Caiet de insemnari

ianuarie 18, 2011

Savurand teroarea

Despre The Usual Suspects a curs multa cerneala si s-au apasat mii de taste, dar o tenie mentala nu-mi va da pace pana nu va voi spune de ce ma fascineaza acest film.

Nu dau detalii despre scenariul abracadabrant, care te pocneste in moalele capului spre final sau despre interpretarile excelente sau despre rezonanta demoniaca a numelui in jurul caruia se invarte toata povestea. Le gasiti pe nenumaratele site-uri despre marile creatii cinematografice ale tuturor timpurilor. Nu pot insa sa nu ii mentionez pe doi actori, care contribuie masiv la acea traire pe care v-o voi descrie imediat: regretatul Pete Postlethwaite, care are un moment scurt, dar sinistru, si Kevin Spacey, prin tot ce face, de la cel mai mic gest, pana la cea mai neinsemnata vorba.

Era o seara obisnuita din cursul unui saptamani si m-am gandit sa profit de oboseala care i-a trimis prematur la culcare pe cei din casa, televizorul ramanand astfel la dispozitia mea, si sa vad de unde si pana unde valva care inconjoara The Usual Suspects. Nu stiu cand s-a intamplat, cred ca destul de devreme, dar, de la un anume moment, am inceput sa am o senzatie ciudata: bataile inimii mi s-au accelerat, dar incercam sa respir mai usor, ca sa nu tulbur ceva ce nu exista decat in mintea mea.

Da, nu mi-e rusine sa recunosc ca am simtit ca ma trec fiorii. Nu dintre aceia brusti, provocati de tipatul isteric al vreunei fetite malefice si de muzica stridenta a horror-urilor contemporane; ce am simtit a fost desteptarea unei spaime atavice, latente, care m-a tinut cat a durat filmul si imi revine in memorie din timp in timp si pe care o incerc chiar si acum, cand scriu aceste randuri. Sunt baiat crescut la oras, dar nu mi-e greu sa recunosc in aceasta teama senzatia de care stramosi din vremuri imemoriale se lasau patrunsi, asezati fiind in jurul focului, noaptea, in timp ce batranii le istoriseau despre forte pe care nu le intelegeau, dar de care stiau ca trebuie sa le fie frica si sa se fereasca.

Asta am simtit eu la The Usual Suspects, un film cu gangsteri, politisti si pistoale.

2 comentarii »

  1. o sa il caut si eu pe net
    ca vad ca il recomanzi cu entuziasm

    Comentariu de nike — ianuarie 18, 2011 @ 13:43 +00:00ian. | Răspunde

  2. […] Strutura narativa, cu o actiune brazdata de flashback-uri, in care il vedem pe Dimitrios (Zachary Scott) manipuland oameni dupa bunul plac, aduce, evident, cu Citizen Kane, dar Negulescu s-ar fi putut mandri ca a prefigurat un mod anume de construi atmosfera, conferind unui personaj absent o aureola incarcata de admiratie, dar si de adversitate din partea celorlalte personaje; vom regasi aceasta tehnica, peste cativa ani in The Third Man si peste cateva decenii in The Usual Suspects. […]

    Pingback de Tuse romanesti la Hollywood (inceputul) « Caiet de insemnari — iunie 7, 2011 @ 13:43 +00:00iun. | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: