More balls than brains

Scriam acum ceva timp in ziarul amicilor de la Craiova Forum de ce presimteam ca nu o sa-mi placa The Hobbit: An Unexpected Journey. In mare, cele doua idei principale erau ca arata prea mult ca un Lord of the Rings peticit pe ici pe colo si ca, dintr-o carte de 300 si ceva de pagini, scot trei filme de cate trei ore!

De acord cu voi, ante-pronuntandu-ma, m-am plasat singur in pericolul de a vorbi cu pacat, dar, dupa vizionarea filmului, tind sa ma gratulez singur cu lauda ca nasul nu ma insala. Ba mai mult, am si alte motive sa fiu nemultumit.

Povestea, asa cum se stie, o urmeaza pe cea din cartea care mi-a placut atat de mult, dar intr-un mod tarait, ca doar actiunea trebuie sa le ajunga pentru inca doua filme. Ca urmare, sunt introduse personaje din Lord of the Rings, si pentru a-i gadila pe fanii acestei trilogii, si pentru a alinia aventura picaresca a lui Bilbo Baggins la evenimente mai ample si mai intunecate care, se poate altfel, se vor solutiona in 2013 si 2014, iar noi vom plati alte bilete, ca sa ne racorim curiozitatea.

Despre partea grafica, recunosc ca mi s-a mai potolit simtul critic; pana la urma, e acelasi univers, deci e firesc sa arate la fel, poate chiar mai bine, insa tot am ceva de comentat: dat fiind ca Peter Jackson s-a aplecat asupra 3D-ului, exista o sumedenie de scene facute numai ca sa smulga wow-uri si, se poate altfel, pentru a lungi desfasurarea actiunii, ca doar exista si 2013 si 2014, iar noi vom plati alte bilete, ca sa ne minunam si la alte tridimensionalitati maiastre.

Durerea a mai mare vine din modul cum se solutioneaza pataniile protagonistilor, evident, in jur de 33% din cate sunt in carte, pentru ca, se poate altfel… Gata, o las mai moale cu asta.

Ce m-a tinut imobilizat de romanul lui Tolkien a fost inteligenta rezolvarii peripetiilor si tonul vag ironic al autorului care te ghideaza in naratiune. In regula, voiceover n-aveau cum sa faca, dar de ce au optat pentru testosteron in defavoarea celulelor cenusii? Am un exemplu concret: scena cu trolii, care s-a sfarsit cu bumbaceala, nu cu interventii destepte, iar eu, fortat de negura invaluitoare a cinematografului, nu am gasit alta metoda sa protestez decat sa ma uit chioras la tot restul filmului.

Scena care m-a vexat prin potentialul ei ratat.

Nu mi s-a descretit fruntea decat cand a aparut Gollum, a carui figura e imprumutata de acelasi inegalabil Andy Serkis, care reuseste sa compenseze ceea ce am sustinut cand am recenzat cartea, ca exista profunzimi ale literaturii pe care cinematografia nu le poate atinge. Dar personajul sau si grimasele pe care le stiam, dar care m-au fascinat din nou, plus o scena de actiune excelent construita de Jackson (ce-i al lui, e pus deoparte, la anvergura si dinamica se pricepe cand isi pune mintea) au reusit sa ma faca sa plec de la film fara senzatia acuta a irosirii unor bani pe care i-as fi putut da unor colindatori.

Pe langa toti eroii si infamii schematic conturati, cea mai oropsita creatura din The Hobbit si Lord of the Rings este si cea mai interesanta. O figura tragica pe care o dispretuiesti si o compatimesti deopotriva.

Si, ca veni vorba de asta, Craciun fericit!