Caiet de insemnari

ianuarie 31, 2010

Al naibii Tarantino!

Sa dai cu tunul in puzderia de creatori din domeniul cinematografic si nu gasesti pe altul decat Quentin Tarantino care sa nimereasca la fix punctul in care oroarea si umorul sa convietuiasca in armonie deplina.

Inglorious Basterds e inca o dovada. Povestea binestiuta a grupului de evrei care se pun pe vanat (si scalpat nazisti) aproape ca face o nedreptate restului de componente narative care compun aceasta comedie morbida.

Ambivalenta lui Tarantino se vadeste si in modul cum aduce un omagiu satiric (sau o satira omagiala, daca exprimarea anterioara vi se pare fortata) artei care l-a consacrat; locul unde converg toate personajele si firele narative, unde isi dau mana situatiile hilare si violenta fara menajamente, unde regizorul-scenarist are tupeul sa rescrie istoria, este un cinematograf. Sala aceea intunecata, in care imagini si sunete ne joaca in ochi si in urechi, ne inalta, ne minte si ne poate aduce sfarsitul.

Pe langa scenariul care ia viraje halucinant de bruste in ceea ce priveste situatiile, Tarantino mai are un merit deosebit: stoarce maximul din fiecare actor, oricat de mica i-ar fi partitura. Nu e vorba numai de Christoph Waltz (care ia caimacul in orice duel verbal), de Brad Pitt (de departe mai consistent aici decat in Benjamin Button),  de Diane Kruger (incredibil cat de expresiva a fost fata de atitudinea de lemn din Troy!) sau de Daniel Bruhl (o interpretare la fel de subtila ca in Good Bye, Lenin!), ci chiar de cei care au avut doar cateva replici sau au murit rapid.

Ca veni vorba si de asta, cand va asterneti sa vedeti Inglorious Basterds, asteptati-va la o portia masiva de sange varsat din diverse parti ale corpului omenesc, ale unor diverse personaje. Insa, pentru ca niciunul dintre ele nu e fara pata, desi ii veti indragi pentru dialogurile delicioase pe care le vor avea, nu va va parea rau pentru niciunul.

Tarantino e prea bun sa isi permita sa i se strige ceva.

6 comentarii »

  1. Sunt cu totul de acord! Pentru mine, este cel mai bun film al anului. To hell with Avatar!!!

    Comentariu de pisicaroz — ianuarie 31, 2010 @ 13:43 +00:00ian. | Răspunde

  2. Felicitari pentru articol! Ai dreptate, „Tarantino e prea bun sa isi permita sa i se strige ceva.”. Genial realizat…

    Comentariu de Vik — ianuarie 31, 2010 @ 13:43 +00:00ian. | Răspunde

  3. Filmul este imprevizibil, ca mai toate filmele lui Tarantino. Excelent articol. 🙂

    Comentariu de Cris — ianuarie 31, 2010 @ 13:43 +00:00ian. | Răspunde

  4. Super tare fimul, l-am vazut acum cateva saptamani… Buna „italiana” lui Brad Pitt, excelent film!! Merita revazut chiar. 🙂

    Comentariu de Serban Ionescu — februarie 1, 2010 @ 13:43 +00:00feb. | Răspunde

  5. 😕 Hm…..atunci o sa-l vad si eu.

    Comentariu de Irina — februarie 1, 2010 @ 13:43 +00:00feb. | Răspunde

  6. […] ceva timp imi intitulam altfel un articol despre Tarantino si mi s-a parut potrivit sa variez ca sa arat cat se poate modifica perceptia unui om despre munca […]

    Pingback de La naiba, Tarantino! « Caiet de insemnari — ianuarie 17, 2013 @ 13:43 +00:00ian. | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: