Caiet de insemnari

Februarie 2, 2009

Toy Story

Filed under: Camera Obscura — Iulian Fira @ 13:43 +00:00Feb
Tags: , , , , , , ,

M-am nascut normal, ca orice papusa: mi-au fost turnate formele, am fost asamblata si pusa in raft. A durat ceva pana sa fiu aleasa.

A fost o mana tremuranda si putin innegrita. Am simtit cum noul meu stapan si-a numarat si ultimul banut cand a trebuit sa ma plateasca.

Dupa asta a urmat un drum lung, cu trenul, intr-o sacosa, inghesuita langa o ciocolata ieftina si cateva haine. Am stiut ca am ajuns la destinatie cand am auzit o voce slabuta de fetita: Tati, te-ai intors!, urmata de o tuse prelungita. Am crezut ca, in sfarsit, imi voi implinirea destinului meu de papusa, ca voi fi imbracata si dezbracata, leganata, mangaiata si ca voi dormi la pieptul ei.

Asa s-a intamplat, numai ca, de multe ori, ma trezeam zguduita de convulsii ale micii mele stapane sau de tusea ei, pe care am auzit-o si la cei din jur. Ziua o asistam in jocul ei preferat, cel de-a doctorul: ma consulta, ma intreba ce simptome am, imi punea diagnosticul de saturnism si imi prescria diverse retete. Cateodata, cand era mai trista, ma strangea in brate si imi spunea: Tu n-ai sa mori, cum a patit mami, nu-i asa?

Dupa un timp, am aflat ce loc era acesta care sorbea setea de viata a celor care traiau in el: Copsa Mica. Pana si eu, o papusa, auzisem de acest oras funest, considerat cel mai poluat al Europei. Am inteles atunci de ce pielea de mea de plastic se innegrea de fiecare data cand ieseam afara, de ce oamenii erau mereu posaci, iar copiii abia mai aveau puterea sa se joace.

Intr-o zi am fost luat de micuta stapana si dusa intr-un loc pe care l-am recunoscut dupa linistea impietrita ca fiind un cimitir.  Nu mi-am dat seama ce s-a intamplat, am auzit un oftat usor, am simtit ca alunec din mana ei, apoi totul s-a innegrit treptat. Am pierdut numarul zilelor de cand sunt aici. Stau cu teama ca ma va lua cineva strain si o voi pierde pe micuta mea stapana.

Din fericire, peste mine nu a dat decat o tanara fotografa, hotarata sa spuna intregii lumi povestea tragica a acestui oras, exact in culorile care il domina: alb si negru. Am rugat-o sa-mi faca si mie o fotografie, sa o arate tuturor, poate astfel ma va recunoaste cineva si ma va inapoia micutei mele stapane. Mi-e dor de ea.

cover_rd2

Pentru a restul povestii orasului Copsa Mica, rasfoiti numarul 4 al Camerei Obscure.

Anunțuri

2 comentarii »

  1. M-ai facut sa ma simt vinovata ca am lasat papusa acolo 🙂
    Un blog extraordinar! La mai mare!

    Comentariu de Ruxi Dragomir — Aprilie 26, 2009 @ 13:43 +00:00Apr | Răspunde

  2. Un sfat: pune link-urile exact la paginile la care te referi, nu la home . Adica nu la Camera obscura ci exact la nr.4 al revistei online, pentru ca, daca m-ai facut curioasa/curios sa vad la ce anume te referi, nu inseamna ca am si rabdarea ta de a gasi pe site-ul respectiv fotografiile despre care vorbesti. In momentul de fata eu inca nu gasesc fotografiile Laurei Ferreira pe cameraobscura.ro… 😦

    Comentariu de Cris — Aprilie 4, 2010 @ 13:43 +00:00Apr | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: