Caiet de insemnari

Mai 30, 2010

Furtisaguri in stil englezesc

Despre Charles Crichton stiam ca a regizat excelentul The Lavender Hill Mob. John Cleese mi s-a parut simpatic pe unde l-am vazut, plus ca despre el si despre Michael Palin aveam cunostinta ca au facut parte din Monty Python. Jamie Lee Curtis nu e actrita mea preferata, dar are spirit, pe care l-a vadit mai ales in antologica scena a striptease-ului din True Lies. La Kevin Kline apreciez aerul shakespearian pe care il imprima chiar si rolurilor celor mai superficiale.

Faptul ca i-am vazut pe pe toti reuniti pe afisul filmului A Fish Called Wanda m-a impins sa il vad si nu am regretat. E o comedie englezeasca care, fara a se ridica la nivelul celeilalte pelicule regizate de Charles Crichton, te binedispune. Patru complici pun la cale un jaf la un magazin de bijuterii si apoi ascund prada, cu gandul de a o trece granita si valorifica in strainatate. Numai ca doi dintre ei, femela bandei (Jamie Lee Curtis) si amantul ei (Kevin Kline), pe care il prezinta ca frate, aranjeaza ca seful sa fie trimis in inchisoare. Numai ca nici acesta nu este usa de biserica si doseste bijuteriile inainte. De aici se nasc incurcaturile care curg gramada, mai ales ca sireata demozeala isi propune sa il seduca pe avocatul din oficiu (John Cleese) al complicelui trimis la parnaie, cu scopul de a afla niscaiva informatii si a se asigura ca prada se va imparti la mai putin persoane.

Filmului ii lipseste candiditatea din The Lavender Hill Mob, este mai vinovat si mai sardonic, dar, cu toate acestea, are umor din belsug. Scenariul are intorsaturi amuzante, nelipsind niste sageti montipythoniene la adresa societatii britanice, iar interpretarile sunt de calitate. Jamie Lee Curtis e draguta in rolul de femeie care ii invarte pe barbati pe degete, dar, cu riscul de a parea rautacios, parca o actrita mai frumusica s-ar fi potrivit mai bine; Michael Palin e cand enervant, cand haios cu balbaiala lui; pilonii umorului sunt insa John Cleese si Kevin Kline.

Cleese are placiditatea pe care, in mod universal acceptat, o atribuim britanicilor; cu toate acestea vezi cum ii scapara ochii si intuiesti cata viata si inteligenta clocotesc in el si ajungi sa adori modul cum le pune in slujba artei; unde mai pui ca are o voce fermecatoare – daca ajungeti vreodata sa puneti documentarul The Human Face, pe care l-a scris si realizat chiar el, sa il vedeti neaparat. Kevin Kline e laureatul cu Oscar al acestui film si nu e greu de inteles de ce. Strident, paranoic si violent, dar, mai ales, mortal de amuzant, captureaza fiecare secunda in care apare. Fie ca minte, da in cap sau face pe asasinul nemilos, ofera cele mai bune momente din A Fish Called Wanda, un film la care veti servi niste surasuri rafinate, la temperatura camerei.

1 comentariu »

  1. […] sunt delicioase, iar viata sa conjugala are cel mai curat aer britanic, demential redat si in A Fish Called Wanda. De partea cealalta, consultanta*** isi face rost de un gagic ofiter, de care n-are parte prea […]

    Pingback de Traversarea Atlanticului « Caiet de insemnari — Iulie 30, 2012 @ 13:43 +00:00Iul | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: