Caiet de insemnari

martie 2, 2012

Quand je veux siffler, je siffle

V-ati intrebat vreodata cum arata o inchisoare cosmopolita din Franta? Pe asa vremuri de criza, numai la asta nu sta lumea sa se gandeasca, dar, daca totusi aveti o astfel de fantezie, Un prophete va poate satisface curiozitatea.

Un tanar francez de origine araba, fara prea mare habar de viata lui, intra la inchisoare. La inceput e singuratic si neinteresant pentru ceilalti, dar o banda de detinuti corsicani, care-i poarta pica unui alt locatar din sectiunea arabilor, il obliga pe protagonistul nostru sa faca pe hitman-ul, oferindu-i ca rasplata protectie si cate o bomboana, o aluna etc.

De aici incepe un veritabil cursus honorum yojimbonian al tanarului arab, care invata dialectul corsican, se baga in trafic cu hasis si face o periculoasa echilibristica intre diverse grupari mafiote, cu scopul de ajunge suficient de puternic sa ii dea in decedatii mamii lor pe toti carora a fost nevoit sa le linga ciubotele pana atunci.

Daca la inceput da impresia ca isi va tarsai figura talamba pe tot parcursul filmului, interpretul principal, Tahar Rahim, isi diversifica treptat gama expresiva si devine tot mai simpatic pe masura ce isi croieste drum catre varf. Tot la capitolul joc actoricesc merita mentionat si Niels Aresdrup, in rolul mafioso-ului care taie si spanzura, chiar si in detentie fiind, si a carui putere se diminueaza pe masura ce, pe nestiute, a aparent prapaditului sau protejat se intareste.

Un prophete are si niste bucati care cad in categoria balast, in special cele cu tenta supranaturala sau mistica, iar partile care tind sa il umanizeze pe protagonist nu stralucesc prin nimic, dar, per total, filmul curge bine si nu simti plictiseala, ba chiar exista cateva scene extraordinare. Exista una care mi-a adus aminte de seria The Godfather, cea in care Profetul isi transgreseaza limitele morale si da lovitura care ii va deschide drumul spre putere. Fata de violenta atenuata a altor scene, aceasta este explicita si viscerala, dar de efect. Si ca tot veni vorba de The Godfather, sarutarea mainii ca simbol al puterii are ca echivalent in Un prophete cele cateva minute de final, iar ultimul cadru al filmului este de-a dreptul incantator.

Am destui prieteni care lucreaza prin multinationale si se plang de sefi naspa. Pentru ei, Un prophete poate fi si un util studiu de caz in aceasta privinta. Printre sfaturile care s-ar desprinde din vizionarea lui ar fi sa incepeti sa lucrati ca freelanceri inainte de a-i pune demisia pe masa, sa fiti indatoritori cand inca mai sunteti in serviciul unui asemenea ipochimen si, cel mai important, e musai sa fiti in stare sa tineti o lama de ras sub limba.

Blog la WordPress.com.