Caiet de insemnari

noiembrie 5, 2009

Numele ghepardului

Arturo-Perez-Reverte-Conspiratia-din-SevillaNumele trandafirului de Umberto Eco, pe langa faptul ca e o carte excelenta, are meritul de a fi dezvaluit o reteta pe care o poate prelua oricine: studiezi mai consistent o bucata de istorie, aplici o structura narativa de roman de suspans si cam asta e. Cum iese, asta depinde de acel ceva numit talent scriitoricesc al fiecaruia.

Lui Arturo Perez-Reverte i-a iesit la un nivel multumitor. Avand destule pagini, Conspiratia din Sevilla, dupa un inceput in forta, cu un hacker care patrunde in calculatorul Papei si lasa un mesaj despre pataniile necurate legate de o biserica din Sevilla si introducerea in scena a agentului secret al Vaticanului care e trimis la fata locului,  nu scade spre punctul critic al plictiselii, desi o lasa mai moale cu ritmul actiunii.

Pe langa similaritatile inevitabile cu romanul lui Eco si niste tuse despre crepusculul lumii de vita nobila, gen Ghepardul, am remarcat ca personajele cartii sunt creionate de parca scriitorul ar fi avut in minte nu numai ca va fi ecranizata, dar si ca ar sti cine  pe cine va juca. Ca sa va dati seama:

– agentul secret al Vaticanului, un tip aratos, grizonat si rece – George Clooney, desi in roman e descris ca fiind inalt.

– preotul de la biserica in cauza, un batran ursuz, necioplit, dar onest in badarania lui si dedicat muncii sale de indrumator spiritual – Dustin Hoffman, cuifulit si nespalat.

– un bancher din partea locului, bine facut, inteligent si gelos nevoie mare pe nevasta-sa, care l-a parasit pentru ca el a pus gand rau bisericii – Javier Bardem, pentru ca ar vorbi impecabil engleza cu accent spaniol.

– omul care rezolva treburile murdare ale celui de sus, adica un tip ipocrit, chel si nu extraordinar de inteligent – Stanley Tucci, cu o resuscitare a extraordinarul sau Muerte.

– un batran afurisit, inalt si slab, care stie tot ce umbla prin oras si e un fel de sef al bancherului de mai sus – Ian Mckellen cu putin machiaj, ca sa ii faca nasul mai coroiat.

– nevasta bancherului, tipul de frumusete latino, bruneta si focoasa, un pic labila si care stie sa ii invarta pe barbati pe degete – Monica Bellucci, pentru ca, la cum arata, poate duce pe oricine in pacat; evident ca interactioneaza masiv cu agentul Vaticanului, iar intrebarea pe care o are oricine in minte nu e daca, ci doar cand.

– trei personaje rocambolesti, pe care nu ma apuc sa vi le descriu din economie de spatiu, pe care le subcontracteaza omul bancherului, ca sa rezolve unele chestiuni dincolo de limitele legale – in rolurile astea o sa fie niste actori din partea locului, populari prin Spania, ca sa atraga un segment consistent din acest public tinta.

– un cardinal care apare doar la inceputul romanului, un fel de inchizitor uscativ care i-ar arde pe toti pe rug, in frunte cu agentul Vaticanului si cu superiorul lui – nu l-as fi amintit, dar mi s-a parut ca Marcel Iures ar merge de minune.

Cartea lui Arturo Perez-Reverte mai are meritul ca face o reclama foarte buna Sevillei, iar dragostea autorului pentru acest oras e acel ceva care insufleteste romanul si il elibereaza oarecum de umbra ilustrului sau predecesor.

3 comentarii »

  1. Frumos articol, dragul meu frate, dar cam soft. Desi la inceput mi-a placut cartea, mi se parea asa, exciting, mi-a trecut de tot elanul!!! O data ce APR o da in „acu ai inteles”, „comuniunea cleric-cleric”, ” perceptia asupra credintei in lumea moderna”, „apusul aristocratiei de Sevilla”, a inceput sa ma cam plictiseasca. Am zis, haida,de, ca oi ajunge la cine stie ce final mirific si sa nu regret daca nu o termin.Si…Stupoare!!!

    Comentariu de claudia — noiembrie 29, 2009 @ 13:43 +00:00nov. | Răspunde

  2. […] mea intalnire cu Arturo Perez-Reverte, prin intermediul Conspiratiei din Sevilla, a fost mai degraba dezamagitoare. Dar, daca am iertat-o eu pe Amelie Nothomb, nu puteam sa fac […]

    Pingback de Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele? « Caiet de insemnari — ianuarie 9, 2011 @ 13:43 +00:00ian. | Răspunde

  3. […] filmic, nu ma pot abtine sa nu incerc sa schitez o viitoare distributie, asa cum am procedat si la Conspiratia din Sevilla (o carte pe care Sanctus o depaseste in tromba, pentru ca nu derapeaza niciodata in filosofii […]

    Pingback de Intre cod si trandafir | Caiet de insemnari — februarie 28, 2013 @ 13:43 +00:00feb. | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: