Caiet de insemnari

februarie 2, 2009

O capcana

Memoriile unui antisemit de Gregor von Rezzori este cea mai inselatoare carte pe care am citit-o in ultimii ani. E precum acele romane clasice, gen Departe de lumea dezlantuita, editata de parca ar fi vreun bestseller al Sandrei Brown, adica avand o imagine languroasa pe coperta si cu o calitate a hartiei apropiata de cea pentru uz personal.

In cazul cartii lui von Rezzori, rolul copertei e jucat de titlu, care zgandareste acea dorinta de a incalca un tabu. Intr-o lume in care corectitudinea politica aproape ca a deveni un flagel, chiar si cel mai echidistant dintre oameni se poate lasa impins de curiozitate pentru a explora un univers al urii neconditionate.

Am spus ca titlul este inselator, dar nu este o minciuna sfruntata. Cel care isi povesteste diverse episoade ale vietii, din copilarie pana la batranete, are intr-adevar o problema cu evreii, dar nu suficienta incat sa incite la agresiune impotriva acestora. Doza de ostilitate fata de acest popor nu este decat rodul unui curent general al acelor vremuri. Pur si simplu, in momente cheie ale formarii valorilor sale, precum prietenia sau dragostea, naratorul intra in contact cu persoane de origine ebraica si, dintr-un motiv sau altul, se alege cu o frustrare. Memoriile unui antisemit ar trebui sa se numeasca de fapt  Memoriile unui mult prea sensibil.

Presupusul antisemitism al lui Gregor von Rezzori e doar un pretext pentru a-l urma in traseul vietii sale prin diverse parti ale Europei. Dintre acestea, Bucurestiul e descris cu afectiunea unui copil adoptat care a ajuns sa isi iubeasca sincer noii parinti. Placerea pe care scriitorul o afiseaza infatisand cotloanele capitalei noastre  e un argument imbatabil ca nu trebuie sa fii roman neaos ca sa indragesti iremediabil aceasta tara frumoasa si enervanta.

In afara de savoarea pura a lecturii, Memoriile unui antisemit m-au facut, incredibil, sa inteleg mai bine mecanismul interior pe care il explica maestrul Yoda: Frica e calea catre ura, ura e calea catre suferinta, suferinta e calea catre partea intunecata.

2 comentarii »

  1. In partea intunecata unde, desigur, primesti prajiturele pentru fiecare vizita contorizata.

    Comentariu de wikilife — februarie 2, 2009 @ 13:43 +00:00feb. | Răspunde

  2. Sa stii ca n-am vreun sistem Pay Per Click instalat pe blog. Vizitele voastre nu imi aduc decat satisfactia de impartasi ceva cu altii:)).

    Comentariu de Iulian Fira — februarie 4, 2009 @ 13:43 +00:00feb. | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: