Caiet de insemnari

Iulie 28, 2012

Ce ne mai jucam

Acum cateva saptamani mi-au trecut prin mana si prin fata ochilor doua jocuri pe calculator. Primul dintre acestea este Diablo III, pe care firma Blizzard, in dulcele-i stil clasic, l-a amanat ani de zile, argumentand ca asa il bibileste mai in detaliu. Istoria acestei serii se pierde in negura timpului: mai intai a fost Diablo, care a spart canoanele RPG-ului stufos si l-a dus spre o actiune mai intensa, fara a pierde din vedere o poveste bine inchegata si o atmosfera de efect; a urmat Diablo II, pe care eu, unul, l-am jucat pana la satietate. Reteta predecesorului a fost pastrata si imbunatatita: mai multe tipuri de luptatori, dupa maniile si preferintele fiecaruia, mai multi monstri si mai multe posibilitati de a-ti dezvolta personajul: ori vrajitoare focoasa, ori glaciala, ori barbar care da cu doua sabii mari ori barbar care da cu doua securi si mai mari etc.

Ar fi fost culmea ca realizatorii lui Diablo III sa nu mentina toate astea, dar nu e cazul. Jocul e si mai diversificat si pastreaza acea placere indescriptibila a lozului in plic: bantui pe coclauri si dai omor la monstri, asteptand cu nerabdare sa vezi ce obiect fermecat mai lasa in urma. Nici senzatia brucewillsiana de atotputernicie data de starpierea aproape de unul singur a legiuni intregi de aratari rauvoitoare n-a fost stirbita in vreun fel. Si totusi…

In niciun moment nu m-am putut sustrage senzatiei ca asist la curgerea unui izvor cam secat de idei; povestea nu e rea, dar nici nu te tine cu sufletul la gura, dialogurile nu sunt agramate, dar nici sclipitoare, design-ul nivelelor este dragut, dar ii lipseste un ce sa fie memorabil, iar confictul care sta la baza actiunii pare mai mult o incropeala de ramasite adunate de la jocurile anterioare. Poate ca e normal ca suflul sa se fi pierdut pana la acest al treilea episod, poate m-am maturizat eu sau poate ca toate lucrurile trebuie sfarsite la un moment dat, nu exploatate in nestire.

Al doilea joc e fix la polul opus: are fix 75 de MB, cam cati pixeli redau un coif al barbarului, e indie, adica e realizat de niste persoane care au lucrat pe cont propriu, fara sa-si vare coada vreo firma mare, si se numeste To the Moon. Si e superb.

Povestea e Inception + Memento, dar nu pare nicicum copiata. Doi doctori patrund in mintea unui muribund pentru a-i implanta o amintire, prin care acesta sa isi petreaca ultimele clipe avand convingerea ca si-a realizat un vis al copilariei. Cei doi inceptionisti se ciondanesc intr-una si parcurg anamneza pacientului, descoperind ce bucurii si tristeti a incercat, pentru a gasi momentul cand amintirea poate fi plasata cu succesc.

Grafica jocului este un 2D simplut, vizual vorbind, personajele sunt un pic mai rasarite decat Pac Man, dialogurile sunt numai sub forma de text si, cu toate acestea, To the Moon este o experienta intelectuala si emotionala minunata. Am simtit interes, induiosare, tristete, suspans si dilema si am ras copios. Am uitat de spalatul vaselor si am ignorat durerile de cap care izvorasc din prea mult stat la calculator, pentru ca mai puteam de curiozitate sa vad ce imi mai rezerva To the Moon.

Un joc care are doar 75 de MB!

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: