Caiet de insemnari

Februarie 21, 2013

Bine, baietica!

Mo Yan ObositIritat fiind ca Haruki Murakami a fost ocolit iar de Nobel, i-am rugat pe prietenii de la Libris sa imi trimita o carte voluminoasa a castigatorului din 2012, Mo Yan.

Primesc coletul si, desi stiam foarte bine ce alesesem, nu mi-am putut reprima surpriza cand am vazut dimensiunile romanului Obosit de viata, obosit de moarte (peste 700 de pagini!). Muicaaaaaa! Am de citit de acum si pana la Paste, mi-am zis, nu fara un dram de deznadejde. Rasucesc cartea in maini, ca sa ma conving si mai mult de tridimensionalitatea ei apasata si, pe coperta inferioara, dau de urmatorul citat al autorului:

Romanul mare n-are de ce sa faca tumbe ca animalele de companie sau sa urle in haita ca hienele. El trebuie sa fie o balena, o balena ce rataceste solitara in adancul marilor, respira rasunator si greoi, se impreuneaza rostogolitoare-ntre valuri si naste insangerata si mareata, pastrandu-si indeajuns de departe rechinii cei stransi in grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-si poate sacrifica necesara gravitate ca sa fie pe placul acestei epoci a senzationalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, sa-si scurteze lungimea, sa-si diminueze densitatea si sa-si micsoreze dificultatea. Eu atat de lung il vreau, atat de dens il vreau si atat de dificil il vreau – cine e dornic sa-l citeasca, sa-l citeasca, cine nu, nu. Si de-ar fi sa-mi ramana un singur cititor, eu tot asa vreau sa il scriu.

(Mo Yan, in apararea demnitatii romanului de mari dimensiuni, 2006)

Dupa o asa pledoarie, mi-am umflat pieptul si am declamat: Mo Yan, as fi onorat sa fiu acel unic cititor de care vorbeai si jur sa parcurg aceasta carte cap coada, fara citit in diagonala si dat cate 3 pagini deodata. Cine stie, daca Gunter Grass si-ar fi argumentat atat de bine cauza, poate i-as fi dus pana la cap romanul cel lung, Toba de tinichea, care m-a doborat printr-un stil atat de greoi, de parca as fi inaintat prin smarcuri.

Nu e cazul lui Mo Yan, care scrie extrem de lejer, ca s-o citez pe bestiala mea mama, care n-a avut niciun pic de interes pentru transmigratia care constituie subiectul romanului, dar a fost curioasa sa ii incerce nitel scriitura. Subscriu la aceasta parere, nu doar angajamentul solemn de care pomeneam mai sus m-a dus pana la capat, ci si senzatia matasoasa pe o incercam citind, usurinta de a parcurge paginile chinezului, chiar si cand tratau aspecte grave, neplacute sau metaforic-descriptive.

Un mosier de la inceputurile comunismului in China isi ia un glont in cap si face scandal la stapanul lumii de dincolo sa il reincarneze de urgenta. Ca si bancile, dracusorii ii acorda acest credit, dar ii baga o clauza de-o schioapa si protagonistul nostru se pomeneste magar. Apoi, taur, porc, caine, maimuta si, intr-un final, om. De cele mai multe ori naratorul este chiar animalul respectiv, cu o personalitate bine conturata si altoita cu amintirile fostului chiabur, dar, in cateva randuri, perspectiva narativa se muta la unul dintre personajele umane care compun aceasta ampla fresca a Chinei secolului XX. Un artificiu tehnic pe care Mo Yan isi permite chiar sa il complice spre finalul cartii, ca si cum ar fi oferit o reprezentatie in fata juriului Nobel, ceva de genul: Stil misto am, teme de anvergura am, tehnica impecabila am, ce mai vreti?

Asa cum spuneam, actiunea incepe odata cu instaurarea comunismului in China si continua pana in prezent, iar ce m-a surprins si incantat a fost ca scriitorul nu menajeaza niciuna dintre fazele care au compus istoria tarii sale: colectivizarea, Revolutia Culturala, destinderea si struto-camila socio-economica,  sino-capitalismul salbatic actual. La toate surprinde aspecte derizorii, deseori si tragice si isi supune personajele, mai multe generatii dintr-o comunitate morometiana micuta si cu atat mai reprezentativa, la toate mutatiile psihologice produse de etapele respective. Structura genealogica este mai laxa decat intr-un Veac de singuratate, adica ajungi la final si tot stii care cum e si de unde se trage.

Romanul lui Marquez are bogatia luxurianta a metaforelor; Conversatie la Catedrala al lui Llosa incalceste stralucit vocile narative; Copiii din miez de noapte al lui Salman Rushdie e o cronica realist-magica a evolutiei tarii sale. Chinezul presara cate ceva din fiecare, dar, ca sa nu-l acuze lumea de, hmmm, chinezarisme, introduce un element inedit de tot hazul: propria persoana.

Inca de la inceputul cartii, se face referire la un pezevenchi care vorbeste intr-una, pe nume… Mo Yan. Se mai spune ca respectivul a ajuns scriitor (se dau citate din opere de Mo Yan pe care nu le-a vazut nimeni), dar ca minte de ingheata apele, e nesimtit si nici foarte talentat; cat e mic, e deseori numit „baietica ala de Mo Yan”. Hilaritatea provine si din faptul ca acest Mo Yan nu e doar o referire fugara, e chiar un personaj cu influenta in anumite momente ale actiunii. Auto-ironie? Gluma metatextuala despre conditia scritorului? Orgoliu mascat?

Nu stiu, dar baietica asta de Mo Yan a luat Nobelul pe bune.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un ROMAN MARE.

Anunțuri

3 comentarii »

  1. iaca, daca zici asa frumos de el, poate ma incumet sa-l citesc. l-am luat si eu, deznadajduit fiind de faptul ca Murakami a ratat si anul asta Nobelul, si curios sa vad ce scrie „ala de l-o luat”, dar nu am trecut de titlu (care suna bine, ce-i drept), poate si pentru ca aveam ceva prejudecati legate de tara lui Mo Yan. dar nu esti primul care-l lauda, asa ca ma apuc si eu de citit. sper sa ma declar si eu la fel de multumit ca tine!

    Comentariu de val — Februarie 21, 2013 @ 13:43 +00:00Feb | Răspunde

  2. […] Are lacunele lui, dar vivacitatea scriitorului, care nu se teme sa se desfasoare, inscriindu-se in preceptele lui Mo Yan referitoare la “romanul mare”, captureaza atentia cititorului intr-un paienjenis de descrieri de peisaje hiperindustrializate […]

    Pingback de Viitorul din trecut functioneaza | Caiet de insemnari — Martie 28, 2013 @ 13:43 +00:00Mar | Răspunde

  3. […] pastisat cu nerusinare titlul exceptionalului roman al nobelizatului Mo Yan pentru ca Farewell, My Concubine, desi se diferentiaza prin multe aspecte, pastreaza aceeasi […]

    Pingback de Obosit de viata, obosit de dans | Caiet de insemnari — Noiembrie 21, 2013 @ 13:43 +00:00Noi | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: