum sa nu te gandesti la Tres de Mayo de Goya cand privesti aceasta pictura a lui Edouard Manet. Dar imediat vor aparea comparatiile.

Cea mai importanta este ca tabloul spaniolului da nastere cultului unor martiri, pe cand aceasta e lipsita de simtul grandorii, fie el si tragic, deoarece povestea imparatului de origine franceza al Mexicului nu este decat cea a unui pion incapatanat, prins in lupta dintre marile puteri intr-o tara semisalbatica (daca nu va pasioneaza istoria, puteti incerca voluminosul roman De la tron la esafod, al lui Karl May, pentru a va face o idee). Iar sfarsitul sau pare a fi descris pe masura.

Ce mi-a dat de gandit este cat de mult poate diferi perceptia unui om, in functia de cum ii este oferit filtrul. Si pictura lui Goya, si a lui Manet au, in fond, acelasi subiect. Dar creatia spaniolului, desi mai tenebroasa prin combinarea culorilor, pare ca inspira mai multa speranta in forta omului de a se opune, chiar si mortii, pe cand cea a francezului e foarte amara, in special datorita acelor personaje de pe zid, vag schitate, care nu privesc acest funest si solemn moment decat ca pe o distractie facila.

iunie 24, 2010

Sa privim pictura! (XLV)

Intalnirea

Pictura de mai sus mi-a iesit in cale intamplator, in timp ce cautam o alta, a lui Henri Rousseau, dar m-a fermecat instant prin naturaletea si umorul pe care le degaja. Priviti cat de seriosi sunt acesti baietei care se comporta ca oamenii mari. Cel mai inalt, prezentat cu spatele, domina probabil aceasta adunare de la colt de strada, dar nici ceilalti nu se lasa mai prejos si il privesc cu incordare, ironie sau martialitate. Apropo de asta, cel mai mic dintre ei, care sta cu mainile legate la spate si care poarta un veston invers, este de departe cel mai amuzant dintre toti.

Acest tablou mi-a adus aminte de momentul cand a avut loc Revolutia din 1989. Traiam intr-un loc ferit de orice evenimente si tot ce razbatea la noi erau trunchiatele stiri ale acelei vremi. Noi, baietii de la bloc, am inceput sa ne jucam de-a revolutia; cei mai mari si-au rezervat rolurile importante (Iliescu, Roman), iar eu, pentru ca eram cel mai mic, nu mi l-am putut asuma decat pe cel foarte umil de soldat destinat sa ii pazeasca pe Ceausesti, misiune de care m-am achitat cat am putut de bine.

Despre autoarea acestui tablou, Marie Bashkirtseff (1858-1884) am aflat ca a fost o figura interesanta a vremii sale. Rusoaica nascuta in Ucraina si scolita la Paris, s-a manifestat in pictura si sculptura, a tinut inca de la 13 ani un jurnal devenit celebru prin modul cum prezinta zbaterile unui artist in devenire si a fost o ferventa sustinatoare a drepturilor femeii, unul dintre aforismele ei favorite fiind: Sa iubim cainii, sa iubim doar cainii! Barbatii si pisicile sunt creaturi nedemne. (sursa: www.wikipedia.org)

Feministelor care jubileaza la citirea randurilor de mai sus, le atrag atentia ca Marie Bashkirtseff a murit de tanara. De tuberculoza, bineinteles.

iunie 9, 2010

Sa privim pictura! (XLIV)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00iun.
Tags: , , , ,

Visul

De cand eram mic si rasfoiam albumele de arta ale mamei, cel al lui Henri „Le Douanier” Rousseau ma intriga.

Pe de o parte, vedeam niste picturi care aduceau cu tentativele colegilor mei de gimnaziu, mai inzestrati la desen. Pe de alta, coloritul viu si bucuria de a trai pe care le degajau ma faceau sa ma intorc periodic la el.

Stiu ca omul, desi a avut printre prieteni pictori de marca, nu a vrut sa ia lectii si a spus ca natura este cel mai bun profesor. Asa este, pentru ca, la fel ca natura insasi, tablourile lui nu au decat un simplu, dar nepretuit efect: ma relaxeaza.

P.S. Mult timp am reflectat asupra sintagmei „pictura naiva”. De regula naiv are un sens mai degraba negativ, dar in cazul de fata nu poti decat sa-l traduci prin inocenta, placere nealterata si vitalitate. Parca merita sa fii cateodata naiv, nu?

mai 23, 2010

Sa privim pictura! (XLIII)

Il Ridotto

Aceasta pictura a lui Pietro Longhi mi-a prilejuit scrierea unei povestioare pe Teoria Jocului. Asa ca m-am gandit ca ar fi fair-play din partea mea sa va prezint tabloul care mi-a servit drept sursa de inspiratie.

Il Ridotto se refera la niste cazinouri speciale din Venetia secolului al XVIII-lea, unde jucatorii purtau masti, pentru a fi feriti de gura lumii. Avand in vedere ca masca este simbolul acestui oras, pictura pare a fi limitata doar la acest univers citadin, dar, pentru mine, metafora personajelor ascunse ii depaseste granitele.

Eu interpretez Il Ridotto ca fiind o oglinda precum aceea din Craiasa Zapezii, de Hans Christian Andersen, in care oamenii isi dezvaluie nu chipurile, ci sufletele, cu toate viciile si defectele lor. Nu mastile sunt false, ci figurile respectabile care ascund in spatele lor multa murdarie sufleteasca.

aprilie 28, 2010

Sa privim pictura! (XLII)

Masacrul din Coreea

Si la Picasso ma deranjeaza putin caracterul sau de zurbagiu si senzationalismul pe care l-a propagat, precum si snobismul cu care multi pretind ca este pictorul lor preferat, pentru ca nu au habar de altii. Valoarea ii este insa dincolo de orice contestatie.

Masacrul din Coreea a fost pictat pe vremea cand spaniolul era inscris in mod oficial in Partidul Comunist, care i-a cerut ilustrului membru sa infiereze dezastrele produse de americani in timpul Razboiului din Coreea. Picasso s-a comportat intr-un mod care ii face cinste si acum: omul si artistul s-au dovedit a fi mai presus decat activistul politic si, in loc de imagini realist socialiste care infatiseaza alde GI Joe impungand bieti copii coreeni cu baioneta, a dat nastere unei superbe lamentatii simbolice asupra victimelor nevinovate ale brutalitatii razboiului din toate timpurile.

Nu e exclus ca Picasso sa fi aruncat o ocheada catre Tres de Mayo al lui Goya, dar asta nu stirbeste din originalitatea creatie sale: fetele sunt descompuse si recompuse gen portretul Dorei Maar, caracterul metalic si robotizat al soldatilor din dreapta constrasteaza violent cu fragilitatea imaginilor materne din stanga.

Comunistii au fost crunt dezamagiti de tovarasul Picasso, dar noi nu putem decat sa ne bucuram ca a fost un artist care a creat cum l-a taiat pe el capul.

aprilie 7, 2010

Sa privim pictura! (XLI)

La maja desnuda

La maja desnuda

La maja vestida

La maja vestida

Pot sa va provoc din nou la un joc al deosebirilor, asa cum am facut-o la picturile lui Georges de la Tour.

Dar ce imi doresc mai mult este sa va indemn sa reflectati asupra arsenalului de seductie al unei femei.

La maja desnuda este un nud frumos, care poate sta alaturi de Venus din Urbino sau de Olympia ca valoare. Dar La maja vestida este tabloul care dezvaluie tainele puterii sexului neinspirat numit slab: privirea lasciva si gesturile lenese care parca invita la pacat.

Cronologic, La maja desnuda a fost pictata prima; admirabil este insa umorul lui Francisco Goya, care, acuzat de indecenta, a acoperit carnurile, dar nu eliminat ispita din a doua pictura.

Nota: Am lasat titlurile in spaniola pentru ca au o frumusete aparte in limba in care s-au nascut.

martie 23, 2010

Sa privim pictura! (XL)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00mart.
Tags: , , , , ,

Cafeneaua de noapte

Promiteam la inceputul acestei rubrici ca veti avea parte de mai multe picturi ale artistului meu preferat: Van Gogh. A trecut ceva timp, dar iata ca revin asupra celui care a dat nastere unei picturi grandioase prin faptul ca se adreseaza unei combinatii unice a simturilor si a intelectului.

Cafeneaua de noapte nu iti provoaca nicio stare de beatitudine. Culorile sunt tari si nu se armonizeaza, dimpotriva, parca se ataca reciproc. Rosul peretilor si portocaliul becurilor si podelei proiecteaza o atmosfera maladiva, mustind de violenta reprimata si frustrari refulate in bautura. Paradoxal, desi pare a fi o pictura luminoasa, te duce de fapt cu gandul la o spelunca semi-intunecata, in care isi fac veacul indivizi dubiosi.

Exista  mai multe personaje schitate, iar analizandu-le, observi ca multe sunt in ipostaze deloc glorioase, ale unor infranti ai vietii. Figura centrala insa merge mai departe – albul murdar al hainei, inversunarea abia perceptibila a fetei si solitudinea personajului devin indicatori al delincventei, ai declasarii care insoteste de obicei fauna umana a unor astfel de localuri.

Ma intreb daca nu cumva omul in alb este un alter-ego al lui Van Gogh insusi.

martie 8, 2010

Sa privim pictura! (XXXIX)

Filed under: Sa privim pictura! — Iulian Fira @ 13:43 +00:00mart.
Tags: , , , , ,

Mama artistului

Mama artistului

Pentru ca este 8 martie, adica Ziua Femeii, si pentru ca eu consider ca ipostaza cea mai reprezentativa a femeii este cea de mama, mi-a venit ideea sa fac o mini-incursiune in modul in care mari artisti le-au infatisat pe cele care i-au adus pe lume.

Prima dintre picturi ii apartine lui Rembrandt, iar cea de-a doua lui James McNeill Whistler.

Ambii pictori si-au redat mamele la varste inaintate pe care nu s-au sfiit sa le arate. Si intr-un caz, si in celalalt, femeile aduc a niste hoaste batrane, asa cum a denumit-o Mr. Bean pe mama lui Whistler, in dezastruos de comicul sau discurs. Dar, asa cum si actorul englez remarca, oricine poate simti dragoste filiala cu care cei doi artisti s-au aplecat asupra celor carora le datorau viata. E o impresie care merge dincolo de simturi, dar pe care o poate experimenta oricine isi mai aduce aminte din cand in cand de mama sa.

La multi ani femeilor de pretutindeni!

« Pagina anterioarăPagina următoare »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.