Caiet de insemnari

Septembrie 8, 2013

Fericirea – inauntru sau in afara?

Lost Horizon1Priveam un film din anii ’30 ai secolului trecut si o parte din mine isi spunea: m-am autodepasit, am reusit sa fiu fascinat de un film facut in 1937 si nu simt o fascinatie transplantata in trecut, gen „daca as fi fost pe vremea aia, m-ar fi spart astia”, ci una reala si contemporana mie.

Lost Horizon este filmul vinovat de aceasta reactie. Povestea este a unui diplomat englez foarte charismatic (magnificul Ronald Colman) si cativa tovarasi care de-abia scapa dintr-un orasel din China cuprins de valtoarea revoltei si se prabusesc cu avionul undeva in muntii care strajuiesc platoul lumii. Cand sunt pe punctul sa isi zica unii altora „imi parea rau ca n-o sa apucam sa ne cunoastem mai bine”, sunt salvati de niste bastinasi misteriosi care ii duc in mitica Shangri-La, taramul fericirii si al bunastarii perpetue. De aici, actiunea se dilueaza oarecum, pentru ca fiecare dintre personajele secundare da semn ca si-ar construi o linie narativa proprie, a modului cum percepe si adopta utopia, fapt care nu se intampla totusi, ramanand la un nivel cvasi-ideatic, iar asta nu face decat sa fure din timpul alocat personajului principal.

Insa acesta este un neajuns minor, pentru ca regizorul Frank Capra, mare realizator de comedii cu happy-end, da semne clare ca, in Lost Horizon, este pe un taram care nu-i e tocmai familiar, dar, ca un scolar inzestrat si constiincios, da 110% pentru a-si vedea munca implinita. Rezultatul este o maiestrie deosebita in a infatisa tumultul nocturn al unei multimi, un zbor ametitor deasupra muntilor Himalaya si o coborare plina de tensiune, o societate opulenta si organizata si lupta ingrata a omului cu versanti viscoliti. Rar mi-a fost dat sa vad un film in care scenografia si mizanscena sa concureze cu atat succes cu insesi personajele care le populeaza.

Lost Horizon2

Interpretarile sunt limitate de acel scenariu pe care il aminteam mai sus, care ramane prea mult la nivelul caracterizarilor schematice, dar sunt meritorii. Roland Colman a incetat a mai deveni un simplu nume pe care il stiam pentru ca sunt pasionat de epoca de aur a Hollywood-ului si s-a materializat in mintea mea drept un actor inzestrat, cu o deosebita prezenta scenica, un Clark Gable cu o mina mai serioasa. Dintre celelalte personaje, se distinge H. B. Warner, a carui politete, dublata de o foarte subtila ambiguitate proiecteaza dilema asupra tinutului Shangri-La: este oare o lume a fericirii reale sau doar o dictatura abil mascata si intretinuta de huzur?

Pornind de la acest mister, Lost Horizon trezeste o reflectie de care ne lovim zi de zi: Exista o Shangri-La exterioara la care sa ne raportam pentru a defini fericirea sau nu trebuie decat sa o construim in interiorul nostru?

Lost Horizon3

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: