Caiet de insemnari

Martie 3, 2010

Adela noastra

Daca ai citit Lolita de Nabokov si Adela de Garabet Ibraileanu, esti condamnat sa le gasesti asemanari si diferente.

Similaritatea izvoraste din ideea barbatului in floarea varstei, amorezat pana la fetisism de o fetiscana nurlie. Diferenta insa este ca, daca Lolita este o nimfeta versata si perversa inca de la pubertate, Adela noastra este doar dezamagita si enervant de complexa si neinteleasa.

O alta asemanare ar fi naratiunea barbatului la persoana I, numai ca protagonisti pe ale caror ganduri le urmarim nu-s chiar la fel. Humbert Humbert  este un pedofil stilat, pe cand Emil Codrescu al nostru, desi are si el problemele lui generate de un vacuum de afectiune feminina in copilarie, nu este decat un nehotarat care a cam pierdut trenul vietii.

Limbajul lui Nabokov este rafinat pana la distilare, suprasaturat de metafore cizelate cu o precizie infinitezimala, dar nici al lui Garabet Ibraileanu al nostru nu este de lepadat, avand meritul de a crea momente delicate sau introspective, care par eterne cat le parcurgi, dar care se scurg evanescent cand treci mai departe. In Adela noastra, se vede ca Ibraileanu, critic de profesie, dar si adept al autohtonismului, s-a luptat din rasputeri sa armonizeze neologismele cu expresiile romanesti si, fiindca a fost om destept, i-a si reusit in mare masura.

Daca in Lolita scandaloasa este premisa relatiei fizice intre barbatul matur si fata de numai 12 ani, cu care te impaci insa rapid, sedus de proza luxurianta a lui Nabokov, in Adela noastra, derutanta si captivanta este evolutia sentimentala a personajului masculin care o cunoaste pe fetita inca de cand era mica. Remarcabila este insa lipsa oricarei perversitati; metamorfoza afectiva si zbaterile interioare inainteaza natural – cine il poate condamna, cand, dupa ani de absenta, se pomeneste ca in fata lui nu se mai gaseste o fetita, ci o superba femeie de 20 de ani?

Niciunul dintre romane nu termina cu bine. Lolita lasa loc de interpretari pe parcurs, dar Adela noastra ofera si un final ambiguu, cu o predispozitie spre fatalism si tristete.

Cat citeam Adela, n-am avut vreun moment intentia sa o compar cu Lolita. Toate procesele mentale s-au petrecut involuntar, iar asta e inca un motiv sa fiu mandru de literatura romana.

P.S. Daca va apucati sa lecturati Adela, incercati sa nu va ganditi la Irinel si Monica. Va pufneste rasul sigur, iar romanul lui Ibraileanu chiar merita toata atentia.

4 comentarii »

  1. Buna,daca esti de acord cu link exhcnage,contacteaza-ma!

    Comentariu de Bogdan — Martie 4, 2010 @ 13:43 +00:00Mar | Răspunde

  2. Bogdan Blog
    Link-ul il ai in mai sus!

    Comentariu de Bogdan — Martie 4, 2010 @ 13:43 +00:00Mar | Răspunde

  3. Buna, Iulian.
    Ma bucura din nou recenziile si parerile tale, iar vocabularul tau foarte generos si expresiv ar putea constitui o sursa de inspiratie pentru multi tineri care nu mai stiu sau nu au stiut niciodata ce e placerea cititului unei carti.

    Te urmasresc de fiecare data cu mare placere.

    Cristina

    Comentariu de zonawellness — Martie 4, 2010 @ 13:43 +00:00Mar | Răspunde

  4. Multumesc, Cristina.

    Comentariu de Iulian Fira — Martie 4, 2010 @ 13:43 +00:00Mar | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: